Majoritatea tinerilor de astăzi au auzit cel puțin o dată de programele de schimb Erasmus+. Avem prieteni sau colegi care cel puțin o dată au călătorit prin intermediul acestui program internațional. Ce ar fi, dacă ai participa chiar tu? Îți povestesc pe scurt experiența mea în cadrul Erasmus+ ca să decizi mai ușor dacă ai …
EcoLocal Asociația Consumatorilor și Producătorilor Eco și Artizanali organizează Gala Premiilor EcoLocal. În premieră, organizatorii o să nominalizeze și premieze atât producătorii agro-alimentari ecologici sau în conversie ecologică, cât și consumatorii responsabili. La eveniment vor fi decernate diplome de onoare și premii nemonetare pentru 4 categorii de premianți: Producătorul Anului; Consumatorul Anului; Voluntarul Anului; Angajatul Anului. Pe motive de …
Cum integrăm regiunea Cahul în circuitul economic global? Dispune regiunea de potențial pentru atragerea investițiilor? Care sunt perspectivele de dezvoltare economică și transformare digitală a sudului Moldovei? Răspunsurile la aceste întrebări vor fi dezvăluite în cadrul „Cahul Business Summit” – unul dintre cele mai importante evenimente locale dedicate dezvoltării businessului din regiune – organizat de către …
Ambasada SUA caută candidați eligibili și calificați pentru posturile vacante de mai jos. Coordonator limba engleză (Chișinău-2022-20) TemporarTermenul limită pentru înscriere este 29 mai 2022.Pentru mai multe informații, accesați aici. Coordonator limba engleză (Chișinău-2022-20S) TemporarTermenul limită pentru înscriere este 29 mai 2022.Pentru mai multe informații, accesați aici. Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, …
Aceasta școala de vară se adresează tuturor celor care doresc să cunoască mai multe despre Uniunea Europeană, migrație și politicile promovate de UE in domeniul Migrației si azilului, conceptul de cetățenie europeană, modalități de obținere, etc. Înscriindu-vă si participând la această școală veți obține:– Abilități de cunoaștere: abordarea migrației dintr-o perspectivă cantitativă, calitativă, structurală, evolutivă, …
Modelarea următoarei generații de lideri ai serviciilor publice. Bursa Voyager a fost creată de către Barack Obama și Brian Chesky, CEO Airbnb, pentru a ajuta la formarea unor astfel de lideri. Chiar dacă provin din medii diferite, atât președintele, cât și Brian cred că expunerea la noi locuri și experiențe generează înțelegere, empatie și cooperare …
Artcor vă invită la un eveniment pentru a afla mai multe informații despre oportunități de finanțare în industriile creative. Industriile creative nu sunt industrii grele, aici nu sunt necesare tractoare sau utilaje mari, dar investițiile necesare, mai ales în prima fază de dezvoltare, sunt la fel de importante. Acum, vine partea cu noutățile bune. Oportunități …
Sarcini: Distribuirea informațiilor despre Japonia, inclusiv pregătirea/trimiterea informațiilor culturale și întreținerea contului de Facebook al Ambasadei;Gestionarea articolelor de cultură și de informare publică;Organizarea si gestionarea evenimentelor culturale. Calificări: Cetăţenia Republicii Moldova sau permisul de muncă în Moldova;Cunoasterea fluenta a limbii română, rusă și engleză;Experiență anterioară într-o poziție similară constituie un avantaj. Termeni și condiții: Data …
Orașul Cahul va fi gazda EdTech Moldova Forum – eveniment care își propune să-i conecteze pe toți cei interesați de domeniul educației, să aducă în prim plan cele mai noi tehnologii, să inspire, să discute despre viitorul învățământului și să descopere modul în care tehnologia îi poate ajuta pe profesori și elevi să aibă succes …
De Duminca Mare ești invitat la Festivalul iProsop de la 10:00 la 18:00 în satul Selemet, raionul Cimișlia. Vino să descoperi Podoabele Sudului la iProsop! Evenimentul are scopul să reamintească tradiţia prosopului ţesut manual şi să promoveze prosoapele autohtone. Când?Duminică, 12 iunie 2022, între orele 10:00 – 18:00 Unde?Satul Selemet, r. Cimișlia Programul festivalului include …
Jane Austen a fost o romancieră engleză din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită …
Sunt cool, sunt răutăcioși și adesea rebeli… Și de aceea îi iubim! Serialele Netflix pentru adolescenți sunt rulate peste tot în lume. Acestea sunt un bun refugiu pentru adolescenți, dar și o sursă de învățare a limbilor străine. Nu există nimic mai bun decât o dramă de liceu străină, care te entuziasmează atât de tare …
Acum, aici și oriunde, oamenii tind să simtă libertatea plină de flăcările focului veșnic. Libertatea e cea care luminează calea sufletului plin de naturalețe. De astfel, Statele Unite au ca simbol Statuia Libertății, cea care iluminează lumea. În continuare vom călători plin istoria și semnificația acesteia. „Statuia Libertății care iluminează lumea” a fost un cadou …
Elena Rudoi și Cristina Burduja inițiază un program în cadrul căruia invită mămicile care au copii până la 3 ani să se alăture într-o călătorie de cercetare și vindecare. Programul este constituit din 4 zile de Cercuri pentru mămici cu activități pentru a cerceta următoarele teme: • Relația cu mama – sursa de iubire necondiționată …
OWH STUDIO, TEATRUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU” ȘI CNC MOLDOVA invită la Premiera filmului documentar de lung metraj: „O SCENĂ A MEMORIEI – 100 de ani de Teatru Național la Chișinău”. Evenimentul va avea loc miercuri, 18 mai 2022, CINEPLEX-„EMIL LOTEANU”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 103. PROGRAM: ora 18:00 – conferința de presă, cu …
Absolvenții de liceu sau colegiu sunt invitați la Ziua Ușilor Deschise în cadrul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Evenimentul se va avea loc pe data de 21 mai, de la ora ora 9:00, în Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165, municipiul Chișinău). CE VEI DESCOPERI: programele de …
Startup Moldova este o platformă multi-stakeholder care urmărește să stimuleze ecosistemul de startup-uri emergente din Moldova, oferind sprijin și resurse comunității și companiilor individuale care lucrează în direcția inovării în Moldova. Fundația urmărește: consolidarea ecosistemului startup-urilor localefacilitarea accesului la finanțareoferirea de sprijin și resurse pentru dezvoltarea și succesul inițiativelor startupderularea de programe educaționale pentru viitorii …
În iunie revenim în forță cu un nou eveniment, marca Startup Grind alături de partenerul senior la unul din cele mai mari fonduri de investitii din regiune Horizont Capital – Vasile Tofan. Te așteptăm pe 8 iunie la MEDIACOR unde vei cunoaște oameni noi, vei împărtăși experiențe și vei contribuie la dezvoltarea comunității locale de …
La data de 18 mai 2022, ora 19:00, cu ocazia Zilei Internaționale a Familiei, CRCT ARTICO desfășoară un webinar pentru părinți despre strategii de disciplinare pozitivă. Evenimentul va fi transmis LIVE, pe pagina de Facebook ARTICO. Deseori, din intenții pozitive, pentru a asigura copiilor un sistem funcțional adaptării lor pe viitor și pentru protecția acestora, …
Lansare de carte: Biblioteca Națională a Republicii Moldova vă invită la lansarea plachetei de versuri, apărută post-mortem la editura „Continetal-Grup” și semnată de Vlad OLĂRESCU, jurnalist, publicist, scenarist. „Sunt sigur că Vlad Olărescu, de acolo, de sus, de pe steaua pe care s-a strămutat în Vecie, se bucură de apariția acestei cărți, apreciind gestul nostru …
Consilierea psihologică poate fi costisitoare sau inaccesibilă. Acesta este unul dintre principalele mituri care determină oamenii să amâne adresarea la un specialist în sănătatea mintală. Realitatea este că în Republica Moldova sunt 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală (CCSM), amplasate în toate regiunile țării, care oferă servicii gratuite, confidențiale și în apropierea locului de …
Muzeul Național de Istorie a Moldovei te invită la unul dintre cele mai importante evenimente din viața comunității mondiale a muzeelor – Ziua Internațională a Muzeelor, care anul acesta va purta genericul „Puterea muzeelor”. Evenimentul va avea loc miercuri, 18 mai 2022, între orele 10.00-18.00, iarprogramul Zilei Internaționale a Muzeelor va avea următorul program: # …
În data de 18 Mai, începând cu ora 10:00 la Mediacor se va vorbi despre Inovație în Educație, împreună cu expertul internațional Kannan Ganga. În această zi se vor ține 2 workshopuri importante pentru studenții și profesorii de la USM, ce vizează dezvoltarea noilor programe de licență și master. Workshopurile vor explora subiectele strategiei, inovației …
În contextul noilor realități din Europa de Est care au readus în atenția publică subiectul agresiunilor militare și crimelor de război, Asociația Promo-LEX și Librăria Cărturești vă invită să participați la evenimentul public „Crimele de război, între declarații politice și Convenția de la Geneva”. Evenimentul îl va avea ca invitat principal pe dl. Vladimir Grosu, …
1 Mângâie-mi părul. Astăzi mi-i aspru şi sărat.Aproape-ntotdeauna a fost la fel, îmi pare…De colburi nins, cu vânturi şi ploi amestecat,În zgura de la trenuri scăldat şi-n stropi de mare. Ce larg mă simt şi lacom şi niciodată plin!Sorb prin pupile lumea şi-n taină cu auzul,Nepotolit ca-n faţa paharelor de vinCe-mi scapără-n mustaţă stropi limpezi …
Cursul de instruire la distanță „Valorificarea aplicațiilor web în implementarea proiectelor eTwinning” urmărește familiarizarea participanților cu instrumente web asociate proiectelor eTwinning și dezvoltarea capacităților de utilizare a acestor instrumente în cadrul proiectelor eTwinning. Perioada de desfășurare: 30 mai – 24 iunie 2022 Termen limită de înscriere: 26 mai 2022. Lansarea cursului online: 30 mai 2022 …
Acordul de colaborare semnat între Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova și Facultatea de Drept și Administrare, Universitatea din Varșovia (Polonia) oferă oportunitatea pentru studenți, masteranzi, profesori și practicieni de a urma cursuri la Școala de Drept Polonez. De la data de 16.05.2022 până la data de 31.05.2022 se inițiază înscrierea audienților la Școala de Drept Polonez. Sunt …
Înscrie-te la Academia Europeană pentru Munca de Tineret, ediția a 2-a – Participă Online! European Academy on Youth Work (EAYW) vă invită să explorați împreună cu colegii din domeniul european de activitate pentru tineret tendințele și inovația în domeniul lucrul de tineret și cum să pregătiți munca pentru tineret pentru provocările viitorului. Atunci alăturați-vă celei …
Înscrie-te la Competiţia Republicană de turism montan „Cupa Artico”, ediţia a VII-a. CE? Competiţia Republicană de turism montan „Cupa Artico” este organizată de Centrul Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO şi are ca scop promovarea unui mod sănătos de viaţă în rândul copiilor şi tinerilor, a odihnei active în aer liber, a spiritului colectiv prin …
OWH STUDIO, TEATRUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU” ȘI CNC MOLDOVA invită jurnaliștii, oamenii de cultură și cinefilii la premiera filmului documentar de lung metraj: „O SCENĂ A MEMORIEI – 100 de ani de Teatru Național la Chișinău”. Evenimentul va avea loc miercuri, 18 mai 2022, CINEPLEX-„EMIL LOTEANU”, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 103 ora 18:00 …
Participă în cadrul unui Laborator de Politici despre Antreprenoriatul Social în Republica Moldova, un eveniment inovativ pentru țara noastră. Antreprenorii și antreprenoarele sociale(-i), tinerii și tinerele interesate de antreprenoriatul social, organizațiile care desfășoară activități și programe de suport pentru dezvoltarea și promovarea întreprinderilor sociale și alte persoane care activează în domeniul respectiv sau domeniile conexe, …
Apel de înscrieri pentru o vizită de studiu în Letonia, vizând „Starea de bine a lucrătorilor de tineret”. Scopul vizitei de studiu este de a crește gradul de conștientizare cu privire la bunăstarea psiho-emoțională a lucrătorilor de tineret și de a îmbunătăți calitatea activității pentru tineret în municipalitățile locale. Când?17-19 august 2022, Letonia Lucrezi zilnic …
Tineri aici: democrație acum! Trimiteți acum cererea pentru a participa la Săptămâna de acțiune pentru tineret a Consiliului Europei (Strasbourg, 27 iunie – 2 iulie 2022). Departamentul de Tineret al Consiliului Europei face apel pentru participanți ai Youth Here: Democracy Now! Săptămâna de acțiune pentru tineret a Consiliului Europei va avea loc la Strasbourg în …
Muzeul Național de Artă al Moldovei invită la inaugurarea expoziției temporare „Cupluri de artiști”. Evenimentul va avea loc marți, 17 mai, la ora 16:00. Prezenta expoziție se referă la operele artiștilor plastici care au activat în diverse spații culturale din Rusia modernă și Basarabia interbelică, din Regatul dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial și perioada …
Centrul Municipal de Tineret Chișinău lansează proiectul #ThinkBIG cu scopul de a face tinerii mai informați în cele mai importante domenii pentru Republica Moldova. Primul subiect care va fi abordat este „Potențialul Industrial al Republicii Moldova” în cadrul căruia se va răspunde la întrebările: Ce este industrializarea?Care este potențialul industrial al Republicii Moldova?De cât timp …
Trăiește vara cu sens! Hai în echipa Sigmoid! Sigmoid recrutează! Suntem în căutare de noi tineri dornici de a se aprofunda în domeniul Machine Learning și Data Science și care sunt gata de noi aventuri zilnice! Sigmoid este o organizație non-guvernamentală, de cercetare și dezvoltare (R&D), ce are drept scop dezvoltarea domeniului Machine Learning și …
Tinerii în Arenă este cel mai mare eveniment de business adresat tinerilor, menit să sprijine noua generație de antreprenori. Cinci antreprenori și investitori de top din România vin să împărtășească din informațiile lor acumulate în zeci de ani de experiență și apoi să sprijine prin mentorat cinci tineri. Prin acest atelier: vei învăța din experiența …
Vino să joci jocuri de societate cu noi! America House Chișinău Vă invită sâmbătă, ora 16.00, la o după-amiază de jocuri de societate. Distrați-vă, întâlniți alți jucători și jucați jocuri de orice format – de la Jenga la Game of Thrones Monopoly. Și dacă nu le-ați jucat niciodată – nu vă faceți griji! Voluntarii American …
America House Chișinău invită liceeni și studenții să vizioneze pelicula care luminează viața și secretele actriței austriece – Hedy Lamarr. Ea a devenit una dintre cele mai faimoase vedete de la Hollywood în anii 1940. În spatele talentului ei la cameră, Hedy Lamarr a fost o inventatoare a cărei muncă a creat baza pentru tehnologia …
Un Centru de Excelență în domeniul TIC își deschide oficial porțile, la Comrat. Inițiativa este parte a angajamentul de extindere al TEKWILL – proiect important pentru dezvoltarea sectorului IT din Moldova, care este implementat cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al Suediei. Centrul de Excelență TIC Tekwill este amplasat la Universitatea …
Pe data de 19 mai, de la ora 19:30 în incinta Centrului MEDIACOR va avea loc un Performance realizat de grupul de Contact Improvisation „Vreau să știți despre mine”. Organizatorii descriu evenimentul ca un dans construit pe o structură predeterminată de “istorii mici”, în interiorul căreia va dansa improvizația. „Oare ce ne-am dori mai mult …
Terre des hommes caută un/o ofițer/ă de proiecte, proactiv/ă și orientat/ă spre rezultate, care să se alăture echipei din Moldova și să sprijine implementarea proiectelor Terre des hommes în Moldova. Data începerii contractului:cât de curând posibilDetalii contract: Contract de un an, cu posibilitate de extindere; poziție locală; normă întreagă (40 de ore pe săptămână)LocațieChișinău, Republica Moldova …
Prezentă de multă vreme în Republica Moldova, Europa Liberă se pregătește să se extindă din nou, pentru a servi mai bine un public tot mai numeros, publicul care își petrece din ce în ce mai mult timp în lumea digitală și se informează de pe telefonul mobil. Instituție internațională de știri cu sedii la Praga și …
People in Need (PIN) este o organizație neguvernamentală cehă care oferă ajutor de urgență și asistență pentru dezvoltare, lucrând în același timp pentru apărarea drepturilor omului și a libertății democratice. Este una dintre cele mai mari organizații de ajutorare și dezvoltare din Europa și a administrat proiecte în 37 de țări în ultimii 30 de …
Pentru al patrulea an consecutiv LID Moldova organizează concursul Champions of Change 2022. Scopul proiectului este de a scoate în evidență cei mai ambițioși oameni care au continuat pe parcursul anului 2021 să aducă plus valoare comunităților din care fac parte. Campionii edițiilor precedente au demonstrat că există un munte de potențial în Republica Moldova. …
America House Chișinău, centrul cultural am Ambasadei SUA în Republica Moldova, Vă invită să participați la două evenimente dedicate programului de burse Hubert H. Humphrey, dedicat tinerilor profesioniști și celor la jumătatea carierei din structurile guvernamentale. Primul eveniment va avea loc la data de 18 mai, ora 16.00, live pe pagina de Facebook America House …
Ziua mondială a albinelor este marcată în fiecare an la data de 20 mai pentru a evidenția importanţa albinelor pentru umanitate, şi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii protejării acestora. Cu acest prilej, America House Chișinau a invitat-o pe Liza Mămăligă, apicultoare din satul Todirești, raionul Ungheni. Fiind dintr-o familie de apicultori, Liza a moștenit …
Începând cu 7 mai, 105 tineri moldoveni și 15 tineri ucraineni refugiați în Republica Moldova au început activitățile în cadrul primei tabere UPSHIFT din acest an. La centrele de training de la Centru de Resurse pentru Adolescenți și Tineri (CRAT) de la Bălți, la Primăria Municipiului Cahul și Centrul Municipal de Tineret Chișinău tinerii au …
Ești interesat să descoperi instrumente pentru a îmbunătăți participarea incluzivă și semnificativă a tinerilor la procesele democratice și pentru a construi societăți mai pașnice și mai rezistente? Atunci, aplică pentru a participa la cea de-a patra Conferință pentru Tineret a Parteneriatului Estic – Tinerii pentru Revitalizarea Democrației, care va avea loc în perioada 11 – …
Consilierea psihologică poate fi costisitoare sau inaccesibilă. Acesta este unul dintre principalele mituri care determină oamenii să amâne adresarea la un specialist în sănătatea mintală. Realitatea este că în Republica Moldova sunt 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală (CCSM), amplasate în toate regiunile țării, care oferă servicii gratuite, confidențiale și în apropierea locului de …