Job // PH International Moldova este în căutare de formatori/formatoare în cadrul programului lansat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Inspectoratul General al Poliției: Programul de Socializare Juridică în Școlile din Republica Moldova (PSJM). Programul are scopul de a dezvolta o cooperare strânsă dintre instituțiile sistemului de educație, instituțiile de aplicare a legii și elevi prin …
Job pentru tineri // Centrul European de Educație Preșcolară, Fundația „Ioan Paul II” anunță concurs de angajare pentru poziția de Educator! Responsabilități principale: Planificarea şi organizarea activităților instructiv-educative pentru grupul de copii;Amenajarea unui mediu plăcut educațional;Implicarea activă și supravegherea constantă și atentă a copiilor;Dezvoltarea unor relații de calitate cu copii și părinții. Competențe și cerințe: …
Educaţia financiară: Youth.md îţi propune astăzi 5 cărţi care te pot educa în domeniul financiar, lucru necesar pentru fiecare din noi, dar care din păcate este rar predat la şcoală. În era tehnologiilor avansate şi a cursurilor online, care îţi permit să înveţi orice ţi-ai propune, ne dăm încet seama de lacunele pe care le …
Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional de Film Documentar MOLDOX aduce, în premieră în Republica Moldova, noul film al regizorului moldovean Pavel Cuzuioc, lungmetrajul documentar „Așteptați răspunsul operatorului” („Please Hold the Line”). Filmul este o alegorie audio-vizuală a comunicării moderne prin prisma unor tehnicieni din telecomunicații din patru țări – Moldova, Ucraina, România și …
Swedish International Centre for Local Democracy, te invită să te înscrii la un program internațional de liderism pentru femeile ce activează în domeniul politic. Sunt așteptate participante, din mai multe țări. Ce beneficii vei avea, participând la acest program internațional de liderism: Pregătire avansată în comunicare, planificare strategică și leadership;Mentorat suedez, inclusiv o vizită individuală …
În perioada 3 – 21 august, A.O. „Moștenitorii lui Ștefan cel Mare”, desfășoară campania socială „Împreună pentru educație”. Scopul acțiunii este de a aduna rechizite școlare pentru copiii din familiile social vulnerabile. În cadrul acestei campanii vor fi colectate şi, ulterior, distribuite rechizite şcolare pentru a ajuta 50 de copii din familii social vulnerabile. Copii …
Centrul pentru Jurnalism Independent a desemnat duminică, 9 august 2020, câştigătorii celei de-a VI-a ediţii a hackathonului media Puterea a cincea cu tema Educaţie media: analizăm, conştientizăm, creăm. Timp de trei zile de concurs, în perioada 7-9 august 2020, 9 echipe au avut misiunea să elaboreze aplicaţii şi instrumente care vor contribui la dezvoltarea gândirii critice …
Adrian Fodea este unul din remarcabilii oameni care au reușit să îmbine utilul cu plăcutul. De aproape 4 ani, el activează în domeniul meșteșugăritului ca pielar, având propria sa întreprindere individuală. Descoperă în acest interviu cum a descoperit acest meșteșug și de ce a decis să își deschidă afacerea. Povestiți-ne despre afacerea Dvs. Când, cum …
Contribuie la schimbarea în comunitatea ta prin intermediul filmului documentar. Aplică la atelierul EXPLORATION @ MOLDOX Lab! Atelierul Exploration invită tinerii din Cahul, dar și din întreaga țară, să contribuie la schimbarea socială în comunitățile lor prin intermediul filmului documentar. În cadrul atelierului, pe parcursul a cinci zile, în perioada 9-13 septembrie 2020. Cursul este unul …
Ai o afacere mică ori abia vrei s-o inițiezi? Atunci nu ezita și alătură-te participanților la Școala de vară pentru tinerii antreprenori, care se va desfășura online în perioada 17-21 august 2020. E cea mai scurtă cale pentru a afla secretele succesului în gestionarea afacerilor mici. Lucrările Școlii de vară pentru tinerii antreprenori vor fi …
Astăzi îţi prezentăm 5 motive de ce multilingvismul este important. Limba ne ajută să ne exprimăm sentimentele, emoțiile și doleanțele pe care le avem cu cei din jur. În ciuda abilităților bine posedate de comunicare este impertinent să crezi că oriunde ai merge în lume, aceasta este nevoită să îți cunoască limba maternă. De aceea, …
Direcția generală educație, tineret și sport a Consiliului municipal Chișinău în colaborare cu Centrul Municipal de Tineret Chișinău cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova lansează Programul municipal de Granturi Mici – 2020 pentru organizațiile de tineret și grupuri de inițiative din municipiul Chișinău. Programul de granturi mici 2020 are drept scop …
Cunoaște mai multe despre gestionarea unei ferme și cultivarea produselor ecologice în Republica Moldova, la un șir de instruiri în cadrul programului „Fermierul agroecologic”. În prima ediție, tema abordată va fi solul. Solul poate fi prietenul dar și dușmanul agricultorului. În sol sunt depozitate micro și macroelemente, substanțe hrănitoare, apă și alte elemente necesare culturilor. …
Pe lângă opera Italiei, pop-ul Americii dar și multe altele, muzica nemaiîntâlnită a Austriei are și faima ei. Află de la Cristian Spătaru cum e să calci pe urmelor câtorva dintre cei mai mari muzicieni din lume, în Austria. De ce Austria? Am luat compozitorii clasici laolaltă și mi-am dat seama că exista un interes …
Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO împreună cu platforma CarieraMea vine cu un nou live tuturor tinerilor ce le pasă de propriul viitor. Acesta se va desfășura pe 20 August 2020, ora 19:00. Oamenii comit multe greșeli atunci când vorbesc, iar judecata le e tulburată. spune Theognis Exprimarea în viața profesională presupune transmiterea mesajelor considerând trei aspecte: persoana …
Descoperă Germania prin programul voluntariat internațional Corpul European de Solidaritate al Uniunii Europene! Suntem în căutarea a două persoane active cu vârsta cuprinsă între 18-30 ani pentru a participa la programul de voluntariat internațional care se va desfășura în or. Wiesbaden. Durata programului: 12 luni Despre organizație: Arco e.V. este un ONG educativ creativ care …
Citește mai departe pentru a face cunoștință cu 4 documentare ce țin de crearea propriei afaceri, de la care tinerii antreprenori ar avea ceva de învățat! Deschiderea unei companii proprii este un pas important în viață fiecărui antreprenor pasionat de finanțe. Însă în ciuda profesionalismului fiecăruia, aceștia ar putea întâmpina anumite greutăți ce țin de …
Program de instruire „Gestiunea Eficientă a Afacerii” (GEA) te ajută să fii mai competent în managementul afacerii tale! ODIMM îți oferă șansa de a studia GRATUIT 19 module de instruire antreprenorială. Ce vei învăța la acest program de instruire: Aspecte legislative și normative privind gestiunea activității de întreprinzătorBazele Tehnologiilor Informaționale pentru afaceriManagementul afaceriiEvaluarea activității antreprenorialeMarketingEvidența …
Job full time // Сompania Brodsky Uskov Looper Reed & Partners angajează contabil șef (locația: Chișinău). Beneficii: salariu motivant și plătit la timp;birou confortabil;angajare oficială în conformitate cu prevederile Codului muncii al RM;concedii oferite în conformitate cu prevederile legislației muncii. Program de lucru: job full-time, 09:00-18:00 (5 zile lucrătoare și 2 zile de repaus). Responsabilități: ținerea …
Vara este anotimpul plimbărilor în aer liber printre câmpiile Republicii Moldova, a căror frumusețe merită să fie admirată de fiecare în parte. Aceste flori de câmp reușesc deseori să-i impresioneze pe trecători, țprin simplitatea lor, deși nu au nevoie de anumite condiții sau îngrijiri speciale. Le putem regăsi în casele oamenilor, servind drept aranjament floral …
Guvernul Republicii Cehe oferă burse de studiu în cadrul Asistenței sale de Dezvoltare Externă, pentru a sprijini studiul cetățenilor străini din țările în curs de dezvoltare, la instituțiile publice de învățământ superior din Cehia. Informații generale: Acordarea de burse de studiu către cetățeni din țările în curs de dezvoltare pentru studii la instituțiile publice de …
Pentru ca să găsești cât mai ușor oportunități potrivite pentru tine, Youth.md organizează sesiuni de informare offline. Urmăreşte detaliile de mai jos şi susține campania #PrindeŞansa! Începând cu prima săptămână din august şi pe tot parcursul lunii, ai posibilitatea să afli despre mai multe oportunităţi naţionale şi internaționale de la voluntarii Youth.md, care vor alterna …
Job // TV8 este în căutarea unei/unui manager comunitar responsabil de dezvoltarea comunităților TV8, care să se alăture departamentului de marketing. Responsabilități: Interacționarea, dezvoltarea și menținerea relațiilor cu utilizatorii noștri;Crearea și desfășurarea campaniilor de social media și comunicare aliniate la strategia de marketing;Elaborarea unui plan pe conținut;Asigurarea/crearea conținutului (text, imagini și video) pentru buletine informative …
A fost creată Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret (ANDPAT). Scopul acesteia, de a dezvolta și perfecționa programele și politicile din domeniul tineret. La inițiativa Ministerului Educației, Culturii și Cercetării astăzi, 12 august, de Ziua Internațională a Tineretului, cabinetul de miniștri a aprobat Hotărârea de Guvern cu privire la organizarea și funcționarea …
Participă la „Târgul meșterilor populari” care va avea loc în perioada 15-16 august. Evenimentul este organizat de Uniunea Meșterilor Populari din Moldova în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Primăria mun. Chișinău. Obiectivul târgului este promovarea culturii meșteșugărești naționale și susținerea meșterilor, care ca rezultat al efectelor pandemiei au rămas fără posibilitatea de …
Participă la un atelier în cadrul Festivalului de Struguri Timpurii Au Gust și află ce putem face cu frunzele, soluții ecologice. Sunt mai multe motive pentru care oamenii se luptă cu frunzele. Încurcă, nu-i frumos, adăpostesc boli și dăunători, pentru că toți așa fac, ce o să zică alții… de fiecare toamnă avem gunoiști pline …
Job full-time // Compania de Consultanță Alternative Internaționale de Dezvoltare anunță concurs pentru poziția consultant elaborarea planurilor de afaceri. Responsabilităţi: Elaborarea planurilor de afaceri pentru creditarePregătire aplicații la diverse programe de finanțare (subvenții, granturi).Acordarea consultațiilor potențialilor beneficiari privind diverse tipuri de finanțări pentru afaceri Stabilirea și menținerea relațiilor de colaborare cu băncile comerciale, proiecte de finanțare …
Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova lansează concursul „Premiul Naţional pentru Sectorul de Tineret”, ediţia 2020 și are drept scop remarcarea realizărilor, performanţelor şi a contribuţiei tinerilor, specialiștilor și lucrătorilor de tineret, precum și a organizaţiilor de tineret pentru dezvoltarea sectorului de tineret. Concursul prevede două componente: premiul național pentru tineret și premiul național pentru sectorul …
Yulia Efros este un designer vestimentar din Moldova, care nu se încadrează în trenduri. Ea creează din pete de culoare şi concepte – propria artă. Inspiraţia îi vine însăşi din procesul său de lucru, iar rezultatul se materializează în articole vestimentare unice: Este vorba doar de stil și nu implică din start în ele o …
Vrei să cunoști mai multe despre ce reprezintă dreptul la proprietate intelectuală? Participă la o sesiune informativă unde vei putea descoperi și înțelege termeni precum dreptul de autor, drepturi conexe, proprietate intelectuală, piratare, etc. Pe 26 august, ora 15.00, Centrul de Informare și Resurse Pro Bono, în parteneriat cu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală …
De Ziua Internațională a Tineretului descoperă oportunităților programelor Erasmus+ Tineret și Corpul European de Solidaritate de care poți beneficia chiar tu! Sesiunea de informare este organizată de Info Centru in Moldova pentru Erasmus+Youth & European Solidarity Corps. Conectează-te la conferința Zoom și cunoaște: Ce este Erasmus+ Tineret;Ce este Corpul European de Solidairtate;Care sunt oportunitățile programelor;Cum tinerii …
Job pentru tineri // TV8 angajează reporter energic și creativ pentru departamentul Producție. Cerințe: – minim 1 an experiență TV;– creativitate;– cunoașterea limbii române și a limbii engleze;– flexibilitate;– capacitate de lucru în condiții de stres;– capacitate de analiză și sinteză;– persoană sociabilă, organizată și disciplinată;– capacitatea de adaptare rapidă la situații noi. Pentru participarea …
Află mai multe despre implicarea fetelor și femeilor în domeniile STEM și TIC, la un webinar organizat de UN Women Moldova. Evenimentul va avea loc pe 13 august 2020, ora 10:00. Accesul femeilor la venituri, prin oportunități de angajare decente și securitatea socială, constituie un fundament pentru emaniciparea economică și pentru atingerea egalității de gen. Accesul …
Suntem siguri să ai auzit de Marea Britanie, Olanda, sau Danemarca că fiind deciziile de top a studenților când vine vorba de o experiență studențească de top. Dar ce zici de Ungaria? De la structura și atmosfera Budapestului până la de ce documente ai nevoie pentru a aplica acolo, Gabriela CIolacu te ia într-o mică …
Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Parlamentului Republicii Moldova, anunță concurs de eseuri pentru tineri cu tema: „Sunt tânăr, activ și îmi pasă. Vreau să fac ceva pentru țara mea mamă?!” Concursul are scopul de a motiva tinerii din Republica Moldova să se implice nemijlocit în asigurarea unui viitor prosper acasă, sugerând …
Evenimente pentru tineri: Tekwill te invită la un mic dejun alături de Natalia Donțu, administratorul Moldova IT-Park, pentru a discuta despre facilitățile acordate sectorului IT și oportunitățile de dezvoltare ale acestuia. Moldova IT Park, lansat la 1 ianuarie 2018, a devenit cea mai importantă inițiativă pentru consolidarea competitivității regionale a industriei IT din Republica Moldova, …
Youth.md îți prezintă în continuare câteva dintre cele mai de succes femei din Republica Moldova – categoria Business. Află poveștile lor! 1. Olga Țapordei Olga Țapordei este una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri din Republica Moldova. Cariera Olgăi a început la vârsta de 19 ani, pe când era studentă în anul I, la …
Webinar gratuit pentru cadre didactice despre gestionarea emoțiilor la elevi, în noile condiții de învățăre. Evenimentul este organizat de Institutul de Formare Continuă. Emoțiile joaca un rol esențial in impactul activităților de învățare și adaptare școlară și socială a elevilor. Cunoașterea emoțiilor și а mecanismelor care stau la baza lor este un obiectiv important al formării …
Ești tânăr și creativ? Propune propriul concept de design pentru monedele comemorative dedicate lucrătorilor medicali, care vor fi emise de BNM. Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis emiterea unei monede comemorative dedicate lucrătorilor din domeniul sănătății cu denumirea „Medicul meu – eroul meu” și, în acest scop, invită cetățenii să propună …
InLegio Lawyers sunt în căutarea unui (ei) avocat(e) stagiar, care este pregătit să pună în aplicare cunoștințele acumulate și să contribuie la dezvoltarea unui parteneriat de lungă durată. Criterii față de candidatul avocat stagiar: Ai cunoștințe suficiente despre principiile fundamentale de drept;Ai cunoștințe temeinice de drept civil, comercial;Ești în pas cu actualizările legislative;Dispui de acuratețe …
Ai probleme legate de somn? Ai vrea să cunoști noi practici, care îți vor asigura un somn relaxant? AIVI Centrul Media te invită la un atelier de discuții, unde vei găsi răspunsuri la întrebările pe care le cauți! Despre invitatele din cadrul acestui atelier: Amira Aziz va pune accent pe creșterea sentimentului de siguranță, pe …
Cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului și Ziua Diasporei: „Cimișlia, te iubim de oriunde!” Primăria Orașului Cimișlia în parteneriat cu AO „Cimișlienii de pretutindeni”, organizează Concursul City QUEST „Descoperă Cimișlia”. Participanții la City QUEST vor avea o zi plină de aventuri în 7 locații frumoase din orașul Cimișlia! Cum să participi? Adună o echipă din minim …
Explorează instrumente și strategii digitale în munca cu și pentru tineri, participând la „Digital Youth Work Academy – DigYouWork (A)”. Digital Youth Work Academy este un curs de formare online extins de 4 săptămâni care vizează explorarea mai multor instrumente și strategii digitale pe care lucrătorii de tineret le pot folosi pentru a-și digitaliza munca …
Ai dori să cunoști mai multe despre „antreprenoriat social”? Despre posibilitățile de implicare a tinerilor în acest domeniu? INVENTO lansează ONE STEP AHEAD TOOLKIT, pentru a te ajuta în acest sens! În ultimii ani economia socială a devenit unul dintre cel mai frecvent abordate subiecte atât la nivel naţional cât şi internaţional. Întreprinderile sociale s-au …
Job // Casa de avocatură Macovei Enachi angajează consilier juridic, pentru o perioadă de 1 an de zile cu posibilitatea de extindere pe un termen nedeterminat. Principalele sarcini: Întocmește proiecte de documente cu caracter juridic (cereri, contracte, etc.);Cercetare, analiză și pregatire a rapoartelor privind evoluția legislație, practica judiciară, etc.;Pregătirea concluziilor juridice asupra sarcinilor clienților …
„Lectura este cea care ne deschide şi lărgeşte mintea şi cea care ne face mai puternici decât orice altceva”. Dacă vrei să faci o faptă bună şi să împărtăşeşti cunoştinţele tale despre cărţi, urmăreşte detaliile de mai jos! Astăzi, 9 august este marcată Ziua Internațională a Iubitorilor de Cărţi. Leo Teenergy Chişinău te îndeamnă să …
Job în Bălți // Asociația Obștească „CASMED” invită să aplice persoanele interesate pentru poziția de coordonator de proiect. Cerințe faţă de candidaţi: Studii superioare în domeniul juridic, social, pedagogic sau medical;Capacități bune de comunicare scrisă și orală în limba engleză;Capacități excelente de planificare, coordonare și monitorizare;Capacități bune de scriere a proiectelor;Experiență profesională în elaborarea rapoartelor …
Agricultorii care doresc să aplice practici prietenoase mediului sunt invitați la un program de instruiri în domeniul agriculturii ecologice, în cadrul Proiectului „Agroecologie pentru dezvoltare rurală durabilă”. Programul de instruiri în domeniul agriculturii ecologice este alcătuit din 10 module (1 zi per modul) și este dedicat în special agricultorilor care cultivă legume și bacifere, fructe …
Pe cât de tainică și neștiută de ochii lumii este Moldova, pe atât de plină de farmece și bogății care abia așteaptă să fie descoperite. Printre nenumăratele locuri de o frumusețe nemaipomenită ce aduc slavă țării noastre se numără și satul Duruitoarea – un loc ce păstrează amintirea Moldovei de demult ce neapărat trebuie vizitat. …
#prinmoldovafărăhartă Without any doubt, Republic of Moldova is one of the most gorgeous country and valuable tourist attraction. Have you ever heard that it has “Moldovan barrier reef”? If not, then this article is definitely for you. Learn more why you do not have to go to New Zealand to see reefs. You are lucky …