Pe 3 decembrie 2017, începând cu ora 12:00, cei mai activi voluntari, care-și aduc zilnic aportul la cultivarea adevăratelor valori în societate, s-au adunat la Palatul de Cultura al Feroviarilor din Chișinău. La inițiativa Asociației Obștești ”Serviciul pentru pace” cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, în parteneriat cu Direcţia Generală Educaţie …
Nunta este unul dintre momentele care schimbă crucial viaţa unui om. De-a lungul timpului, obiceiurile oamenilor în cadrul acestui eveniment s-au tot schimbat, pentru a corespunde cerinţelor locului şi epocii. Astfel, în unele state din lume, tradiţiile respectate cu sfinţenie de către viitorii soţi pot părea complet neverosimile pentru oamenii din alte părţi. Dacă te-am …
Din cele mai vechi timpuri și până astăzi, în diferite epoci istorice, au existat cărți care au provocat o reacție puternică împotriva lor. Au fost cărți prigonite, care au circulat pe ascuns, arse în piața publică, în speranța că ideile prezentate vor dispărea odată cu paginile incendiate, cărți cu un destin aparte, care ar putea …
Pe 17 noiembrie 2017, sala de la Summit Events s-a umplut de culoare, inspirație și mult pozitivism, pentru că șapte tineri au decis să-și împărtășească poveștile uluitoare în cadrul celei de a III-a ediții a Talk Forum. Evenimentele frumoase au continuitate și sunt durabile în timp, iar pentru că oferă mult mai mult decât cer …
Pare incredibil, dar aproape toate cuvintele pe care le spunem zi de zi nu au avut dintotdeauna aceeaşi semnificaţie. De fapt, limba română este, probabil, cea mai importantă moștenire a noastră. Încă mai folosim cuvinte cu care comunicau tracii, cuvinte care puteau fi auzite și pe vremea când își construiau faraonii piramidele. La fel ca …
În fiecare an, Mastercard realizează un top cu cele mai vizitate orașe, realizat pe baza numărului de turiști ce au vizitat un oraș, a chetuelilor făcute, precum și a locurilor ce vor fi vizitate și în următorul an. Sondajul este realizat pe baza a 132 de orașe. Iată orașele preferate de turiști în acest an: …
E noiembrie, e toamnă târzie. Atât. Nu este timpul grijilor de ieri și nici a dezamăgirilor adunate săptămâni întregi, care au devenit cumva, cândva – ani întregi. E noiembrie, e toamnă târzie și atât. Deja. Au căzut demult, mistuite, fără suflet, picăturile de ploaie sau de lacrimi pe asfaltul rece pe care-ți porți tu gândurile. …
Educația este cea mai puternică armă care poate fi folosită pentru a schimba lumea. La fel, prin educație, tinerii din țară ar putea schimba Moldova în bine. Mulți și-au pus întrebarea: Cât de atractive sunt școlile profesionale, colegiile și centrele de excelență din Republica Moldova? Cum să-și aleagă tinerii profesia potrivită? În ce masură presa …
Poate fi combinată pasiunea pentru creație și abilitatea de conducere eficient, dând rezultate la scară națională? Iată că poate! Despre asta e interviul cu Iurie Bădicu. De ce este important să vii pe 18 noiembrie la CIE Moldexpo, dar si despre planurile de viitor, am discutat într-o, caldă zi de noiembrie, cu producătorul Iurie Bădicu, o personalitate bine-cunoscută în …
Andrei Sochircă s-a născut pe 13 decembrie 1959, în satul Dubna, Soroca. Este absolvent al şcolii superioare din Moscova “Boris Sciukin”, promoţia 1985. În continuare a activat la Teatrul “Luceafărul” timp de 4 ani, apoi a fost unul din fondatorii Teatrului Naţional “Eugene Ionesco”. A avut şi alte experienţe cu teatre ca Teatrul Naţional “Mihai …