APSCF anunță concurs pentru funcția vacantă de asistent/ă proiecte

APSCF, asistent de proiect, oferta de munca

AO Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) anunță concurs pentru funcția vacantă de asistent/ă proiecte.

 

Atribuții și responsabilităţi:

  • Participarea activă la planificarea, monitorizarea și evaluarea proiectului/proiectelor, precum și planificarea și organizarea activităților relevante postului;
  • Elaborarea draft-urilor de rapoarte, conform cerințelor (periodicitate și format) diverșilor finanțatori, a activităților de proiect în curs de desfășurare în cadrul APSCF;
  • Participarea la scrierea de noi proiecte/programe;
  • Elaborarea conceptelor de evenimente, în colaborare cu Secretarul General și în baza planului de activitate al APSCF;
  • Organizarea conform cronogramelor aprobate de finanțatori, a activităților de proiect în derulare în cadrul Secretariatului APSCF;
  • Organizarea logisticii în cadrul evenimentelor (documentare privind serviciile şi bunurile care urmează a fi procurate inclusiv prin solicitarea de oferte de la prestatori de servicii/furnizori şi comunicarea ulterioară cu aceştia până la încheierea tranzacţiei cu semnarea tuturor documentelor confirmative; furnizarea de materiale necesare, înregistrarea participanților; distribuirea materialelor etc.);
  • Documentarea evenimentelor organizate și stocarea informațiilor în arhivele proiectelor;
  • Traducerea scrisă (engleză, română, rusă) a documentelor aferente proiectului, la solicitarea Secretarului General sau Consiliului Coordonator;
  • Elaborarea/ redactarea proceselor-verbale ale ședințelor Consiliului Coordonator APSCF și altor ședințe, la necesitate;
  • Elaborarea scrisorilor, notelor informative, sinteze și alte documente adresate partenerilor, membrilor etc.;
  • Asistarea Secretarului General și Consiliului Coordonator în pregătirea/elaborarea prezentărilor;
  • Asistență în elaborarea publicațiilor APSCF;
  • Alte roluri şi responsabilităţi la delegarea Secretarului General al APSCF.

Formare, abilități și calități personale:

  • Studii superioare în științe socio-umane (ex: sociologie, psihologie, jurnalism etc.);
  • Minim 1 an de experiență profesională în poziții similare;
  • Experiență în sectorul asociativ va constitui un avantaj;
  • Cunoaşterea avansată a limbilor engleză și română;
  • Abilități de a opera cu pachetul Microsoft Office (Word, Excel, Power Point etc.);
  • Abilităţi interpersonale;
  • Abilităţi avansate de comunicare
  • Abilităţi avansate de realizare a sarcinilor, de organizare a timpului, de  respectare a termenelor-limită;
  • Capacităţi avansate de organizare şi management al informaţiilor, de elaborare, inclusiv redactare, a documentelor;
  • Capacitate de a lucra în echipă și individual;
  • Capacităţi de generare a soluţiilor;
  • Sensibilitate la problemele copiilor şi familiilor;
  • Dinamism, spirit de cooperare;
  • Responsabilitate, disciplină, corectitudine şi seriozitate;
  • Angajament pentru muncă flexibilă în timp (orientare spre realizarea obiectivelor);
  • Rezistenţă pentru activitate în condiţii şi situaţii de stres;
  • Disponibilitate pentru deplasări periodice în teren (pe teritoriul RM) dar și la nivel internațional.

Asistentul de Proiecte se subordonează Secretarului General al APSCF şi colaborează cu alți membri ai Secretariatului APSCF. Evaluarea se efectuează de către Secretarul General al APSCF în baza raportului săptămânal de activitate.

Persoanele interesate vor expedia CV-ul actualizat și scrisoarea de motivare la adresa electronică: office@aliantacf.md, cu mențiunea Angajare – Asistent proiecte”, până la  31.05.2019

APSCF este o rețea de 66 de organizații neguvernamentale de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv din regiunea transnistreană. APSCF acționează pentru crearea unui cadru coerent și funcțional de dezvoltare a factorilor de decizie, a mecanismelor și practicilor de implementare, asigurând respectarea și protecția reală a copilului și familiei. Detalii despre activitatea APSCF http://aliantacf.md/

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Oficiul ONU pentru Drepturile Omului a lansat Programul de stagii pentru persoanele din grupuri mai puțin reprezentate
Next „Bitdefender Day” – unul dintre cele mai mari evenimente dedicate soluțiilor de securitate informațională de alt nivel
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply