CRCT ARTICO, în cadrul proiectului „Cariera Mea”, anunță despre desfășurarea celui de-al doilea modul din cadrul Programului de orientare în carieră și dezvoltare personală. Modulul conține 4 sesiuni offline (care pot dura între 2 și 4 ore) ce se vor desfășura în perioada aprilie 2022, începând cu prima sesiune: 9 aprilie 2022, ora 12:00 (ora …
Înscrie-te la o Școală de vară organizată de Universitatea Tomas Bata 2022 din Cehia. Universitatea Tomas Bata din Zlín organizează cursuri de două săptămâni pentru oameni din întreaga lume. Participanții pot alege dintr-o varietate de cursuri în diferite domenii. Toate cursurile se vor desfășura în perioada 8 – 19 august 2022, prin urmare participanții se …
Cadrele didactice sunt invitate pe 13 aprilie 2022, de la ora 19.00, la evenimentul gratuit cu adeverință de participare EduMagic: „Evaluarea formativă modernă cu ajutorul standardelor educaționale”. Evenimentul este organizat împreună cu specialistul în evaluare, Bogdan Rațiu. Plecând de la tema conferinței EduMagic din 5 mai, se va discuta despre: cum se poate realiza o …
Vino la o discuție despre drepturile și obligațiile prevăzute în contractul de muncă, gata fiind să împărtășim cu voi o listă de verificare a aspectelor cheie ale ofertei acceptate care trebuie să se regăsească și în contractul de muncă semnat. Conține acesta salariul promis, programul propus, funcția pe care o doriți? Este trecută perioada de probă? Vă sunt …
Te-ai decis să ieși la cină, dar nu știi unde? Dorești să schimbi mobila, dar ești indecis ce model vrei să alegi? Răspunsurile la aceste întrebări ști deja unde să le găsești: pe Internet. În ziua de astăzi, achizițiile și consumul produselor sunt extrem de influențate de bloguri, recenzii, și opinii online. Acesta este motivul …
Cu siguranță, fiecare dintre noi poate să identifice o persoană de succes când o vede. Și totuși, care e calea spre victorie asupra sorții? Ce ne deosebește de vedete și oameni de afaceri? Cum au reușit ei să devină demni de admirați și cum putem noi să le urmăm pașii? Ei bine, fiecare om de …
Știai că, în lume sunt vorbite peste 7000 de limbi străine? Mai mult de jumătate din populația lumii vorbește cel puțin două limbi la nivel fluent? Cunoști cumva o limbă europeană, dar pe care ai dori să o exersezi mai mult? Ei bine, am pregătit evenimentul perfect pentru tine! Centrul Republican pentru Copii și Tineret …
Peace Winds Japan este o organizație umanitară neguvernamentală dedicată sprijinirii persoanelor aflate în dificultate și amenințate de conflicte, sărăcie sau alte tulburări. PWJ implementează în prezent un program umanitar în Ucraina și Moldova care acoperă sectorul Sănătății (rechizite medicale către Ucraina), Protecție (alimente, NFI și MHPSS). Funcție: ofițer logistică (1 post vacant; contract de consultanță)Locație de …
Fundația Goi Peace cu sediul în Japonia, invită tinerii cu vârsta de până la 25 de ani, să participe la un concurs internațional de eseuri. Tema din acest an este „Valorile mele”. „Valorile noastre determină modul în care gândim și acționăm și modelează societatea în care trăim. Care sunt valorile care îți sunt dragi? Cum îți poți …
Secretariatul Comunității Energetice a lansat un apel pentru candidaturi la Școala de vară a Comunității Energetice 2022. Școala de vară oferă o oportunitate unică pentru până la 48 de studenți postuniversitari și tineri profesioniști de a dobândi cunoștințe aprofundate despre tranziția energetică. Ei vor avea posibilitatea, de asemenea, să facă schimb de cunoștințe și de …
Centrul de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM) anunță concurs pentru materiale jurnalistice pe subiecte sensibile la dimensiunea de gen. În cadrul acestui concurs vor fi susținute 6 proiecte și va fi asigurată asistența unui mentor – jurnalist de investigație cu experiență, care va lucra cu echipa de jurnaliști și a unui jurist care va consulta …
Știai că…?…conform unui studiu, fenomenul procrastinării afectează în mod continuu peste 20% din populația adultă și peste 70% din elevi/studenți?…oamenii ce procrastinează constant sunt mai predispuși să aibă insomnii?…aproximativ 47% din oameni utilizează internetul ca un mijloc de a fi distras de la diverse lucruri? O relevantă problemă a societății contemporane este intensificarea procrastinării în …
Pentru unii cititori, o poveste de dragoste sau o carte de dezvoltare personală nu e de ajuns. Ei nu vor doar romantism sau evoluție spirituală, doar groază sau crimă adevărată. Ei nu citesc pentru un final fericit, lor le place să le fie ,,jucată” mintea când vine vorba de romane – păcăliți, încântați, bulversați, confuzi, …
Ce cauzează nopțile polare? Pământul se rotește o dată la 24 de ore. … În schimb, Pământul este înclinat cu aproximativ 23.5 grade. Aceasta înseamnă că există o zonă în partea de sus și de jos, care primește 6 luni din zi, urmată de 6 luni din noapte. Acest lucru se cauzează faptului că relieful …
Vă voi arăta cât de multă informație arhivează Google despre voi fără ca voi să realizați asta, scrie consultantul și dezvoltatorul web Dylan Curran, în publicația britanică The Guardian. Curran prezintă punct cu punct toate informațiile pe care Google le deține despre orice utilizator de internet. Și voi puteți să vedeți toate informațiile pe care …
The world we live in gives us signs that it is time to change the way we look at our environment! In the past few years, our ecosystem got worse, billions of trash materials were thrown into the ocean, pollution is happening in every single part of the world, people are being indifferent, this all …
Marketingul digital este din ce în ce mai des folosit de către utilizatorii platformelor online și mai ales de acei care au deja o comunitate cu un număr considerabil de followeri și au un impact asupra acestora. Totodată, luând în considerație faptul că lumea își ia doza de informație și știri din intermediul online și …
Centrul cultural al Ambasadei SUA în Republica Moldova America House Chișinău invită, profesorii, elevii, studenții, ONG-urile și instituțiile de învățămînt să participe la Proiectul “Global Youth Service Day 2022”, proiect realizat în parteneriat cu Youth Service America. Global Youth Service Day este cea mai mare inițiativa globală care implică tinerii de toate vârstele, tineri care …
Job pentru tineri // Consiliul Național al Tineretului din Moldova anunță concurs de angajare a unui Coordonator de proiect și asistent de proiect! Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) este structura asociativă a 38 de organizații de tineret, ce promovează drepturile tinerilor și reprezintă interesele organizațiilor de tineret în procesul de elaborare, implementare și evaluare …
Entuziasm, nerăbdare, competiție, adrenalină, abilități, echipă, interes și cunoștințe. Astfel se descrie atmosfera în cadrul evenimentului „Play With Us”, organizat de către Clubul Voluntarilor ARTICO. În cadrul celei de-a XIII-a ediție, vei avea posibilitatea de a încerca jocuri, precum: Șah – un joc de strategie și tactică, considerat extrem de important pentru dezvoltarea intelectuală, socială și …
Natura a dat tot ce-i mai bun și-a transformat Pământul într-un artist fără pereche. Noi am născocit întreg global și am găsit cele mai frumoase 7 destinații pe care trebuie trebuie să le viziteze orice iubitor de peripeții. Chamarel, Mauritius Deși această insulă din Africa de Est atrage vizitatori în primul rând cu plajele sale …
Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova în parteneriat cu Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri (CEDA) și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare invită elevii din instituțiile de învățământ profesional tehnic să participe la Concursului „Cel mai bun plan de afaceri”, ediția anului 2022. Scopul concursului: dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor din instituțiile de învățământ …
Comunitatea Startup Grind Chișinău pregătește un nou eveniment pe 31 martie 2022, alături de Vitalie Eșanu, fondator & CTO al startup-ului Soofragio (VoteMeApp) și cofondator televiziunii online Privesc.Eu. Vitalie a lucrat intens la crearea a două soluții tehnologice care au ajutat la o mai bună gestionare a ajutorului umanitar pentru fluxul sporit de refugiate și …
Cariera Mea ARTICO continuă promovarea activităților de informare profesională! De această dată, în cadrul rubricii Student Vision, vom face cunoștință cu Facultatea de Drept și vom afla cum e să studiezi dreptul în Republica Moldova. Evenimentul se va desfășura în format LIVE, astfel, îl veți putea viziona din toate colțurile lumii pe data de 30 martie …
Institutul pentru Studiul si Tratamentul Traumei – ISTT şi Asociatia SAMAS te invită la un eveniment LIVE despre „În război cu frica”. Când gloanțele șuieră aproape de tine, iar știrile despre ororile războiului te bombardează zilnic în jurnalele tv și pe canalele social media, este firesc să te simți speriat. Pe 23 martie 2022, începând cu ora …
America House Chișinău că invită la evenimente dedicate femeilor care au făurit istoria. Vineri, 25 martie, la ora 16:00 organizăm tradiționalul eveniment Meet an American. De data aceasta o vom cunoaște pe Lucinda Ray, asistent de predare a limbii engleze din programul Fulbright în Moldova. În această sesiune, pe lângă faptul că vom afla detalii …
Asociația Henri Capitant de Cultură Juridică din Moldova (AHCCJ) lansează concurs de angajare pentru ocuparea postului vacant – asistent(ă) de proiect. CERINȚE OBLIGATORII: Studii superioare absolvite sau în proces;Nivel avansat de comunicare în limba română (o limbă de circulație internațională va constitui un avantaj);Operare PC: Word, Excel, PowerPoint, Canva. CERINȚE GENERALE față de candidat: Gândire …
Pandemia pleacă, iar BAC-ul iată-iată bate la ușă. UTM reaprinde faza pregătirilor! UTM invită tinerii liceeni, să participe la cursurile de pregătire gratuite pentru BAC, în format fizic sută la sută. Elevii pot beneficia de cursuri, pentru următoarele obiecte: matematica, informatica, chimia. Vă așteaptă și profesori cu renume – Ion JARDAN, Iurie SUBOTIN, Ernest BÎTCA. A …
Consiliul Raional Anenii Noi, Serviciul Tineret și Sport anunță Concursul de finanțare a programelor și proiectelor raionale de tineret în anul 2022. Concursul se desfășoară în baza Regulamentului de organizare și desfășurare a Concursului de finanțare a programelor și proiectelor raionale de tineret în anul 2022 aprobat prin decizia Consiliului raional Anenii Noi nr. 01/18 …
Universitatea de Stat din Moldova invită tinerii liceeni să participe la programul “Fii Student pentru o zi”, ediția 2022. Participând, veți avea ocazia să vă familiarizați cu mediul academic și cu programele de studii. Pentru a vă înscrie la programul Student USM – 2022, vă rugăm să completați formularul din acest link. Descoperă mai multe …
Centropa este încântată să vă anunțe că aplicațiile sunt deschise pentru Academia de vară Centropa, ediția 2022, care se va desfășura în perioada 4-11 iulie 2022, din Berlin. Alăturați-vă organizatorilor în timp ce transformă Berlinul într-o sală de clasă – vizionând site-uri istorice, întâlniri cu savanți, activiști și jurnaliști pentru a discuta despre istorie și …
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău anunță lansarea Concursul municipal „Absolventul anului – 2022”. Concursul municipal „Absolventul anului – 2022” se organizează cu respectarea principiilor obiectivității, transparenței, echității, libertății de exprimare, competitivității. La concurs sunt eligibili pentru participare toți absolvenții liceelor din municipiul Chișinău care au obținut performanțe înalte la disciplinele …
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) anunță concurs pentru recrutarea unui stagiar/ a unei stagiare care va asista personalul organizației în activitățile sale. Perioada contractării este de maxim șase luni, începând din 1 aprilie 2022. Candidatul selectat va avea posibilitatea să afle cum operează un ONG cu profil juridic, să-și aprofundeze cunoștințele …
Pe 31 martie, începe a 8-a ediție a programului internațional Yep!Startup Pre-accelerator, lansat de Yep!Moldova. Programul de pre-accelerare sprijină antreprenorii care vor să lanseze produse scalabile pe piața externă, oferind granturi, expertiză și acces la o rețea internațională de mentori și investitori. În acest an, pentru prima dată la Chișinău, Yep!Moldova organizează un batch comun …
Job // Vibe.MD – Academie IT – Chișinău își mărește echipa și este în căutarea de mentori de robotică WeDo 2.0 Cerințe față de candidați: Studii finalizate sau în curs de desfășurare (în domeniul IT sau domeniul pedagogic cu profil IT); Răbdare, flexibilitate, autocontrol, amabilitate, abilități de lucru cu copiii.Experiența în predarea cursurilor de robotică pentru …
Apel urgent pentru 2 lucrători de tineret să participe la un curs de instruire „STOP EX” din Arma di Taggia (SANREMO), Italia. Cursul va avea loc în perioada 27 aprilie – 5 mai 2022. „Instruire de susținere privind prevenirea extremismului”, sau pur și simplu, „STOP-Ex” este un curs de instruire de 7 zile care va …
Pe data de 16 aprilie, comunitatea IA în Acțiune, vă invită la ML Hack Day, ediția #2. Organizatorii vă propun continuarea lucrului atât la proiecte reale, cât și la proiecte educaționale. Astfel, participanții vor obține experiență, abilități și cunoștințe noi în domeniul AI și ML. Despre format: Împreună cu mentorii vom forma două echipe și …
Comisia Europeană organizează în perioada 29 martie – 1 aprilie 2022 evenimentul Săptămâna UE de valorificare a cunoștințelor (EU Knowledge Valorisation Week). În cadrul evenimentului vor fi prezentate exemple de politici și instrumente eficiente care promovează implementarea rezultatelor cercetării și a soluțiilor bazate pe cunoaștere în beneficiul tuturor. Săptămâna va reuni părțile interesate și factorii …
Ai între 16 și 25 de ani? Ai dorință să faci ceva pentru viitorul tău strălucit? Atunci proiectul „Leadership Done Right” lansat de AIESEC in Chisinau este pentru tine. LDR este un proiect cu durata de 4 săptămâni pe parcursul cărora tu împreună cu alți tineri ai posibilitatea să-ți dezvolți abilități de leadership. Eficacitatea proiectului …
ODIMM lansează un nou Apel de granturi pentru tinerii din Republica Moldova care vor să inițieze o afacere. Programul își propune stimularea spiritului antreprenorial și încurajarea inițiativelor de afaceri într – o economie modernă în care tinerii creativi pot crește nivelul de competivitate, pot să țină pasul cu tehnologia, și sunt motivați să aducă un …
De cele mai multe ori sărbătorile sunt un bun prilej de a petrece timp cu familia, de a depăna amintiri, de a sta la masă cu cei dragi și de a gusta din cele mai bune bucate, doar că unele nu se rezumă doar la astfel de activități relaxante. Iată care sunt cele mai ciudate sărbători …
Membrii Consiliului Local de Tineret Stăuceni au oferit imediat o mână de ajutor refugiaților plasați la complexul sportiv „Olimp” din comuna Stăuceni. Acesta găzduiește zilnic peste 30 de adulți, copii și animăluțe, iar voluntarii CLTS le asigură o ședere sigură și plăcută. În continuare, vom afla mai multe detalii de la 4 dintre tineri. ,,În …
S-a creat, se creează și se va crea cred artă, pentru că omul este artă și este loc de mai mult. De ce oamenii fac artă? Poate că haosul e prea mult sau seninul cer e prea inspirat? În acest articol vom găsi răspunsul și sper că motivele vor fi crezute, că doar nu suntem …
Luni, pe 7 martie, grupul de inițiativă ,,Stand with Ukrainian Youth” a dat start activității sale. Elevii Liceului Teoretic ,,Spiru Haret” au venit cu inițiativa creării unei comunități care să ofere sprijin și susținere reciprocă adolescenților refugiați din Ucraina. Prima activitate organizată de către grup a fost un workshop de felicitări cu ocazia zilei de …
Vitamina D, cunoscută și sub denumirea de calciferol este una dintre substanțele nutritive necesare în organismul uman pentru a fi sănătos și pentru ai asigura o bună funcționare. Aceasta nu doar asigură menținerea nivelurilor normale de calciu și fosfor la nivelul intestinului subțire, dar și fixarea acestora în oase și în dinți. Așadar, ținând cont …
În termeni simpli, inteligența artificială (IA) se referă la sisteme sau la mașini care imită inteligența umană, pentru a efectua diverse activități, și care se pot îmbunătăți iterativ pe baza informațiilor pe care le colectează. IA se manifestă într-o serie de forme. IA se referă mai mult la procesele și funcționalitățile pentru gândirea și analizele …
Leadership-ul este o combinație între viziunea și strategia clară pe care o are un conducător asupra business-ului său, împreună cu abilitatea sa de a o comunica corect și clar angajaților săi și celor care îl urmează. De aceea, definiția liderului reunește trăsături complexe, pe de o parte specifice vizionarilor introverți, dar în același timp ale …
Începând cu apariția civilizației umane și pe tot parcursul evoluției sale, omul a continuat să se dezvolte și eventual să devină cea mai inteligentă ființă vie. Totuși, acest fapt a însemnat și constituirea unei societăți industriale și în prezent, o civilizație ce avansează spre robotizare. În acest context apare dorința arzătoare de a ne petrece …
Iodul se găsește în mod natural în unele alimente, este adăugat în sare și este disponibil ca supliment alimentar. Consumul de iod este important pentru toată lumea și în special pentru sugari și pentru femeile gravide. Iodul te scapă de bătături Dimineața și seara, se ung bătăturile cu iod și apoi se face o baie …
Te-ai întrebat ce fac oamenii de success în mod obișnuit în fiecare zi? Dacă ne concentrăm pe exemplul unei persoane pe care o considerăm drept model de succes, vom observa că își ocupă timpul cu ceea ce o ajută să-și atingă obiectivele. Și totul începe de la obiceiurile sale zilnice. Inițiativa La fel ca în …