Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău anunță lansarea unui concurs ecologic municipal online „Trăistuța speranței” pentru elevii ce frecventează Centrele de creație a copiilor, în scopul dezvoltării gradului de conștiință și responsabilității elevilor față de mediu. OBIECTIVELE: promovarea acțiunilor cu caracter ecologic;educația elevilor în spiritul responsabilităților față de natură și viață;implicarea elevilor …
Pandemia a furat din farmecul și emoția Balurilor de Boboci, dar nu a furat totul, pentru că Comitetul Sindical Studențesc al UTM în colaborare cu, Senatul Studențesc UTM au avut o idee îndrăzneață de a organiza Balul Bobocilor în format ONLINE. Balul bobocilor a fost și este pentru fiecare generaţie în parte un eveniment unic. …
Apicultura este unul dintre domeniile importante pentru economia Republicii Moldova, iar valoarea exporturilor de miere este anual estimată la circa 10 milioane de dolari. Totodată, potrivit portalului europarl.europa.eu, aproape 76% din producția alimentară din Europa depinde de polenizarea albinelor. Însă lacunele din procesul de comunicare dintre agricultori și apicultori pun în pericol sănătatea și viața …
În perioada 15-20 noiembrie 2021, Departamentul Filosofie și Antropologie, USM organizează o serie de activități dedicate zilei UNESCO a Filosofiei, marcată tradițional în a treia zi de joi a lunii noiembrie: Luni 15 noiembrie Expoziția de fotografie cu genericul: Alfabetul Dragostei Coordonator activitate: Dina Barcari, asist. univ. Realizarea fotografiilor din viața cotidiană care ar reprezenta un alfabet al dragostei …
LEADERS for FUTURE este un program de internship la Berlin pentru tinerii ambițioși din întreaga lume. Programul este conceput pentru a vă consolida abilitățile profesionale, pentru a prezenta piața internațională a locurilor de muncă și pentru a crea rețele. În timpul șederii în Berlin vă veți consolida abilitățile personale și sociale prin numeroase activități în societatea …
ADAMI Media Prize for Cultural Diversity in Eastern Europe a lansat anul acesta o nouă formă de competiție – prezentarea proiectului Live TV pentru tinerii cineaști. Filme de teatru de producție, videoclipuri sau programe TV cu conținut de diversitate culturală din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina vor fi prezentate de regizorii sau producătorii …
Seriile de cursuri ale echipei Sigmoid pentru instruire asupra diferitor subiecte active în domeniul Machine Learning și Data Science continuă a distribui publicului cunoștințe vaste prin intermediul unei noi ediții a proiectului Sigmoid Spectrum: „Data Visualization’’. Data Visualization este reprezentarea grafică a datelor. Presupune producerea de imagini care comunică relații între datele reprezentate cu spectatorii …
Beneficiază de formarea internațională a profesorilor TICO – „Predarea este inovație, comunicare și educație în aer liber”. Participă în cadrul unui training Erasmus Plus pentru profesorii care vor să fie inovatori și să facă diferențele în predarea lor! Rezervă-ți sesiunea: 12-19 decembrie 2021 Toate informațiile le găsești, accesând www.associazionejump.it Pentru a te înregistra, scrie un …
Evenimente pentru tineri // Află mai multe despre egalitatea de gen, în cadrul unui eveniment online organizat pe 28 noiembrie 2021. Egalitatea de gen este un drept prin care oricine este liber să își dezvolte propriile aptitudini și să își exprime opțiunile, fără a fi influențate de particularitățile sexului căruia îi aparține. Comportamentele, aspirațiile și …
Participă la concursul „Mobilizarea Tinerilor în Antreprenoriat”, MTiA, ediția 2021. Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău anunță despre organizarea și desfășurarea concursului „Mobilizarea Tinerilor în Antreprenoriat”, MTiA, ediția 2021. Tinerii cu vârstele cuprinse între 7-35 de ani se pot înscrie până pe de 30 noiembrie 2021. Scopul concursului este de a …
Forumul european pentru persoanele cu dizabilități (EDF), în cooperare cu Consiliul național sloven pentru persoanele cu dizabilități, găzduiește un curs de formare privind „Drepturile tale în UE” pentru a prezenta versiunea actualizată a broșurii EDF privind „Drepturile tale în UE”. Organizatorii vor furniza informații cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilități în conformitate cu UE, …
Academia Lucrătorului de Tineret: Rebranding a început în mai 2021 și a reușit să lase o amprentă semnificativă asupra lucrătorilor de tineret care au ajuns cu brio la finele proiectului, datorită motivației și dedicației constante de care au dat dovadă. Academia Lucrătorului de Tineret a cuprins 3 module de instruire cu o durată de 7 …
Job pentru tineri // Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova angajează specialist/ă PR și comunicare. Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova (RNL) este o asociație nonprofit și apolitică înființată în ianuarie 2019, datorită eforturilor comune ale Grupurilor de Acțiune Locală și organizațiilor care au facilitat implementarea abordării LEADER în țară. Scopul principal al organizației este de a …
Consiliul Local al Tinerilor din Botanica (CLT Botanica) este o formă de reprezentare a tinerilor din sectorul Botanica în raport cu autoritatea publică locală, având scopul de a implica tinerii în procesele decizionale. În perioada 11-30 noiembrie, ai oportunitatea de a te înregistra, pentru deveni voluntar în echipa CLT Botanica! CLT Botanica desfășoară proiecte cu …
Chiar dacă combustibilii fosili dăunează existenței noastre, continuăm să-i folosim zi de zi. Redă printr-o fotografie sau un video cum oamenii folosesc petrol, gaz sau cărbune în detrimentul Planetei. Iar 5 participanți cu cele mai bune idei vor fi premiați de PNUD Moldova. Concursul se desfășoară pe Facebook și Instagram, iar participanții trebuie să respecte …
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Platforma Națională a Femeilor din Moldova (PNFM), în parteneriat cu UN Women (Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor) cu sprijinul financiar al Suediei, lansează Proiectul „Women Entrepreneurs for Women Empowerment”. Acest Proiect are drept obiectiv sprijinirea femeilor antreprenoare, în special a …
Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii şi Cercetării, Agenția Națională pentru Cercetare şi Dezvoltare și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, organizează Expoziția Internațională Specializată (EIS) „INFOINVENT”, ediția a XVII-a. Având în vedere situația epidemiologică generată de pandemia de coronavirus (COVID-19), ediția din 2021 …
Elevii instituțiilor de învățământ din Republica Moldova au înaintat o cerere Ministerului Educației și Cercetării înregistrarea lotului național al țării la Olimpiada Internațională de Geografie – olimpiadă prestigioasă la care participă anual peste 40 de țări ale lumii! Participarea la această olimpiadă este o nouă oportunitate de a reprezenta țara prin cunoștințele elevilor la nivel internațional, care vor exprima valorile și …
GEN Moldova, în parteneriat cu Direcția Generală Educație Tineret și Sport, municipiul Chișinău organizează workshop-ul „Descoperă Antreprenorul/oarea din tine!”. Evenimentul se adresează tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-19 ani. Obiectivul general al workshop-ului îl reprezintă dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale tinerilor, precum și promovarea culturii de business în rândul acestora, în vederea dezvoltării spiritului întreprinzător, a …
Corpul European de Solidaritate invită tinerii din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina să participe la o activitate de voluntariat la Stuttgart, Germania, anul viitor. Voluntarii vor fi găzduiți de Jugendwerk der AWO Württemberg (JW), un ONG non-profit cu accent pe educație non-formală, proiecte interculturale, tabere de tineret și proiecte pentru copii și tineri. …
Anual, la data de 14 noiembrie este marcată Ziua Mondială de profilaxie și combatere a Diabetului Zaharat. În cadrul proiectului Media Hub for Youth Health, realizat cu suportul Programului AstraZeneca Young Health, Centrul de Informare și Resurse „Pro Bono” are ca scop promovarea materialelor educaționale privind bolile netransmisibile și stilul de viață sănătos. Diabetul Zaharat face parte din lista bolilor netransmisibile (BNT). BNT-urile reprezintă …
Participă la discuțiile publice internaționale privind rezultatele și recomandările Studiului „Abordarea exhaustivă și avansarea alfabetizării media în Moldova”, realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în cooperare cu Centrul Baltic pentru Excelență în Media/Baltic Centre for Media Excellence. Evenimentul se va desfășura miercuri, 17 noiembrie 2021, în format online, începând cu ora 10.30. Discuțiile se vor …
CCI a RM invită agenții economici, reprezentanții mediului educațional, mass-media și orice alte persoane interesate la evenimentul online de lansare oficială a platformei de instruire la distanță – https://academy.chamber.md. Evenimentul se va desfășura la data de 16 noiembrie 2021, ora 10:00, live pe pagina de Facebook a CCI și pe ZOOM. În cadrul evenimentului vor fi …
„Cea mai minunată perioadă a anului” se apropie și, deși sărbătorile festive ar putea arăta diferit anul acesta din cauza pandemiei de coronavirus, încă poți găsi spiritul festiv în destinațiile din Statele Unite și din întreaga lume. De la țărmurile însorite până la stațiunile de schi din țara minunilor de iarnă, acestea sunt cele mai …
La data de 14 noiembrie 2021 este marcată Ziua Mondială de profilaxie și combatere a Diabetului Zaharat. În cadrul proiectului Media Hub for Youth Health, realizat cu suportul Programului AstraZeneca Young Health, Centrul de Informare și Resurse „Pro Bono” are ca scop promovarea materialelor educaționale privind bolile netransmisibile și stilul de viață sănătos. În colaborare cu, Catedra de Endocrinologie USMF „Nicolae Testemițanu” au fost create o serie …
Cartea lunii noiembrie care se va dezbate la clubul de lectură va fi primul roman publicat de autorul german 𝐍𝐨𝐫𝐫𝐢𝐬 𝐯𝐨𝐧 𝐒𝐜𝐡𝐢𝐫𝐚𝐜𝐡:„𝐂𝐞𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐫𝐮𝐦𝐨𝐬̦𝐢 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐯𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐀𝐧𝐭𝐨𝐧”, la editura Humanitas. După zece ani petrecuți în Rusia, Norris von Schirach documentează în primul său roman, primit cu entuziasm de critică și de publicul cititor …
În perioada 22-30 noiembrie 2021, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice organizează cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru şi Film „ClassFest”, secţiunea Cinematografie – o acţiune artistică internaţională, unică în Republica Moldova, care promovează tinerii cineaşti, încurajează schimbul de experienţă şi relaţiile profesionale între studenții, profesorii, profesioniştii din Republica …
Ce-ar fi lumea fără știință? Înscrie-te la concursul iChemist, ediția a 8-a, și fii un ambasador al științei! Chimia joacă un rol în fiecare aspect al vieții noastre. A dezvăluit informații cu ajutorul cărora și alte științe au putut să se dezvolte și a extins capacitatea de înțelegere a lumii. Acum știm cum funcționează cele …
Cu ocazia marcării „Zilei Naționale a Tineretului” Ministerul Educației și Cercetării a elaborat și prezintă „Planul consolidat privind acțiunile dedicate Zilei Naționale a Tineretului”. Planul nominalizat conține o serie de activități și manifestări dedicate tinerilor, organizate de autoritățile publice centrale, locale și structurile asociative de tineret, care au scopul de a încuraja activismul civic și …
Job pentru tineri // Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) pe lângă Comisia Electorală Centrală (CEC) angajează formator sau formatoare. Dacă ești o persoană dinamică, energică, entuziastă și pasionată de domeniul electoral, te așteptăm să te alături echipei CICDE! Descrierea instituției: Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral pe lângă Comisia Electorală Centrală(CEC) …
Pungile de plastic se descompun în 10-20 ani sau mai mult, cutiile de conserve – în 50 ani, pungile de chipsuri – în cel puțin 75 ani, iar recipientele de plastic – în circa 500 ani. Acestea sunt obiecte uzuale des întâlnite aruncate pe jos în parcuri, nemaivorbind despre baterii și părți ale acestora care …
Concursul de granturi pentru abilitarea victimelor discriminării este elaborat în cadrul proiectului „Parteneriate comunitare durabile pentru protecția drepturilor omului și incluziune socială”, implementat de Asociația pentru Motivație și Dezvoltare Comunitară (AmDC), cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Uniunea Europeană și Suedia. Scopul proiectului este de a consolida protecția drepturilor omului și combaterea discriminării …
America House Chișinău organizează o serie de evenimente dedicate Săptămânii Internaționale a Educației. Evenimentele vor fi livrate fie în format fizic sau online și avea loc în limba engleză, română și rusă. Profesorii, studenții, elevii, profesioniștii din toate domeniile și toți cei interesați de procesele educaționale internaționale sunt așteptați să participe la evenimente. Pe parcursul …
Al treilea an consecutiv, Institutul pentru Inițiative Rurale (iRi) a organizat, în cadrul programului IntegrACT, un dialog și schimb de idei între tinerii din mediul rural absolvenți ai programului IntegrACT și reprezentanții Ministerului Educației și Cercerării al RM. Activitatea este numită simbolic „Tinerii la o cafea cu Ministrul”. Chiar dacă la activitate Ministrul nu a …
Deși funcția de judecător se prezintă studenților ca fiind una dintre opțiunile de carieră după facultate – parcursul spre această profesie este unul mult mai complex și implică provocări adiționale. În Republica Moldova, pentru selecția viitorilor judecători sunt antrenate cel puțin trei instituții specializate (INJ, CSM, Colegiul de Selecție și Carieră). În afară de partea …
Ai pasiuni, vise și dorința de a-ți dezvolta propia afacere? Urmarește live evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului „Women Digital Center”, ediția 2021 pentru fete și femei! Vei cunoaște cum să-ți dezvolți abilitățile antreprenoriale și digitale, vei găsi multă inspirație și motivatie de a-ți urma visul! Evenimentul se va desfășura în data de 12 noiembrie …
Pe 13 noiembrie, sâmbătă, la Centrul pentru industrii creative ARTCOR, va avea loc o întâlnire de creație deschisă cu Marina Razbezhkina, regizoare, scenaristă rusă, directorul propriei școlii de cinema documentar și teatru. În cadrul evenimentului, doamna Marina va vorbi despre propriile metode și tehnici, despre specificul predării la școala pe care a fondat-o și va …
America House Chișinău organizează o serie de evenimente în engleză, română și rusă, dedicate Săptămânii Internaționale a Educației din 16 până în 20 noiembrie. Profesorii, studenții școlii și colegiului, profesioniștii din toate domeniile și toți cei interesați de procesele educaționale internaționale sunt așteptați să participe! În cursul acestei săptămâni v-am pregătit webinarii, sesiuni de discuții …
Job pentru tineri // Instituția Privată pentru Integritate Financiară angajează Manager de proiect. Contract cu durată nedeterminată, part-time, retribuit pe unitate de timp, cu posibilitate de muncă în cumul și la distanță. I. Context Instituția Privată pentru Integritate Financiară este organizație necomercială și independentă care urmărește beneficiul public, fondată în anul 2018. Inițiază și gestionează …
În acest an, sărbătorim Ziua Mondială a Filosofiei printr-o serie de activități online organizate cu elevi și profesori de la IPLT „Gheorghe Asachi”, Republica Moldova, Orașul Chișinău. 17 noiembrie, 19.00 – 20.00: „Cum ne învață școala să gândim?” Atelier de filosofie pentru copii cu elevi din clasele a VI-a și a VII-a, pornind de la …
Ceremonia anuală „Voluntarul Anului” 2021. Сel mai așteptat eveniment al anului – Ceremonia de premiere „Voluntarul Anului” 2021 va fi online|offline. Programul ceremoniei: rezumarea succeselor și activității RVC, înmânarea de premii pentru cei mai activi voluntari și coordonatori în cadrul Zilei Internaționale a Voluntarului. Urmărește LIVE evenimentul pe paginile Facebook – @RVC.center Pentru participare, înregistrează-te …
Prima Academie de Dezbateri JCI Chișinău absolut gratuit! Speakeri din România, Irlanda și Norvegia! Antrenează-te să devii un vorbitor de succes. Dezbaterile sunt cheița indispensabilă, atunci când îți dorești o metodă rapidă de creare și structurare a unui discurs convingător. De ce Academia îți poate oferi asta? Pentru că vei avea parte de speakeri – …
În acest an, ELSA Republica Moldova organizează primul Concurs de Proces Simulat de Judecată, cu tema Drept Penal și Drept Procesual Penal! Despre organizație: ELSA („The European Law Students’ Association” / „Asociaţia Europeană a Studenţilor la Drept”) a fost fondată în data de 4 mai 1981, la Viena, de către un grup de studenţi din …
Cariera Mea: Pe 23 noiembrie 2021, ora 19:00 într-un LIVE, avocata Slusarenco Svetlana va relata aspecte oficiale și neoficiale despre profesia ce apără drepturile, libertățile și interesele legitime ale oamenilor. Centrul Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO în cadrul proiectului Cariera Mea oferă tinerilor oportunitatea de a interacționa cu specialiști din diverse domenii pentru a …
Comediile fac parte din categoria de genuri de filme/seriale ce sunt îndrăgite de majoritatea populației. O comedie bună, fie această romantică, de aventură sau dramatică, ne va aduce zâmbetul pe buze fără îndoială. Luați o privire la lista întocmită mai jos de sitcomuri și alegeți pe aceea ce vă place cel mai mult. Rick and …
Ești student în ultimul an la o specialitate TIC sau ai absolvit facultatea recent? Atunci ești candidatul perfect pentru a beneficia de o oportunitate unică – să-ți îmbunătățești abilitățile și să câștigi o experiență incomparabilă în cadrul „Digi Talents”! Vorbim despre un program de mobilitate a forței de muncă între Slovacia și Republica Moldova, destinat …
ADAMI Focus – Discuție online cu Liliana Nicolaescu-Onofrei, șeful Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a Republicii Moldova. Moderat de autorul și producătorul Stephane Siohan. „Rolul mass-media pentru coeziunea socială și dialogul intercultural”. Discuția se va desfășura în limba engleză cu traducere simultană în rusă. Link-ul de conectare, îl găsești pe …
În perioada 12-13 noiembrie la Palatul Național „Nicolae Sulac” se va desfășura „Târgul de Cariere”. În cele două zile de la 10.00 la 17.00, atât recrutorii cât și candidații, vor avea ocazia să comunice direct pentru a-și adresa întrebări, cunoaște tendințele pieței muncii și găsi locul potrivit de muncă. Companii de top vor fi prezente …
Ce înțelegem de fapt prin „Europa”? Și cum se conectează tinerii de astăzi la Europa? Parcurge un curs online despre „Europa și tinerii: Cum funcționează cetățenia în Europa?” Acest curs online explorează noțiunile de Europa și de cetățenie, oferă noi perspective și prezintă diferite modalități de abordare a acestor subiecte cu tinerii. Cursul interactiv care …
Curs online de educație media! Dacă ești interesat să te dezvolți ca creator – în media, arte sau jurnalism atunci laboratorul MediaBarCamp este conceput pentru tine. Cei mai activi vor avea ocazia să beneficieze și de o vizită de studiu în Turcia, Izmir. Laboratorul este divizat în 3 module care urmează procesele „TRY”, „DO”, „REFLECT” …