Cunoaşte-i pe fondatorii mişcării internaționale ecologice Zero Waste


Navigând pe valul de popularitate a viziunilor Eco, dorim să îţi facem cunoştinţă cu fondatorii unei subramuri ecologice mai noi dar cu atât mai importante – mişcării Zero Waste (zero deşeuri). 

Apărută în anii 90, Zero Waste se rezumă la un set de principii care pun accent pe prevenirea deşeurilor în masă şi nu pe menajarea acestora după roducere; un element ce distinge proiectul de alte mişcări ecologice care se ocupă mai mult cu reciclarea. Deşi mişarea este relativ tânără are deja mulţi urmăritori şi noi suntem gata să ţii introducem pe cei principali. 

Bea Jonhnson

Bea Johnson

Prima pe lista noastră este Bea Johnson, o americană originară din Franţa, considerată „mama mişcării Zero Waste”. Bea a inceput tranziţia spre o viaţă fără deşeuri împreună cu familia sa în anul 2008, când marea criză economică le-a strâmtorat finanţele şi a făcut-o pe Bea să caute alternative pentru a econimisi.

De atunci familia Johnson a facut un drum lung, devenind o adevarată celebritate în cercurile Eco, iar Bea este pe larg cunoscută drept o autoare şi speaker de succes. Pe lângă faptul că a dat o nouă viaţă mişcării Zero Waste, Bea a introdus concepte noi precum: borcanul cu deşeuri (în care depozitezi toate deşeurile produse) şi regula celor 5R:

“Refuză, Reduce, Reutilizează, Reciclează, Descompune” 

5R este metodă de a reduce cantitatea deşeurilor familiei la un borcan de 500g.

Pentru mai multe informaţii despre fondatoarea mişcării Zero Waste te invităm să vizitezi site-ul familiei Johnson zerowastehome.com precum şi Ted Talk-ul Bea-ei.

Lauren Singer

Lauren Singer

Următoarea femeie de success în domeniul Eco de pe lista noastră este Lauren Singer. În timp ce era studentă la Universitatea din New York, Lauren şi-a dat seama că viaţa ei, de zi cu zi, nu corespunde principiilor ecologice pe care le susţine. Inspirată de Bea Johnson, Lauren a decis să facă un experiment şi să trăiască săptămana fără deşeuri. Săptămâna a ajuns a fi o lună, şi mai apoi la 8 ani de viaţă sustenabilă şi plină de succes. 

Pe parcursul acestor ani Lauren şi-a finalizat studiile, iar după o perioadă de lucru la Departamentul de Îngrijire a Mediului din New York a decis să-şi deschidă propria afacere pentru a inspira oamenii să trăiască după modelul său. Companiile sale sunt: The Simply Co 2014; (marcă de detergent sustenabil) şi Package Free 2017; (lanţ de magazine cu produse eco). Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre Lauren vă invităm să accesaţi blogul său “Trash is for tossers”. 

Şi site-ul cu aceeaşi denumire https://trashisfortossers.com/  precum şi să vizionaţi Ted Talk-ul lui Lauren. 

Marie Delapierre

Trecând hotarele Statelor Unite ne pomenim în Germania, unde Marie Delapierre, după ce citise cartea „Zero Waste Home” de Bea Johnson a decis în 2014 să deschidă propriul său magazin cu produse package-free, fiind primul magazin de acest tip din Germania. Totuşi Marie nu s-a oprit la această reuşită şi a continuat să familiarizeze comunitatea germană cu noul concept Eco.

Iniţial a adoptat stilul de viaţă Zero Waste împreună cu familia sa. După care, cu ajutorul soţului şi al unui grup de prieteni, a fondat prima asociaţie non-profit, promotoare Zero Waste din Germania. Asociaţia, cu denumirea Zero Waste Kiel e.V. şi-a început activitatea în 2016 şi a devenit membră Zero Waste Europe un an mai târziu. Astfel, datorită Mariei Delapierre mişcarea Zero Waste a devinit un proiect internaţional, prinzând rădăcini în Europa. (În imagine este Bea în vizită la magazinul Mariei în Germania) 

Mişcarea ecologică în Moldova:

În Europa de Est, unde ne aflăm noi, au apărut în ultimii ani torbiţe Eco în stil tradiţional precum şi: alimente, haine, accesorii, produse de uz casnic, sustenabile. Producătorii autohtoni la fel nu rămân în urmă şi deja sunt cunoscute pe piaţă mai multe companii cu marca Eco. Cine ştie, poate în câţiva ani Youth.md va scrie despre următoarea Bea Johnson, deja originară din Moldova. 

Totodată, poți accesa grupul ZeroWasteMd pentru a căpăta mai multă experiență de la cei care deja au acceptat acest stil de viață, trăind în Moldova!

Sperăm că informaţia propusă ţi-a captat atenţia şi nu vei ezita să ne îndulceşti cu un feed-back. Te invităm să citeşti şi alte articole pe portalul Youth.md şi să accesezi paginile noastre de Facebook, Telegram şi Instagram

Reporter Youth.md: Soltan Valeria

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Oportunitate pentru tinerii din Ialoveni: CLT Ulmu invită la un workshop unde vei afla mai multe despre guvernarea parlamentară
Next Maraton online pentru antreprenori, despre negocierea costurilor
Daniela Panico
About the author

Daniela Panico

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

14 − 1 =