Stagii de practică pentru studenți în instituțiile statului


Studenții din anul III și IV ai ciclului de licență, masteranzii, precum și proaspeții absolvenți pot face stagii de practică în instituțiile publice centrale ale Republicii Moldova, pentru o perioadă de două luni.

Programul oferă tinerilor posibilitatea de a obține o imagine din interior a activităților și responsabilităților administrației publice şi de a lucra, timp de două luni,  împreună  cu funcționarii publici în domenii precum:

  • economie
  • educație
  • mediu
  • integrare europeană
  • politici de reintegrare
  • nfrastructură
  • dezvoltare regională

Sesiuni de informare

Pentru a afla din prima sursă cum și-au început cariera în serviciul public funcționari din Republica Moldova, dar și din statele membre ale Uniunii Europene, studenții sunt invitați, în perioada 5 – 12 mai, la sesiuni de informare interactive care vor avea loc ȋn universitățile din Chișinău, Cahul și Bălți:

  • Universitatea de Stat „ P. Hașdeu” din Cahul, 6 mai, 11.00
  • Universitatea de Stat „ Russo” din Bălți, 11 mai, 11.00
  • Academia de Studii Economice, Chișinău, 12 mai, 10.00

Detalii stagiere

Stagiul de practică se va desfăşura în perioada iunie – august 2022, iar bursele oferite stagiarilor sunt finanțate integral de către Uniunea Europeană.

Inițiativa de implicare a tinerilor prin stagii de practică în cadrul instituțiilor statului din Republica Moldova a fost lansată în contextul Anului European al Tineretului 2022, marcat și în Republica Moldova, care încurajează participarea pro-activă a tinerilor în toate activitățile de ordin social, economic și administrativ.

Dosarele de participare, care includ CV și scrisoare de motivare, vor fi expediate la info@eu-advisers.md, cu mențiunea Burse până pe 27 mai 2022. Candidații pre-selectați vor fi ulterior invitați la proba de interviu.

Detalii cu privire la criteriile de eligibilitate și procedura de depunere a dosarelor pot fi găsite la www.eu-advisers.md.

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Text – Alexandra-Luiza Popov, redactor youth.md

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Participă la „Ziua Faptelor Bune” - 15 mai 2022
Next Oportunități pentru tineri: stagii de practică în instituțiile statului
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × four =