Challenger 7 reprezintă un program cu durata de un an, ce oferă un set de instruiri tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, ce activează în diverse domenii. Programul pregătește tinerii să analizeze critic problemele societății, să propună și să dezbată soluții reale.
Programul se desfășoară în două etape:
Campaigning și Dezbateri
În prima etapă a programului, participanții, în echipe, vor cerceta și analiza problemele locale cu care se confruntă cetățenii și vor propune strategii de soluționare a acestora. Tinerii vor consulta și comunica cu cetățenii pentru identificarea acestor probleme, vor negocia și vor pune presiune democratică pe autorități.
La fel, în această etapă, tinerii vor învăța structura unui argument, cum se creează un policy case, își vor dezvolta abilitățile de vorbire în public și vor participa la dezbateri.
Școala de Politici
La Școala de Politici ajung cei mai buni participanți din prima etapă. În cea de-a doua etapă a programului, participanții vor propune soluționarea unor probleme naționale ce afectează o anumită parte a societății. Tinerii vor învăța să elaboreze propuneri de politici publice și să dezvolte mesaje politice pentru diferite grupuri-țintă.
Pe parcursul ambelor etape, echipele vor fi ghidate de un mentor.
De ce să te implici?
Programul CHALLENGER 7 te învață:
- cum să identifici și să soluționezi problemele comunității;
- cum să comunici cu oameni și autoritățile;
- cum să formulezi argumente și să îți prezinți elocvent poziția;
- cum să cercetezi și să dezvolți strategii de soluționarea a problemelor naționale;
- să înţelegi ce este o politică de stânga sau de dreapta;
- să gândeşti analitic şi să dezvolţi politici bazate pe necesităţi reale;
- cum să te implici în procesul decizional și să interacționezi cu partidele politice.
Cine poate participa?
Studenții și tinerii profesioniști, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, cu sau fără experiență în astfel de programe, membrii de partid, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale sau instituții de stat etc.
Doritorii de a participa în cadrul programului sunt încurajați să completeze formularul de aplicare. Termenul-limită este 19 septembrie 2019, ora 17.00.
Pentru mai multe detalii, accesează www.challenger.md, pagina de Facebook sau ne poți lăsa un e-mail la challenger.moldova@gmail.com.
Programul CHALLENGER 7 este organizat de către Institutul Național Democratic din SUA, reprezentanța în Moldova. NDI este o organizație neguvernamentală, neafiliată politic și non – profit, care, mai bine de trei decenii, susține instituțiile și practicile democratice în întreaga lume. Din 2003, în Moldova, programul NDI contribuie la promovarea responsabilizării guvernării prin creșterea participării cetățenilor în procesele politice și în viața comunitară.
Acest articol a fost adăugat în cadrul campaniei #casăștii, ce se desfășoară în contextul proiectului „Sporirea accesului tinerilor la programele naționale și internaționale de dezvoltare personală”, implementat în cadrul Programului de Granturi 2019 pentru organizațiile de tineret al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
No Comment