Campania socială: „Împreună pentru educație” te îndeamnă să faci o faptă bună


campania socială donează rechizite

În perioada 3 – 21 august, A.O. „Moștenitorii lui Ștefan cel Mare”, desfășoară campania socială „Împreună pentru educație”. Scopul acțiunii este de a aduna rechizite școlare pentru copiii din familiile social vulnerabile.

În cadrul acestei campanii vor fi colectate şi, ulterior, distribuite rechizite şcolare pentru a ajuta 50 de copii din familii social vulnerabile. Copii selectați provin din familii cu venituri reduse, cu părinţi bolnavi sau din familii care au în îngrijire mulţi copii, din familii monoparentale, copii lăsaţi în îngrijirea rudelor, neglijaţi sau cu stare de sănătate precară. 

În contextul pandemiei de Covid-19, tot mai multe familii întâmpină dificultăți financiare și respectiv, nu pot asigura cele necesare pentru începerea noului an școlar a copiilor lor, iar fără educaţie ei nu au nici o şansă la o viaţă mai bună. 

Considerăm că această campanie este o ocazie minunată de a explora una dintre valorile de bază ale societății – grija pentru copiii care au un start anevoios în viaţă. 

Pe această cale, vă invităm să fiți parte a acestei campanii și la acest început de an școlar să plantăm în copii credința în puterea comunității de a schimba destine. 

Cei care doresc să se implice, pot cumpăra un ghiozdan cu rechizite care să includă: stilou, creioane, radieră, penar, caiete, bloc de desen, acuarele, pensule, carneţele sau  chiar trusa de matematică.

Împreună putem să transformăm începutul de an școlar într-un motiv de bucurie sinceră pentru acești copii minunați și o speranță spre un viitor mai luminos! 

Cei care doresc să sprijine campania sunt invitați să doneze rechizitele la adresa: mun. Chișinău str. Gh. Asachi 21. Date de contact:  +37360 542 211, mostenitoriiluistefan@gmail.com.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Hackathonul media Puterea a cincea, cu tema: Educație media, şi-a desemnat câştigătorii
Next Program internațional de liderism pentru femeile ce activează în domeniul politic
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + 20 =