Conferința Națională „Știința Deschisă în Republica Moldova”


Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale în colaborarea cu Universitatea de Stat din Moldova organizează ediția a II-a a conferinței naționale „Știința Deschisă în Republica Moldova”. Evenimentul științific este organizat în cadrul proiectului Stimularea angajamentului Republicii Moldova în Știința Deschisă: suport metodologic și aplicativ (Cifrul proiectului 21.70105.40ȘD) și se va desfășura în perioada 26-27 mai 2022. 

Conferința dedicată Științei Deschise oferă o platformă unică pentru cercetători, bibliotecari, editori, practicieni, furnizori de infrastructură, factori de decizie politică și alte părți interesate importante pentru a discuta despre cele mai recente și viitoare evoluții în Știința Deschisă.

Participanții se pot înregistra până la data de 20 februarie, conform Formularului de participare, care va fi expediat în format word, la una din adresele de e-mail stiinta.deschisa@idsi.md sau idsi.chisinau@gmail.com

Ariile tematice ale Conferinței (dar nu se limitează doar la acestea):

  • Implementarea politicilor instituționale, naționale privind Știința Deschisă, Accesul Deschis;
  • Colaborări interdisciplinare: rețele, servicii, metode, bune practice legate de Știința Deschisă;
  • Aspecte juridice ale Științei Deschise (dreptul de proprietate intelectuală, licențe Creative Commons etc.);
  • Metrii noi și evaluarea cercetării;
  • Practici de implementare a planului de management al datelor;
  • Susținerea infrastructurilor, serviciilor și instrumentelor deschise pentru comunitățile de cercetare;
  • Inovații în publicarea și diseminarea cercetării
  • Formare și abilități pentru Știința Deschisă;
  • Politica și practică de date FAIR;
  • Inițiative naționale EOSC;
  • Știința cetățenilor (participativă): bariere și oportunități de colaborare, practici, servicii, rețele;
  • Studii empirice și studii de caz privind aplicarea, acceptarea și îmbunătățirea practicilor Științei Deschise;
  • Modele de stimulare a Științei Deschise;
  • Știința Deschisă: integritate, transparență, credibilitate și justificare;
  • Acces Deschis, date de cercetare deschise și software de cercetare deschis, resurse educaționale deschise;
  • Educația privind deschiderea științei și comunicarea științei publicului larg
  • Formarea competențelor/instruirea privind Știința Deschisă, servicii privind Știința Deschisă;
  • Asigurarea calității într-un sistem științific deschis;
  • Beneficiile practicilor Științei Deschise și impactul lor în societate;
  • Infrastructură, instrumente și platforme științifice deschise;

Participanții vor expedia articolele conform cerințelor de redactare până la data de 1 aprilie 2022. Lucrările vor fi publicate într-un volum colectiv indexat în IBN și Zenodo. Vor fi publicate doar comunicările prezentate în cadrul conferinței, iar prezentarea participanților în cadrul manifestării științifice nu trebuie să depășească 15 minute. 

Participarea în cadrul evenimentului nu presupune achitarea unei taxe de participare, iar în urma participării vor fi oferite diplome nominale de participare. 

Forma de organizare a evenimentului poate fi cu prezența fizică, on-line sau mixt, și va depinde de circumstanțele în care va trebui să respectăm anumite restricții sanitare.

Termenele de referință ale Conferinței:

  • Termenul limită de depunere a lucrărilor 1 aprilie 2022;
  • Perioada de recenzare a lucrărilor 1 – 20 aprilie 2022;
  • Notificare cu privire la acceptarea lucrării 21 aprilie 2022;
  • Termenul limită de prezentare a lucrărilor finale 15 mai 2022.

Persoane de contact: 

Sursa: usm.md

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Stagiu IT în cadrul unei companii de talie internațională
Next Curs online pentru lucrătorii de tineret din zonele rurale
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 1 =