Code Factory Group propun tinerilor un stagiu practic în cadrul unei renumite companii de outsourcing și consultanță în domeniul IT. Parte a companiei poloneze de talie internațională, specializată în servicii IT și software – Software Mind, împreună cu care colaborează în realizarea numeroaselor proiecte de valorificare a celor mai recente dezvoltări tehnologice în întreaga lume, Code …
Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită să vizitați expoziția de documente și publicații din colecțiile BNRM cu genericul „VICTOR TELEUCĂ, poetul de după marginea existenței”, prilejuită aniversării a 90-ade la nașterea poetului, eseistului, publicistului, traducătorului Victor Teleucă, laureat al Premiului Comsomolului „Boris Glavan” din RSSM (1966) și al Premiului de Stat (1980), deținător al titlului onorific …
Ești din raionul Cahul sau Ungheni și vrei să contribui la dezvoltarea comunității din care faci parte? Înscrie-te, completând acest formular și fă acest lucru împreună cu noi. În cadrul proiectului „Dezvoltarea sectorului de tineret în regiunile Cahul și Ungheni prin elaborarea politicilor participative”, Centrul de Informare și Resurse PRO BONO (partener de implementare al UNICEF Moldova, …
Programul de sprijin MediaFutures, finanțat de UE, a lansat un apel de propuneri pentru artiști și start-up-uri din domeniul mass-media, inclusiv din Republica Moldova, Armenia, Georgia și Ucraina. Anul acesta, MediaFutures urmărește să sprijine proiecte care ajută la contracararea efectelor negative ale informării eronate și dezinformării în întreaga societate și contribuie la construirea încrederii în …
Let’s face it; we have always wanted to visit a country like Bhutan. What is so great about Bhutan? The Himalayan country values its people and nature – every single decision is decided carefully for a good cause. You should be taking Bhutan’s lead in sustainability; however, there is a worthwhile cost! In south-central Asia, …
Știm despre inteligența emoțională și despre Osho la fel, dar cunoaștem cu adevărat legătura creată pentru o nouă știință? Noua știință expulzează detalii psihologice ușor ajunse deasupra noastră, iar datoria fiecăruia e să păstreze balanța dintre emoțiile create doar pentru interior, analog exterior. Acum e timpul pentru a răzui suprafața inteligenței emoționale prin intermediul lui …
Moldova-Institut Leipzig (MIL) ȋn cooperare cu Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova (USM) și Universitatea Națională „Yurii Fedkovici” din Cernăuți organizează anul acesta două workshop-uri, unul ȋn Republica Moldova şi altul ȋn Germania în cadrul Programului DAAD „Dialogul Est-Vest”. Grupul țintă ȋl constituie studenți și cadre didactice din patru țări …
Cursuri demonstrative, filme de prezentare, experimente inedite, dezbateri interesante, destinate elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, care doresc să cunoască profesorii și studenții, programele educaționale și de cercetare, facilitățile de cazare, masă și divertisment, facultățile, asociații studențești și alte activități derulate în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați. Toate aceste activități sunt …
Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat lansează apelul de Granturi în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, aprobat prin HG nr.801/2018. Sunt invitate să aplice la program autoritățile publice locale de nivelul I în comun cu asociațiile/membrii diasporei, asociațiile de băștinași, grupurile de inițiativă ale cetățenilor stabiliți în străinătate sau reveniți, …
Consiliul Național al Tineretului din Moldova anunță concurs de selectare a unor tineri activi pentru a participa la unul din proiectele Erasmus +, care se vor desfășura în Grecia, Cipru și Georgia! Proiectele au drept scop de a colecta și împărtăși cele mai bune practici și experiențe la nivel național, regional și european în ceea …
Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană, implementat de către PNUD (EU-CBM 5), anunță concurs de selectare a 12 tineri antreprenori, care vor primi asistență în crearea sau dezvoltarea propriei afaceri. Acest concurs este parte a proiectului de suport în afaceri pentru tinerii antreprenori „Start pentru Tineri Plus”, administrat de Camera …
Ești o tânără/ un tânăr dornic de a învăța lucruri noi? Vrei să petreci timpul liber din weekend activ cu prietenii la niște activități interactive? Ia-ți prietenii cu tine, și participă la activitatea pregătită de tinerii de la Centrul Municipal de Tineret Chișinău – Jocuri Intelectuale, unde te așteaptă diferite provocări. Vei avea ocazia să …
Expoziție personală de Dumitru Dubița: „Spaces”. Evenimentul va avea loc în perioada 22-23 ianuarie și 29-30 ianuarie 2022. „O reflecție a anului 2021. Permanentă introspecție. Am încetat să scriu și am început să pictez. O expresie a sufletului, unde cuvintele se transformă în culori iar ideile capătă forme.” Expresionism Cerul era albastru ca un carton …
Ca și la edițiile anterioare condițiile concursului de vlogging electoral au fost simple, copii trebuiau să înregistreze un video de (1,5-3 minute) în care discută cu unul din părinți, înscenează sau improvizează oricare altă activitate creativă pe baza informațiilor pe care au citit-o în Revista de benzi electorale desenate „Aventurile lui Arci și Besva pe …
Ești student/ă USM? Câștigă o bursă de schimb academic în Elveția! Sunt eligibile persoanele înscrise la studii de licență, masterat sau doctorat la Universitatea de Stat din Moldova. Bursa poate fi acordată unei persoane pe un an academic sau la două persoane, pe câte un semestru. Candidaţii care solicită bursă vor completa un dosar, după cum e indicat …
Te gândești să faci o schimbare în carieră? Nu esti singur. Se estimează că o persoană obișnuită își va schimba cariera de 5 până la 7 ori pe parcursul vieții sale profesionale. Un sondaj BestJob realizat în perioada 1 – 10 iulie 2020, pe un eșantion de 1.282 de utilizatori de internet din România, arată …
Ministerul Economiei, în comun cu Organizația de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, vă invită la Conferința de presă „Programe de suport pentru mediul de afaceri”. Conferința va fi susținută de către Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu și directorul interimar ODIMM, Dumitru Pîntea. Evenimentul va avea loc marți, 25 ianuarie 2022, ora 10:00 în format online și va fi transmis pe pagina …
Îți plac provocările? Cunoști tradițiile și obiceiurile țării tale? Te invităm să participi la QUIZ „Datini de neuitat”. Când? Duminică, 23.01.2022, ora 14:00 (Moldova), online, pe platforma Google Meet. Eveniment exclusiv pentru tinerii de acasă și din diasporă! Toți, de la mic la mare, au ocazia de a-și demonstra și verifica conștiințele despre cele mai …
În perioada 19.01.2022-31.01.2022, Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor dă start recrutărilor pentru toți cei care își doresc să facă parte din echipă. Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor este o organizație non guvernamentală, fondată la data de 11 aprilie 2021, cu scopul de a îmbunătăți situația educațională din Republica Moldova și de a da o șansă …
Job // Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), organizație neguvernamentală care sprijină jurnaliștii și organizațiile mass-media din R. Moldova, angajează un coordonator / o coordonatoare de programe pentru administrarea proiectelor curente. Atribuții și responsabilități: Coordonarea activităților din cadrul proiectelor implementate de CJI;Planificarea, realizarea instruirilor;Evaluarea activităților realizate;Mediatizarea activităților de proiect prin intermediul comunicatelor și a rețelelor sociale;Scrierea …
MilleniuM Training and Development Institute anunță un apel URGENT pentru selectarea participanților la schimbul de tineri „Critical Thinkings Skills 2” care va avea loc în Smolyan, Bulgaria în perioada 12-20 martie 2022. Principalele scopuri ale proiectului sunt dezvoltarea abilităților de gândire critică la participanți menite să dezvolte abilități cognitive legate de îmbunătățirea multiplelor calități personale …
Ești student/ă, cu vârsta între 18 și 21 de ani? Participă la Programul „Study Tours to Poland”, pentru tinerii/tinerele din Moldova, Belarus, Rusia și Ucraina. Perioada desfășurării programului: aprilie-mai 2022. Durata călătoriei: 10 zile Criterii de eligibilitate: La programul Study Tours to Poland pot participa studenții/studentele care: au vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani;sunt cetățeni ai …
Laboratorul de Filosofie Teoretico-practică și Epistemologie Aplicată din Facultatea Istorie și Filosofie (Universitatea de Stat din Moldova) organizează în ziua de 22 ianuarie 2022, începând cu ora 11:00, masa rotundă online: Filosofie, Învățare, Dezvoltare personală. Filosofi și pedagogi din România și Republica Moldova vor explora noi posibilități și moduri de învățare, axate nu doar pe dobândirea …
Centrul Est-European pentru Democrație Multipartid (EECMD) are plăcerea de a anunța apelul de candidaturi pentru Școala Democrației runda de studii 2022 la Chișinău. Școala Democrației este un program educațional aprofundat, care se concentrează pe probleme de guvernare democratică, politică democratică, anticorupție și acțiune politică în Moldova. Perioada de studii: de 2 ori/săptămâna, jumătatea lunii ianuarie …
Președinția Republicii Moldova lansează un program de stagii pentru viitorii profesioniști. Candidații pot depune dosarul pentru stagiu în diverse departamente ale instituției prezidențiale, precum și în cadrul echipei de consilieri ai Președintelui Republicii Moldova. Poziția vacantă: Stagiar în cadrul Aparatului Președintelui Republicii Moldova Durata: 3 luni, cu posibilitatea de extindere a termenului de stagiu până la …
Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău anunță desfășurarea și organizarea Concursul municipal „Pedagogul Anului – 2022”, ediția XVIII-a. Concursul se organizează în baza Ordinului DGETS nr. nr. 135 din 17.01.2022, Cu privire la organizarea și desfășurarea Concursului municipal „Pedagogul Anului-2022”, ediția a-XVIII-a. Scopul acestui concurs constă în propagarea experienței avansate a …
O călătorie plăcută și memorabilă mereu va fi una bine planificată și efectuată în siguranță. De aceea, ar fi bine să fii cât informat/ă dacă îți dorești să te bucuri de vizita ta, oriunde ar fi ea! Folosește-te de toate resursele posibile Internetul îți oferă o gamă largă de articole, videoclipuri, bloguri, ghiduri, și recenzii …
Anunț de selectare a participanților și participantelor la cel de-al doilea curs de instruire din cadrul Programului educațional pentru dezvoltarea competențelor lucrătorilor de tineret Institutul de Instruire în Dezvoltare “MilleniuM” anunță despre continuarea desfășurării Programului educațional pentru dezvoltarea competențelor Lucrătorilor de Tineret din Republica Moldova. Scopul programului este dezvoltarea competențelor lucrătorului de tineret în baza …
Organizatorii acceleratorului de afaceri complet online, Upcelerator, au pregătit o serie de întrebări și răspunsuri despre programul ce te ajută să transformi idea ta de afacere într-un startup global, chiar de acasă. Timp de patru luni vei avea capacitatea deplină să gestionezi propriul startup tehnologic cu posibilitatea de a primi investiții până la 25 000 …
Sănătatea socială a unui stat, bunăstarea și chiar prosperitatea acestuia au legătură directă cu nivelul de transparență a instituțiilor care-l guvernează. Este unul dintre crezurile profesionale ale Veronicăi Crețu, expertă în domeniul Bunei Guvernări și copreședinta Comitetului de Coordonare pentru o Guvernare Deschisă. Veronica Crețu este una dintre cei 15 Campioni ai Schimbării, nominalizați în …
Asociația Tinerilor Diplomați din Moldova recrutează membri noi în echipa sa! Ești student sau studentă la relații internaționale, studii diplomatice, drept, relații economice internaționale, limbi străine și jurnalism, științe politice sau umanistice? Ești pasionat de diplomație, relații internaționale, politică și dorești să cunoști mai multe despre activitatea diplomatică a Republicii Moldova și relațiile internaționale? Atunci …
Centrul german “JUKUZ”, din Aschaffenburg, invită tinerii și tinerele interesate de sport, care lucrează cu tinerii, să facă parte din echipa sa timp de 52 de săptămâni în perioada 1 octombrie 2022 – 30 septembrie 2023. Voluntarul va asista la tot felul de evenimente sportive, activități și schimburi de tineri. În afară de proiectele sportive, …
Moldova ReConnect Team invită pe USG Alumni să participe la webinar “Nudging for Social Change”. Se va discuta despre: Introducere în conceptul de nudging.Cum utilizăm diverse tehnici de nudging pentru a soluționa probleme sociale? Exemple.Studiu de caz.Sesiune de brainstorm.Q&A. Speaker: Ana Mirza este IVLP Alumna, Chevening Alumna și Absolventă la Leeds University Business School, UK. …
Job // Biroul DVV Internațional în Moldova anunță selectarea unui Coordonator de proiecte și Vizibilitate. DVV International este Institutul pentru Cooperare Internațională a Asociației Germane pentru Educația Adulților (Deutscher Volkshochschul-Verband e.V, DVV), care activează la nivel mondial pentru promovarea și sprijinirea învățării și educației adulților (ALE) ca instrument-cheie pentru dezvoltare și reducerea sărăciei. Valorificând cunoștințele și experiența DVV în calitate de asociație națională a unor furnizori locali ALE, DVV …
Ești student sau proaspăt absolvent? Îți dorești o carieră de succes, cu perspectivă de dezvoltare și proiecte care să te scoată din zona de confort? maib recrtutează Specialist vânzări active, în cadrul Departamentului Vânzări Business Banking. Sarcinile şi responsabilităţile funcției: Atragerea directă a clienţilor din segmentul microcreditare;Pregătirea documentaţiei şi a cererii de credit;Asistenţa clienţilor pe …
Un soare și desprinse, razele călătoresc fericite pe biciclete, fără a fi deranjate. Vă invit la o aventură imaginară prin Copenhaga și poate, vă va surâde ideea de a vizita acest loc minunat cu adevărat! Experiențele acumulate pe parcursul unei vizite turistice, pot alunga acel vibe negativ luat cu tine și să fie înlocuit cu …
Aflată între India și Asia de sud-est, Sri Lanka nu seamănă cu nici una din ele. Este o destinație de vacanță care a devenit populară încet, încet, în anii care au urmat după 2009, când s-a terminat războiul civil. Acum, însă, este locul în care trebuie să mergi. Mai jos găsești doar câteva motive pentru …
Pe culmile succesului se ajunge prin propriile forțe, inspirate din cărți, dar și din experiențele trăite de oamenii predispuși să se simtă afaceriști pe deplin. Așadar, ne propunem să îl cunoaștem împreună pe Călin Vieru, care crede că în fiecare businessman de succes se ascunde un Ostap Bender. Călin Vieru este un politician, om de …
Comisia Europeană îi invită pe cei care sunt motivați să se implice în economia politică internațională și în abordările instituționaliste ale economiei, să aplice pentru politicile economice pentru tranziția globală (EPOG+). Acesta este un program de masterat integrat de doi ani la scară mondială, susținut de UE și adaptat pentru a face față provocărilor viitoare. …
Asociația poloneză „OSTOJA” pentru persoanele cu dizabilități, cu sediul în Wrocław, Polonia, invită voluntari din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina să ia parte la o activitate de voluntariat pe termen lung. Voluntarul va putea ajuta personalul cu munca de zi cu zi și să-și creeze propriile ateliere și activități (predarea limbii materne, a …
Editura Polirom organizează Concursul anual de debut, ediția 2022, la secțiunea Proză. Detalii tehnice: Manuscrisele participante la concurs (fără CV) vor fi atașate unui e-mail, de pe un cont creat cu acest prilej, și trimise la adresa: adrian.botez@polirom.ro, până pe data de 4 martie 2022. Adresa de e-mail poate fi motto-ul volumului, un fragment din motto sau …
Tulburările de alimentație implică tulburări extreme în comportamentul alimentar – urmând diete rigide, consumul excesiv de alimente în secret, vomitatul după masă, numărarea obsesivă a caloriilor. Nu este ușor să vezi pe cineva la care ții care își dăunează sănătății – mai ales când soluția pare, cel puțin în exterior, a fi simplă. Dar tulburările …
Vrei să crești afacerea ta? Ai văzut deja masterclass-ul „Cum să-ți vinzi produsele online” și ai întrebări către expert? Înscrie-te la sesiunile LIVE de întrebări și răspunsuri! Sesiunea va fi cu Vlad Vedrașco, specialist în publicitate digitală și vânzări online, creatorul de conținut al masterclass-ului „Cum să-ți vinzi produsele online” pe Dreamclass.md Vlad prezintă strategii …
Urmărește online pe 17 ianuarie 2022, ora 19.00, lansarea online a antologiei „Cine nu e mângâiat nu există”. O antologie a Generației 2000, de Anastasia Gavrilovici și Alex Cosmescu, cu fotografii de Victoria Viprada (Cartier de colecție). Vor participa: Anastasia Gavrilovici, Alex Cosmescu, Lucia Țurcanu, Bogdan Crețu. Moderator: Emilian Galaicu-Păun. Discuția va fi transmisă live, …
Participă online la un atelier destinat tuturor celor care doresc să experimenteze cu bazele de date SQL. Atelierul îmbină teoria și practica și este cu intrare liberă. Cunoștințele de programare sau informatică nu sunt necesare, acesta fiind accesibil oricui. Scopul final al evenimentului fiind familiarizarea cu limbajul de interogare SQL și exersarea funcțiilor acestuia. Fiecare …
Sunteți pasionați de design interior? Doriţi să vă preocupaţi de activitatea preferată şi interesantă? V-ar plăcea să deveniți specialist în arta decorării interioarelor? Atunci lumea Design-ului e pentru Dumneavoastră! La STEP IT Academy Moldova începe înscrierea la cursul ”DESIGN INTERIOR” special creat pentru toți cei care doresc să însușească în scurt timp o nouă profesie …
Au mai rămas doar câteva zile până la sfârșitul perioadei de aplicare! Dacă doriți să participați la o experiență inedită, atunci grăbiți-vă și alăturați-vă acestui concurs de pitching organizat în cadrul Zilelor Industriei UE 2022. Finala concursului pitching va avea loc pe 10 februarie 2022 la Bruxelles – patru finaliști își vor prezenta ideile de afaceri în direct și …
Proiectul educațional „Tekwill în fiecare școală” continuă și în acest an să se extindă în nordul țării! În primul an de la lansarea proiectului „Tekwill în fiecare școală”, 39 școli din regiunea de nord a țării au aderat la proiect, iar în total peste 2500 elevi de la Nord, studiază profesiile viitorului. Inițiativa destinată elevilor …
Clubul Voluntarilor ARTICO vă invită la o nouă ediție a evenimentului „Movie’n ARTICO”, acum în mediu OFFLINE! În cadrul acestei ediții vă propunem să vizionăm renumitul classic „The silence of the lambs” – un film thriller american din 1991, care a fost premiat până acum de cinci ori cu Oscar. Invită-ți prietenii, alege-ți niște snack-uri …
Cyber AID te invită la prima sesiune LIVE din cadrul proiectului Cyber AID – Educație cibernetică. Educația cibernetică este punctul 0 al digitalizării! Securitatea cibernetică face parte din viața noastră… chiar dacă nu o înțelegem! Sau poți urmări evenimentul direct pe canalul de Youtube: https://www.youtube.com/ Participarea este gratuită! Evenimentul va avea loc pe data de …