Fundația pentru Educația Non-Formală te invită să îți prezinți familia, participând la un concurs de desen: „Familia mea în culori”. Concursul se va desfășura în perioada 07-14 mai 2020, iar scopul acestuia este promovarea egalității de drept și a distribuirii egale a rolurilor în familie prin concurs de desene în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 9-14 …
Job // Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare anunță concurs pentru selectarea de experți evaluatori. Inclusiv studenții pot fi evaluatori. Vezi detalii în articolul ce urmează. În scopul contribuției la realizarea Planului de acțiuni privind siguranța rutieră pentru anii 2020-2021 (HG nr. 39 din 29 ianuarie 2020), Obiectivul 3. Dezvoltarea și educarea …
Webinar cu psihologul Daniela Terzi-Barbaroșie, despre comunicarea cu membrii familiei pe timp de carantină. Cum să comunicăm cu membrii familiei pentru a ne simți mai bine împreună în perioada de autoizolare la domiciliu determinată de pandemia COVID-19? La această întrebare încercăm să găsim răspuns împreună cu Daniela Terzi-Barbarosie. Îmbunătățirea comunicării, identificarea activităților plăcute realizate în comun, …
Încă de mici copii suntem pasionați de vizitarea unor atracții turistice care sunt destul de apreciate cât și populare în societatea noastră de toate zilele. Turismul reprezintă deseori una dintre cele mai frumoase metode de relaxare, care la rândul lor îți stimulează creativitatea cât și te ajută în descoperirea propriei persoane. De astfel, turismul este …
Pandemia de COVID-19 este mai mult decât o criză de sănătate, deoarece generează crize economice, sociale și chiar politice. CID NATO organizează o nouă discuție online, de data aceasta despre politici strategice, precum egalitatea de gen. Un lucru este cert, COVID-19 nu anulează implementarea politicilor și strategiilor de securitate, sociale și a celor ce țin …
Solidarity Fund PL din Moldova, în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER în Republica Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene și Polish aid, anunță lansarea unui apel de propuneri al Fondului Inițiativelor Pilot LEADER — UE, desfășurat în cadrul proiectului „Abordarea LEADER pentru prosperitatea rurală din Moldova”. Apelul de propuneri are scopul de a contribui …
Centrul CONTACT anunță un concurs de angajare unei persoane în funcție de coordonator în domeniul relații publice și comunciare. Aceasta va fi responsabilă de vizibilitate și promovare media a activităților din proiect precum și realizarea campaniei de promovarea a antreprenoriatului social. Program de muncă: part-time. Poziție: Coordonator în domeniul relațiilor publice și comunicare. CONTEXT: Proiectul „Valorificarea potențialului …
Ministerul Educației, Culturii și Cercetării anunță concurs pentru ocuparea unei serii de funcții publice vacante. Vezi care sunt acestea, în articolul ce urmează. Funcții publice vacante: Consultant principal, Serviciul tehnologiei informației și comunicațiilor;Consultant superior, Direcția analiză, monitorizare și evaluare a politicilor;Consultant, Direcția analiză, monitorizare și evaluare a politicilor;Consultant superior, Secția financiar-administrativă;Consultant principal, Serviciul informare și …
Online Freestyle Championship este o competiție mai puțin obișnuită! Sunt invitați cei mici și cei mari, oricine dorește să iasă din zona de confort și să descopere ceva nou! Ce presupune Online Freestyle Championship? Organizatorii vor provoca participanții să scrie versuri, rime, să își facă noi prieteni și să se autodescopere pe sine. Acest campionat …
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în contextul situaţiei epidemiologice la nivel naţional, anunță modificarea etapelor de desfășurare a concursului „MARCA COMERCIALĂ A ANULUI 2019”. „Marca comercială a anului” este la cea de-a 17-a ediţie și reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente de creștere a competitivității şi sporire a capacităților întreprinderilor autohtone …
Job part-time: Centrul CONTACT anunță un concurs de angajare pentru funcția de asistent de proiect „Valorificarea potențialului tinerilor antreprenori sociali din Moldova și Ucraina”. Despre proiect pe scurt: Proiectul „Valorificarea potențialului tinerilor antreprenori sociali din Moldova și Ucraina” contribuie la stimularea potențialului antreprenorial social al tinerilor din Moldova și Ucraina, prin crearea unui ecosistem favorabil …
Interact Chișinău îți vine în ajutor cu un nou eveniment, „Mai aproape de universitate” . În cadrul evenimentului vei cunoaște mai multe despre studii în România. Cu siguranță te-ai gândit vreodată ce ai vrea să faci cu viața ta după ce vei termina liceul, iar dacă ești clasa a 11-a sau a 12-a, acest gând nu …
Friedrich Ebert Stiftung Moldova te invită la o conferință despre învățământul superior din Republica Moldova. Vezi ca subiecte vor fi abordate, în acest articol. Întrebări la care vei afla răspuns: Care sunt tendințele negative din domeniile cheie ale învățământului superior ce subminează competitivitatea și viabilitatea lui?Care este situația astăzi și cum ar putea arata învățământul …
Programul Comunitatea Mea și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) invită APL-urile din țară să participe la o conferință video cu genericul „Lucrul la distanță și comunicarea online a APL-urilor”. În cadrul seminarului informațional vor fi prezentate mai multe platforme on-line de comunicare, avantajele și dezavantajele acestora, dar și alte instrumente ce ar permite autorităților …
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în parteneriat cu Agenția Juridică „Onoris Legis” organizează un webinar interactiv cu tematica ,,Particularitățile comerțului electronic în Moldova”. Invitatul discuției va fi Andrei Russu, Directorul Agenției Juridice „Onoris Legis”. În cadrul acestui webinar interactiv vor fi discutate aspectele legale privind comerțului electronic și practicile recomandate antreprenorilor. Veți …
Întreprinderile sociale din Republica Moldova ar putea beneficia de o finanțare de 10.000 de euro. Participă la această competiție internațională și încearcă-ți șansele! ODIMM încurajează antreprenorii să depună dosarele la „Competiția internațională pentru cele mai bune idei în domeniul antreprenoriatului social”, lansat în cadrul proiectului regional FINANCE4SOCIALCHANGE. Scopul concursului este de a genera schimbări sociale …
Centrul de fotografie documentară din România oferă 5 granturi pentru proiecte de fotografie documentară adresate tinerilor sub 30 de ani. Vezi detalii în articolul ce urmează. Apelul este adresat exclusiv tinerilor fotografi, sub 30 de ani, din România și Republica Moldova: 5 granturi pentru dezvoltarea de proiecte de fotografie documentară, în valoare de 3500 de lei …
Ești curios să afli mai multe detalii despre unele programe de master peste hotare? Ai vrea să cunoști mai amânunțit despre procesul de admitere? Participă la acest eveniment online! Vino să cunoști membrii secției admitere de la Universitatea Stirling din Scoția (UK) și să beneficiezi de consiliere personalizată pentru programe de master peste hotare. În …
Studenții USM nu ezită să-și manifeste creativitatea și dinamismul, nici pe timp de carantină! Te invită în această vară la un TVC online! Cea mai tare platformă reprezentativă a arealului studențesc din cadrul Universității de Stat din Moldova-ASUSM, organizează în această vară o competiție între facultăți. Competiție menită să identifice cea mai originală facultate! Etapele …
Numărătoarea inversă a început pentru ediția a XVII-a Moldova Fashion Days – cea mai importantă prezentare de modă și cea mai tare fashion petrecere din țară. Peste 30 de designeri autohtoni, reuniți sub brandul Dininimă, își vor prezenta colecțiile pentru sezonul primăvară – vară. Texturi îndrăznețe, elemente și asocieri neașteptate, culori energizante și optimiste, stil …
Webinar: „Cum atragi, testezi și păstrezi talentul pe noua piață”, organizat de Startarium şi Impact Hub Bucharest. Evenimentul va avea loc pe 14 mai, ora 18:00. Ce vei învăța? Vei înțelege cum arată piața acum, la ce să fii atent când recrutezi, cum să atragi engagement și cum să pre-testezi (Talent Market Dynamics and Recruitment) Cum funcționează …
Facultatea Inginerie Economică și Business, UTM vă invită să participați la un webinar, cu genericul: „Realizări și perspective ale dezvoltării industriale durabile în contextul integrării europene”. Scopul webinarului este de a intensifica dialogul constructiv și cooperarea consolidată dintre mediul academic – societatea publică – business. Vei afla informații utile din prima sursă și vei participa …
Nu mai știi ce să faci în carantină? Ce spui despre susținerea unei noi organizații de tineret la primul lor eveniment, Story-webinar? Advance Moldova este o organizație non-guvernamentală creată de către tineri, pentru societate. Prin intermediul viitoarelor proiecte, Advance Moldova va tinde să relaționeze cu un volum larg de domenii sociale, de la dezvoltarea și …
Fondul internațional Visegrad lansează cel de-al doilea apel pentru cereri pentru Visegrad, Visegrad + și Granturi Strategice în 2020. Cu ajutorul subvențiilor, căutăm să promovăm idei inovatoare care să abordeze provocările împărtășite prin proiecte de cooperare regională de înaltă calitate. Indiferent dacă activezi în domeniul arte, lucrezi cu grupuri vulnerabile sau te concentrezi pe antreprenoriat …
Participă la Forumul Moldo – Român – schimb de experiență la nivel internațional și cunoaște soluții comune pentru situația de criză. O situație de criză la nivel mondial necesită soluții complexe și eforturi conjugate ale statelor. Prin eforturi comune putem depăși impasul în care ne aflăm și contribui la supraviețuirea companiilor. În acest context, se …
Irina Guțu, este o fostă voluntară Youth, care și-a început activitatea de voluntariat în cadrul Youth.md în 2017. Irina a făcut parte din echipa de promovare. Iar datorită acestui lucru, i s-a oferit o deschidere imensă la resurse de cunoaștere, la înțelegerea unor practici din cadrul diferitor instituții sociale, cât și la dezvoltarea unor competențe de …
Cu sau fără carantină, un interviu captivant este mereu favorabil. Lectura unuia ajută la descoperirea oamenilor noi și unici, dar și a experiențelor de care aceștia au avut parte. Ținta interviului de azi este Ovidiu Lupan, un adolescent chișinăuian pasionat de chitară. Fiind recent recrutat în rândurile Youth, acesta a fost bucuros să-și împărtășească experiența …
Interviu// Cu ocazia campaniei de recrutare #BeTheOne, îţi prezentăm experienţele voluntarilor în organizaţia Youth.md, iar astăzi vorbim cu Alex Jangă. Alex este un tânăr promițător și talentat în artele plastice, dar și un reporter responsabil. De ce ai ales Youth? Am ales Youth întâmplător, fiind mai mult o decizie spontană. Văzând pe pagina lor anunțul …
Pentru că pregătirile pentru examenele de Bacalaureat 2020 sunt în toi, urmărește aceste lecții online organizate de UTM. În perioada 11 – 15 mai 2020 Universitatea Tehnică a Moldovei propune o nouă serie de lecții online de pregătire pentru Bacalaureat 2020. Lecții online de pregătire: programul săptămânii: Matematica (rus.) – luni, 11.05.2020, ora 11.00;Fizica (rom.) – marți, …
Optează pentru Programul „Școala pentru Carieră” pentru a face o alegere corectă și conștientă pentru viitorul tău! Programul „Școala pentru Carieră” are la bază un curs din 6 module tematice, în regim online, fiind destinat absolvenților claselor XI – XII. Cursul modular urmărește să acopere nevoile de proiectare a carierei și integrarea socială și profesională …
Centrul Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO în parteneriat cu Federația Sportului Școlar din Republica Moldova organizează în premieră o competiție online intitulată „O Familie Sănătoasă”. Scopul evenimentului este de a îmbunătăți nivelului de pregătire fizică în condiții de autoizolare, promovarea unui stil de viață sănătos și propagarea valorilor familiale. Iar spiritul competitiv și onestitatea …
O întrebare firească, cu care ne confruntăm cu toții în adolescență este: Ce fac mai departe? Foarte bine, ți-ai ales universitatea sau colegiul, îți știi destinația, acum mai rămâne doar specialitatea. Mulți tineri nu știu ce urmează, de aceea îți propunem niște sfaturi sau îndrumări pentru a te ajuta să faci alegerea potrivită. Descoperă bucuria …
Stima, respectul și imaginea de sine te definesc ca personalitate și îți pot influența viitorul. Nivelul de încredere în propria persoană îți influențează relațiile cu alte persoane, ascensiunile personale și profesionale, de aceea merită să lupți pentru stima de sine ridicată. Ce este imaginea de sine ? Cuvantul ,,stimă” provine din termenul latin ce înseamnă …
Statul acasă ne deprimă sau demotivează, pe unii ne fac mai leneși sau neproductivi. După 10 ani de instruire în acest domeniu, Ilie Dercaci a pregătit un webinar gratuit pentru a afla cum să fii mai motivat! Ce vei afla în cadrul acestui webinar gratuit? Cum treci ușor de lene?De ce apare lenea?Cum să ai …
Ești femeie, vrei să fii propriul tău șef și ai nevoie de consultanță în elaborarea unui plan de afaceri? Programul „Femei în Afaceri” te ajută să îți vezi visele împlinite! Aplică la Componenta I a Programului “Femei în Afaceri” pentru a beneficia de instruire, mentorat și ghidare la elaborarea business planului.Sunt eligibile femeile care planifică …
Participă la un webinar: „GDPR post pandemie – Gestiunea datelor pe timpul crizei economice”. Scopul acestui webinar este de a ajuta companiile să creeze o strategie internă care trebuie urmată de angajator după încetarea stării de urgență, cu privire la datele personale colectate și prelucrate pentru continuarea activității în noua realitate generată de criza economică. …
Oportunitate uimitoare pentru tinere, de a participa la WomenTech Global Conference 2020 în perioada 10-12 iunie. Evenimentul este organizat de către WomenTech Network. Scopul este de a uni 100K Women in Tech împreună pentru a discuta lucruri care contează. Conferința virtuală WomenTech Global 2020 va oferi acces la nume de top din industrie care ține note …
Mind Education te invită la un workshop: „Bărbatul, boala și emoțiile: Perspective în sănătatea mentală și fizică post-criză”. Multe dintre dificultăți au trecut, însă efectele pandemiei vor avea ecou mult timp de acum încolo. Îngrijorarea și alte emoții pe care le-ai simțit în ultima perioada te-au ajutat să iei decizii bune cu privire la protecție, …
Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, împreună cu Ambasadele Statelor Membre UE acreditate în Republica Moldova și Ambasadele țărilor Parteneriatului Estic, organizează pe parcursul lunii mai o serie de evenimente educaționale, culturale și interactive, cu prilejul Zilei Europei. În premieră, Ziua Europei este marcată în Republica Moldova timp de o lună la TV, Radio, online. …
Asociația Obștească „Centrul de Drept al Femeilor” (în continuare – CDF) anunță concurs pentru funcția de manager de proiecte în domeniul promovării protecției drepturilor femeilor și prevenirii și combaterii violenței în familie și a violenței față de femei în Republica Moldova. Durata contractului: 2,5 ani cu posibilitatea de extindere. Atribuții de bază: Planificarea activităților în baza …
Coperta unui album muzical are o influență la fel de imporantă ca melodiile trupei. Ea este identitatea vizuală a muzicii, dar și primul element remarcat de ascultătorii de muzică. Muzica nu este doar sunet. Ea reprezintă o întreagă fuziune de artă, în care fiecare element are un rol valoros. Arta de pe coperta unui album …
Ești stresat? Obosit? Ți-ai dori un pic de „alone time”? Descoperă beneficiile unei zile de relaxare – Spa Day! Multe evenimente ce se petrec cu o viteza uimitoare, griji care constant își fac loc în mintea ta și stresul zilnic, mai ales în această perioadă – sunt factori care influențează puternic starea ta de sănătate, …
ONG Dekabristen e.V. din Berlin invită autoarele/torii să creeze materiale (texte, imagini, multimedia) pentru zina Translocații Feministe. Publicația se va concentra pe următoarele subiecte: Intersecționalitatea în spațiul post-sovietic;Persoanele trans* și feminismul post-sovietic;Feminismul și (post)colonialitatea post-sovieticului;Studiile gender și utopiile feministe: anii 90 și astăzi. Condiții de participare: Ideile voastre de materiale pentru zină (până la 500 …
Job în Chișinău: Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) este o organizație necomercială care contribuie la consolidarea democrației și a statului de drept în Republica Moldova, cu accent pe justiție și drepturile omului. Realizează activități de cercetare și de advocacy. CRJM anunță concurs pentru funcția: Asistent/ă administrativ/ă. Contract: pentru perioadă determinată (mai 2020 – aprilie 2022), …
Femeile și copiii care se confrută cu situații problematice, în perioada pandemiei pot beneficia gratuit de consiliere psihologică online. Inițiativa este lansată de către Institutul pentru Familie si Initiative Sociale. Te întrebi cine îți poate fi de ajutor în această perioadă dificilă? Cui poți cere ajutor sigur și confidențial? În perioada mai – iulie, Institutul …
MentorMe, alături de ASRM Olanda și AMMB Students, vă invită la o întâlnire/ webinar informativ despre pandemia globală cu care se confruntă societate în perioada actuală. Odată cu răspândirea bolii provocate de coronavirus (COVID-19), se răspândește și informația eronată. Cunoșterea datelor științifice este esențială pentru a ne proteja corect împotriva virusului. Prin urmare, alături de …
Ai vrea să afli mai multe despre Parlamentul Republicii Moldova? Participă la un ,,Webinar parlamentar” pentru tinerii între 18 și 25 de ani. În premieră pentru tinerii din Republica Moldova va fi organizat un ,,Webinar parlamentar” unde se va discuta pe larg despre atribuțiile acestei instituții în stat. Evenimentul va aborda în mod special următoarele …
Ești student USM? Beneficiază de o mobilitate academică în Spania! Vezi detalii în articolul ce urmează. În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, UNIVERSIDAD DE ALMERIA, Spania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic 2020-2021, o mobilitate academică pentru studenții USM. Detaliile despre această ofertă, inclusiv domeniile eligibile pot fi consultate aici. …
Descoperă azi alături de Youth.md primul film care a întemeiat genul science fiction în cinematografie – Călătoria pe lună! Astăzi, cinematografia reprezintă o artă modernă, un mijloc predominant de relaxare, o industrie explozivă și în continuă dezvoltare. Filmul a devenit plăcerea de a cunoaște, de a vedea dincolo de granițe, de a dobândi idei, gesturi, …
Traditional.md este platforma ce scoate în evidență lucrările celor mai talentați meșteșugari și artizani din țară. Indiferent de produsele pe care le confecționează sau materia primă pe care o folosesc, aceștia urmăresc un singur scop: de a promova obiceiurile și tradițiile poporului nostru. Astăzi vi-l prezentăm pe Anatolie Banari, meșterul popular care își „simte” lucrările. …