Suntem siguri că ați văzut în filme cum este sărbătorită Ziua Independenței în SUA. America House Chișinău vă invită, vineri, pe 1 iulie, la ora 16.00, să o cunoașteți pe Samantha Ludwig, americancă, și să aflați cum sărbătorește ea Ziua Independenței. Unii dintre voi ar putea fi surprinși, dar Statele Unite ale Americii este un …
Educația este un factor esențial în creșterea și dezvoltarea noastră ca oameni ai societății, de aceea avem nevoie de cele mai bune studii și cel mai bun sistem educațional, ceea ce din păcate după unii indicatori se găsește doar în Finlanda. Finlanda are cel mai ridicat nivel de trai din lume și cel mai evoluat …
Au Gust în colaborare cu Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design din Chișinău organizează, în perioada 28 mai– 14 august 2022, a treia ediție a rezidenței artistice destinată artei contemporane cu tema “Rădăcini”. Programul este dedicat Artiștilor/Artistelor și colectivelor de artiști de toate naționalitățile cu vârsta între 18 și 30 de ani. Postulează până …
Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulăunde păsările ţipă ca la începutul lumii şioamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeiedescoperă arta desenând cu degetul pe nisipconturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastrătrebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturorrănilor, trebuie să existe un cuvânt cu care am puteamărturisi totul, sau trebuie să …
Vrei să-ți faci vocea auzită în localitatea și comunitatea ta? Vrei să te implici activ în soluționarea problemelor tinerilor din comunitate? Înregistrează-te și participă la Școala de vară a liderilor comunitari. Află, cum împreună cu semenii tăi, poți să devii un tânăr implicat activ în dezvoltarea sectorului de tineret și a comunității în ansamblu. Când: …
POVEȘTI PRIN PIETRE. Spectacolul caritabil „Povești prin pietre” este o poveste despre adolescenții care au mers la o clinică psihologică pentru a-și rezolva problemele interioare. Veți vedea ce se ascunde în spatele indiferenței, agresivității și incertitudinii. Ce trebuie să faci pentru a trece prin pietrele resentimentelor și durerii sufletului de copil din poveste… Aceasta este …
Clubul de Turism și Ecologie a LNTM organizează Conferința Științifică: „Influența Turismului și a Ecologiei ca factori principali de dezvoltare a economiei naționale”. Proiectul va întruni participanți și specialiști din domenii care vor pune în discuție genericul conferinței prin prezentările PPT ale participanților. Data: 23.07.2022Vârsta: 17+Taxa de participare: Gratuit Regulamentul conferinței îl puteți consulta aici. …
Participă la un concurs pentru a combate fenomenul dezinformării! Concursul ”Stop fake news” este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea rezilienței față de dezinformare în domeniul de securitate”. Scopul concursului este creșterea interesului publicului general pentru domeniul securității și conștientizarea impactului dizinformării asupra securității naționale și umane. Participanții la concurs urmează să elaboreze diverse materiale educaționale …
Ești tânăr? Visezi la o afacere? Sau ai deja una și vrei să o dezvolți? Programul „START pentru tineri” îți vine în ajutor. Organizația pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii te invită 𝐦𝐚𝐫𝐭̦𝐢, 𝟓 𝐢𝐮𝐥𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟗.𝟑𝟎 la evenimentul de lansare a noului Program „START pentru tineri”. Programul este susținut de Guvernul Republicii Moldova și își …
Consiliul Național al Tineretului din Moldova va implementa nou proiect în suportul tinerilor din Ucraina refugiați în țara noastră, în 22 de centre raionale. Proiectul ,,Sprijinirea și împuternicirea tinerilor refugiați din Ucraina” se va axa pe implementarea acțiunilor de prevenire și evitare a stărilor de panică, a provocărilor dar și reducerea dezinformării. Prin activitățile implementate …
Ești tânăr NEET și nu ai studii sau experiență de lucru? Atunci citește mai jos și află despre programele de facilitare a ocupării forței de muncă de la ANOFM! Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă oferă mai multe programe de facilitare a ocupării forței de muncă cum ar fi: Programe de prevenire a șomajului;Programe …
Organizațiile de tineret la nivel local și membrii acestora sunt puterea locală de schimbare care prin angajament în dialogul politic și implicare contribuie la dezvoltarea comunităților. În acest context, Consiliul Național al Tineretului din Moldova anunță lansarea proiectului ,,Capacitarea organizațiilor locale de tineret din Moldova” prin care va împărtăși bunele practici cu organizațiile locale de …
Beneficiază de consiliere psihologică online GRATUITĂ, pentru TINEri la centrul REthink! Centrul de Consiliere și Dezvoltare Personală – REthink, oferă suport și ghidare adolescenților și tinerilor aflați în situații de impas și creează condiţii favorabile pentru schimbare și formare celor deschiși să se dezvolte. www.rethink.center este platforma unde găsești sprijinul de care ai nevoie! Alături …
“Festivalul Tinerilor Meșteșugari” este organizat pentru a promova meșteșugăritul, valorile naționale și pentru a oferi posibilitatea ca tinerii meșteșugari să-și reprezinte lucrările efectuate de ei. Scopul proiectului este promovarea valorilor naționale și a meșteșugăritului în rândul tinerilor. Când?Duminică, 3 iulie 2022 Unde?Parcul „Alunelul” Agenda Festivalului Tinerilor Meșteșugari: 14:00 – 14:30 | Deschiderea Festivalului Tinerilor Meșteșugari;14:00 …
Se caută un/o nou/nouă coleg/colegă în echipa Dreamups: Project Manager! Dreamups este un accelerator de afaceri tehnologice, care dezvoltă programe pentru startup-uri, pentru companii IT și toți cei interesați de inovație și tehnologie. Dreamups acoperă întregul spectru de accelerare a unei afaceri, începând de la educarea tinerilor despre startup-uri, hackatoane de idei, accelerare de la …
UNFPA Moldova organizează marți, 5 iulie, ora 14:00, o dezbatere publică pentru a discuta despre fertilitate și factorii care determină cuplurile să aibă sau nu copii. Evenimentul se înscrie în Programul de Reziliență Demografică și are loc în contextul lansării a trei analize care explică care sunt barierele în atingerea numărului dorit de copii, dinamica …
Consiliul Municipal de Tineret din Chișinău anunță lansarea recrutărilor de voluntari. Astfel, dacă: Ai între 14 și 35 de ani; Ești din municipiul Chișinău Și îți dorești: Să te implici în activități de interes public;Să interacționezi cu autoritățile și să duci negocieri cu acestea;Să planifici și organizezi activități și evenimente;Să scrii și implementezi proiecte;Să te …
Legile sunt reguli de acțiune sau de conduită, dezvoltate de către guverne sau societăți, pe un anumit teritoriu, pe care o națiune sau un grup de oameni sunt nevoiți să le respecte. În lume sunt emise o mulțime de legi. Fie că sunt obișnuite, fie că mai ciudate, oamenii sunt obligați să le respecte. Urmărește …
La fel ca majoritatea tinerilor din țară, și tu ești, probabil, în căutare de oportunități de studiu în străinătate. Cu siguranță că ai nevoie de o țară cu un sistem dezvoltat de învățământ, condiții favorabile, diversitate culturală, dar și o viață de student inedită. În acest sens, Danemarca îți vine în întâmpinare. Pe lângă faptul că …
Îți dorești un loc de muncă imediat după finalizarea studiilor? Vrei să ai competențele necesare pentru domeniile viitorului? Dar și să descoperi oferte de angajare disponibile la momentul actual? Atunci participă la Târgul locurilor de muncă. Când?1 iulie, între orele 10.00 și 14.00. Unde?„Radisson Blu Leogrand Hotel” din Chișinău. Evenimentul va avea loc în cea …
Vitamina E, cunoscută și sub denumirea de tocoferol, este una dintre substanțele nutritive necesare în organismul uman pentru o funcționare de calitate, dar și pentru a fi sănătos. Acesta nu are doar rol de antioxidant asupra radicalilor liberi, dar și susține sistemul imunitar. Așadar, ținând cont de rolul major și numeroasele beneficii ale vitaminelor în …
Tu spui, liniştit, „adevăr”Ei se uită la tine şi tac,fără să priceapă ce vrei,dar pentru că sunt oameni educaţiîntreabă: „Cât costă?”Tu le arăţi mâinile goale,dar ei nu mai pricep gestul demultşi, nedumeriţi, dau să plece.Tu alergi şi le spui: „speranţă”.Politicoşi, ei se opresc şi te întreabăîncă o dată: „Cât costă?”Iar tu nu şti ce valoare …
America House Chișinău are noutăți fantastice, Celebrăm Săptămâna Independenței SUA! Vă reamintim că pe 29 iunie, la ora 18.00, la oficiul America House Chișinău, str. Bănulescu Bodoni 27, vom găzdui un concurs special Jeopardy despre cultura și istoria Statelor Unite ale Americii.Statele Unite sunt deja îndrăgostite de Jeopardy! Și este timpul să încerci și tu. …
Tinerii din raionul Cahul, cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani sunt invitați la un training gratuit în care vor învață cum corect să-și creeze un CV și pe ce trebuie să pună accent în elaborarea lui. Agenda evenimentului: Ce este CV-ul?La ce să atragi atenție când creezi CV-ul?Ce trebuie să conțină un CV?Ce plasăm în …
Ești elev sau student și-ți dorești o afacere? Startup City Cahul te învață de la A la Z tot ce trebuie să știi la Tabăra de antreprenoriat! Ce? Tabăra de antreprenoriat îți oferă tot suportul necesar pentru ca să dezvolți și să implementezi o idee de afacere. În decurs de 4 zile, vei afla cum …
Centrul Municipal de Tineret Chișinău organizează în perioada 27.06-11.07.2022 consultări publice a proiectului „Regulamentul-cadru privind constituirea și funcționarea Consiliilor Locale de Tineret”. Dacă ai propuneri pentru documentul Regulamentului-cadru, așteptăm să lei expediezi pe adresa de email: centru.chisinau@gmail.com. Definitivarea propunerilor va avea loc la data de 13.07.2022. Regulamentul îl poți citi aici. Descoperă mai multe activități …
Job: Ofițer de comunicare. Centrul Internațional “La Strada” Moldova este o organizație neguvernamentală care susține ferm drepturile femeilor și copiilor de a nu fi supuși violenței. Misiunea Ofiţerului de Comunicare este de a asigura vizibilitatea organizaţiei, promovarea şi mediatizarea activităţilor AO Centrul Internaţional „LA STRADA”. Responsabilități și atribuții: Elaborează Strategia şi Planul de comunicare a organizației;Participă …
Școala de Jurnalism din Moldova (ȘJM), organizație non-profit, orientată spre instruiri în domeniul mass-media, angajează specialist în domeniul marketingului. Școala de Jurnalism din Moldova, înregistrată ca entitate juridică pe 28 iunie 2021 este succesoarea proiectului „Școala de Studii Avansate în Jurnalism din Chișinău”, lansat în 2006 ca proiect-pilot al Centrului pentru Jurnalism Independent din Republica Moldova. …
4 rectori de la 4 universități de stat din Moldova te așteaptă joi, 30 iunie, la Mediacor, să-ți răspundă la orice întrebare despre specialitățile noi, introduse în planul de învățământ superior din Moldova începând cu 1 septembrie 2022: Animație, Game Design și Multimedia. Vino să vezi prezentarea celor 6 programe de licență și ofertele de …
Antreprenoriatul social – pe înțelesul tuturor! Vino la o sesiune de informare cu Aina Idrisova, ca să înțelegi mai bine ce înseamnă antreprenoriatul social, cum poate fi creată o întreprindere socială, care este beneficiul modelului de business cu impact versus business clasic și multe alte lucruri curioase din domeniu! CÂND: 1 iulie 2022, ora 15:00-17:00 …
Spune „nu” discursurilor de ură! #NoToHate este o campanie de sensibilizare a publicului. Aceasta a fost lansată de ONU Moldova, cu privire la impactul negativ al discursurilor de ură și de prevenire a acestora. Discursul la ură incită la violență și subminează coeziunea socială și toleranța. Efectul devastator al urii nu este, din păcate, nimic …
Sunteti interesați de lumea antreprenoriatului? Aveți în plan să deschideți o afacere dar nu știți cum? Atunci acest eveniment este oportunitatea de a face primul pas spre a deveni un antreprenor de succes. Înregistrează-te la „InterPrise”! Pe lângă 4 traininguri și discuții cu antreprenorii din Moldova, veți creea planul unei afaceri care ulterior va fi …
Hai să vorbim despre asta! CorRadio Live Talks: Profesiile Viitorului. În spațiul mediatic a apărut de câteva zile această denumire “Profesiile Viitorului”. Este vorba despre un proiect datorită căruia absolvenții din acest an pot studia din toamnă Animație, Game Design și Producție Multimedia la universitățile din țară. Asta apropo îi face primii specialiști din domeniu …
Centrul Municipal de Tineret Chișinău te invită la o Sesiune de cunoaștere personală “Informarea și prevenirea atacului de panică” alături de Ecaterina Ghimpu, psiholog la Centru. Vino să afli mai multe despre atacul de panică, prin diverse tehnici de autocunoaștere! Când?Miercuri, 29 iunie, ora 15:00. Unde? Centrul Municipal de Tineret Chișinău. Descoperă mai multe activități …
SpeakUp! Moldova a anunțat un nou Workshop alături de psihologa și experta de gen – Daniela Terzi-Barbăroșie! În cadrul workshop-ului se vor aborda teme precum: well-being și sănătatea mintală, și vor fi organizate mai multe activități de autodezvoltare și autocunoaștere. Data: 1-3 iulieOra: 10:00-13:00Locul: Ziphouse, sala Vogue Prețul de intrare este de 70 lei! Nu …
Victimele violenței în familie din Ungheni și Cahul pot beneficia gratuit de consiliere psihologică. Și aceasta, grație oportunităților oferite de proiectul „Abilitarea Femeilor pentru Muncă Decentă și Viață Decentă”, desfășurat în 12 comunități-țintă din aceste raioane. În cadrul programului, peste o sută de femei beneficiază de serviciile de consiliere psihologică. Am discutat cu Victoria Gonța, …
Adesea multe lucruri sunt mult mai profunde și interesante decât noi credem. Se întâmplă să aflăm ceva foarte uimitor, pentru că astfel este lumea în care trăim. Aceasta este istoria, mediul sau noi înșine. Pentru a vă îmbogăți cultural, mai jos, am pregătit 19 lucruri din diverse domenii care ar putea să vă intereseze: Categoria …
American Chamber of Commerce in Moldova vă invită să participați la urmatorul Public Talks, unde se va discuta subiectul: „Importanța integrării și raportării ESG (Mediu, Social și Guvernanța Corporativă) pentru companiile din Moldova”. Când?29 iunie, 11:00-12:30 Scopul discuțiilor cu participarea membrilor și partenerilor AmCham este unul de sensibilizare și de creștere a gradului de conștientizare …
UN Women Moldova angajează consultant în comunicare în cadrul #EVAProject pentru a asista la elaborarea și implementarea campaniilor locale de comunicare. CerințeEducaţie: Diplomă de master (sau echivalent) în comunicare, relații publice, jurnalism sau domeniu relevant.O diplomă universitară de nivel întâi în combinație cu doi ani suplimentari de experiență de calificare poate fi acceptată în locul …
Dragi tineri, sunteți invitați la un seminar unde veți putea primi răspunsuri la toate întrebările voastre despre sănătate, atât fizică cât și mentală, de la cei mai buni specialiști Youth Klinic Moldova. Seminarul va avea loc în format fizic, la Centrul YK Neovita de pe strada Socoleni 19, dar și online, prin intermediul platformei Google …
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), în parteneriat și cu susținerea financiară oferită de Fundația Soros Moldova, vă invită să participați la prezentarea rezultatelor studiului de politici publice „Grădinăritul urban în Chișinău: de la penalizare la încurajare” elaborat în cadrul programului #PoliticiPublicepentruDezvoltare. Evenimentul va avea loc vineri, 1 iulie 2022, ora 13:00-14:30 și va fi …
Toate sălășluiesc în adânculsufletului nostru cel neprieten sieșiîn zadar caută prietenia cel fără Dumnezeuîn zadar îl caută aiurea lumea e paradisulde infernul din mine ochii mei fumegă. Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md.
Jocul intelectual CUC este un concurs de Q&A în cadrul căruia participanții sunt bombardați cu întrebări de cultură generală, logică și atenție. De aceea dacă dorești să:afli mai multe despre tot și despre toate;te încarci cu multă energie și competitivitate;petreci timp util și interesant alături de cei dragi și oameni cu interese comune…Vino pe data …
EU-Startups este una dintre publicațiile de top despre startup-uri din Europa și, împreună cu tine, tinde să își crească și mai mult publicul. Dacă sunteți interesat să vă alăturați echipei de colaboratori și să scrieți 2-4 articole evergreen pe lună, completați formularul de cerere, și veți fi contactat în următoarele 2-3 săptămâni. Descoperă mai multe …
Bine ați venit la un alt episod minunat al podcastului EU-Startups! În episodul 25, s-a alăturat co-fondatorul Glovo – Sacha Michaud! Înființată în 2015, Glovo a devenit rapid unul dintre cele mai populare nume din Europa pe piața livrărilor și a devenit cu siguranță unul dintre eroii pandemiei, ținându-i pe toți aprovizionați nu doar cu …
Fenomenul hărțuirii sexuale în instituțiile de educație are o prevalență destul de înaltă. Potrivit Studiului privind percepțiile și incidența fenomenului hărțuirii sexuale în instituțiile de învățământ din Moldova, circa 15% dintre elevii din învățământul profesional tehnic și studenți s-au confruntat personal cu forme subtile de hărțuire la locul de studii, iar circa 4% – cu forme extrem …
Tinerii vor putea obține un loc de muncă imediat după finalizarea studiilor! Mai multe acțiuni în acest sens vor fi decise în cadrul conferinței naționale „Promovarea angajabilității tinerilor calificați pentru o dezvoltare sustenabilă”. Scopul acesteia este de a identifica oportunități de formare, dar și perspective de angajare în funcție de nevoile pieței muncii pentru a …
Apel pentru tinerii din Republica Moldova să participe la un Schimb de Tineret „Opinia proprie V2.0”, 1-10 august 2022 în Vadul lui Vodă, Republica Moldova. „Propria Opinie” este un Schimb de Tineret menit să împuternicescă tinerii să devină consumatori conștienți de mass-media și de știri și să își aplice gândirea critică atunci când evaluează. Proiectul …
Apreciate mai ales pentru efectele sale terapeutice, multe generații au recunoscut importanța lămâilor în întărirea sistemului imunitar și în terapia bolilor stomacului. Aceastea ajută nu doar la purificarea sângelui, ci ajuta organismul sa lupte împotriva bolilor. Scad riscul de infarct Lămâile conțin mult mai mult potasiu decât alte fructe, cum sunt merele sau strugurii. Potasiul, …
A venit vara, anotimpul cel mai așteptat de copii. Însă odată cu vacanța mare, își fac apariția și țânțarii, insectele care ne dau bătăi de cap în serile de vară. Astăzi, vei afla care este singura țară unde nu există țânțari. Islanda Cu o populație de 317,000 de locuitori, Islanda este una dintre puținele țări insulare …