„Cum te simți azi?”: 4 pași simpli pentru a găsi un specialist în sănătatea mintală


Consilierea psihologică poate fi costisitoare sau inaccesibilă. Acesta este unul dintre principalele mituri care determină oamenii să amâne adresarea la un specialist în sănătatea mintală. Realitatea este că în Republica Moldova sunt 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală (CCSM), amplasate în toate regiunile țării, care oferă servicii gratuite, confidențiale și în apropierea locului de trai.

Oricine, indiferent de gen, vârstă sau statut, poate accesa servicii de susținere, consultanță și ajutor psihologic în cadrul CCSM. Sprijinul calificat atunci când simți stres, insomnie, surmenaj sau anxietate îmbunătățește starea de spirit și calitatea vieții. 

Jurnalista Dina Zaiaț te ghidează prin câțiva pași simpli cum să ajungi la un specialist în sănătatea mintală:

  1. Accesează www.cumtesimtiazi.md – o platformă cu datele de contact ale specialiștilor din cele 40 de CCSM, dar și alte informații utile despre sănătatea mintală.
  2. În bara de căutare a unui specialist scrie orașul sau raionul în care locuiești și găsește centrul din regiunea în care te afli, inclusiv adresa acestuia, numărul de contact, dar și serviciile oferite.
  3. Formează numărul de telefon și stabilește o programare la un specialist.
  4. Prezintă-te la CCSM la ora și data indicată la telefon.

Pentru a vedea cât de simplu este să ajungi la un psiholog, urmărește parcursul Dinei Zaiaț aici.

Materialul video face parte din cadrul campaniei de informare „Cum te simți azi?”, realizată de Ministerul Sănătății cu suportul Uniunii Europene și al Organizației Mondiale a Sănătății. Aceasta a fost lansată anul trecut de Ziua Mondială a Sănătății Mintale.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Petrece Ziua Internațională a Muzeelor la Muzeul Național de Istorie
Next BNRM// Lansare de carte „Verbul de rămas bun” de Vlad Olărescu
Ecaterina Braguță
About the author

Ecaterina Braguță

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

3 × 3 =