Managementul timpului: Cum să reușești în 24 de ore să le faci pe toate


De foarte multe ori auzim de la prieteni, rude, cunoscuți fraza „nu am timp”, „nu reușesc”. Există oameni pentru care cele 24 de ore nu sunt suficiente niciodată, în timp ce alții reușesc să-și îndeplinească eficient task-urile zilnice. Diferența dintre cele două categorii stă într-o planificare eficientă a timpului.

Trăim în secolul vitezei și avem doar 24 de ore la dispoziție pentru a rezolva multe sarcini atât în plan profesional, cât și personal. Astfel, abilitatea de a gestiona corect timpul este calea de la eșec la succes.

Ce este managemenul timpului?

Managementul timpului se referă la un set de obiceiuri, aptitudini, sisteme și principii, folosite pentru îndeplinirea unor activități specifice, cu scopul de a spori eficiența și productivitatea muncii.

Cu alte cuvinte, se referă la modul în care ne organizăm și ne gestionăm timpul și presupune control și organizare.

Este important să cunoaștem că nu există o strategie de gestionare a timpului universal valabilă. Ce funcționează pentru o persoană, nu neapărat va funcționa și pentru prietenii sau colegii acesteia, pentru că suntem diferiți și avem metode diferite de a face lucrurile.

Dar, aceste tehnici, abilități sau obiceiuri se pot învăța sau dezvolta în funcție de nevoile, obiectivele și dorințele fiecăruia. Iar, aceste tehnici pot fi implementate nu numai în viața profesională dar, și în cea personală.

Pentru a putea gestiona timpul eficient, este nevoie de a stabili prioritatea activităților și a sarcinilor care trebuie rezolvate pentru a atinge scopul propus.

Ideal ar fi ca duminică seara sau luni dimineața să îți aloci un timp pentru a planifica săptămâna. De asemenea, în fiecare dimineață alocă aproximativ 30 de minute pentru planificarea zilei tale. Nu începe lucrul până nu ai stabilit clar în minute ce ai de făcut. Având clariate îți va fi mult mai ușor să te pui pe treabă.

Pentru a fi mai ușoară planificarea, în ajutor vin aplicații, agende personalizate, post-ituri, plannere, tablă magnetică, markere colorate și altele.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Autoare: Aliona Burlea

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous 7 dintre cele mai neobișnuite muzee din Chișinău. Unde se află și ce poți vedea acolo
Next Ai idei inovative? Participă la Hackathon Social&Green!
Dumitrița Albu
About the author

Dumitrița Albu

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six + five =