Job // Asistent(ă) de proiecte în cadrul unei asociații din domeniul ecologic


asistent de proiecte job full time ecologie

Asociația Patronală „Alianța Lanțului Valoric în Agricultura Ecologică – MOVCA” lansează un concurs de angajare a unei persoane în funcția de asistent(ă) de proiecte.

Despre organizație:

MOVCA este o organizație neguvernamentală, asociație de membri, care pledează pentru agricultura ecologică și produse agroalimentare ecologice în Republica Moldova. Membrii Asociației sunt: fermieri ecologici și/sau în conversie, procesatori, distribuitori, importatori, exportatori, consultanți, vânzători, consumatori, etc.

În cadrul acestui concurs, urmează a fi selectat un/o asistent/ă de proiect, care va oferi suport Directorului Executiv al Asociației în implementarea proiectelor în derulare și activităților cotidiene ale Asociației.

Responsabilități:

  1. Asigurarea suportului de ordin tehnic, logistic și administrativ în activitățile curente ale proiectelor, în coordonarea activităților partenerilor implicați în proiect, în implementarea proiectelor în parametrii asumați;
  2. Asigurarea suportului de secretariat;
  3. Asigurarea comunicării fluente cu membrii Asociației pentru o colaborare eficientă. Receptivitatea la solicitările membrilor reprezintă o prioritate;
  4. Asigurarea comunicării externe:
  5. Elaborarea proceselor verbale, scrisorilor, demersurilor către partenerii Asociației.
  6. Crearea articolelor/știrilor/notelor informative despre activitățile Asociației pentru pagina web, Facebook și alte canale de informare.

Cerințe față de candidat:

  • Studii universitare finalizate (licență) în unul dintre următoarele domenii: management, business și administrare, agricultură sau jurnalism;
  • Gândire analitică, capacități de management și responsabilitate;
  • Abilități de comunicare și negociere;
  • Spirit de inițiativă, abilități organizatorice excelente, abilități de a prioritiza, de a realiza sarcini multiple (multitasking) și de a lucra într-un mediu dinamic;
  • Abilități de a lucra independent și în echipă;
  • Utilizator PC avansat, cu abilități de cercetare în mediul online, abilități de utilizare a procesoarelor de text și calcul tabelar (obligatoriu Word, Excel, PowerPoint și Internet);
  • Cunoașterea fluentă a limbilor română, rusă și engleză;
  • Disponibilitate pentru deplasări în afara mun. Chișinău;
  • Experiența anterioară în domeniul ONG-urilor va fi un avantaj;
  • Deținerea permisului de conducere, categoria B va fi un avantaj.

Locul de muncă: oficiul Asociației MOVCA, str. Căpriana 50, ASEM, blocul C, bir. 207.

Program de lucru: 40 de ore pe săptămână.

Dosarul pentru concurs va conține:

  • CV-ul actualizat cu indicarea contactelor a două persoane de referință;
  • Scrisoare de intenție unde va fi explicat, în linii generale, motivul care v-a determinat să aplicați pentru acest post și care sunt competențele și experiența care corespund profilului solicitat.

Persoanele interesate de funcția asistent(ă) de proiecte, sunt încurajate să facă cunoștință cu activitatea Asociației MOVCA la: https://movca.md/ sau https://www.facebook.com/MOVCA.md/

Persoanele interesate sunt invitate să expedieze dosarele complete până la 1 aprilie 2020, la adresa de e-mail: info@movca.org indicând în subiectul e-mailului: „Aplicație asistent de proiecte”.

Pentru întrebări adiționale puteți expedia un email către Natalia Papuc, director executiv al Asociației, email: info@movca.org.

Descoperă mai multe oferte de job, alături de youth.md!

Previous Sfaturi Youth.md: De ce ai avea nevoie de un jurnal personal?
Next Librăria românească La Două Bufnițe te provoacă să scrii o poveste și să participi la concurs pentru copii
Cebanu Marina
About the author

Cebanu Marina

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *