Evenimente culturale // „Romanul românesc din stânga Prutului”


evenimente culturale

Evenimente culturale // Asociația pentru cultură și arte Arbor, președinte Victoria Nagy Vajda, a inițiat, în parteneriat cu Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, director general dr. habil. Maria Șleahtițchi un proiect intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”.

Proiectul are drept scop familiarizarea publicului din România cu cinci romane ale scriitorilor basarabeni șaizeciști, romane care au schimbat fața literaturii din stânga Prutului, după un deceniu de proletcultism feroce, sau creionând, deja în anii 2000, în cheie satirică, istoria zbuciumată a Basarabiei.

E vorba despre: „Povestea cu cocoșul roșu” (1966) de Vasile Vasilache, „Zbor frânt” (1966) de Vladimir Beșleagă, „Biserica albă” (1987) de Ion Druță, „Venetica” (1998) de Ariadna Șalari și „Hronicul găinarilor” (2006) de Aureliu Busuioc.

Nu este un simplu act de promovare, ci un demers interpretativ, o punere în contextul mai larg al literaturii române. O vor face cinci critici de primă mărime din generația tânără: Marius Chivu, Andreea Răsuceanu, Cosmin Ciotloș, Florina Pîrjol și Bogdan Crețu, care au scris câte un text despre romanul ales.

Fiecare text va fi publicat în revista Contrafort (Republica Moldova) și pe www.dilemaveche.ro și dezbătut în cadrul unui eveniment public organizat la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, pe 24 și 25 august 2021 (ora 17:00), moderat de Mirela Nagâț, realizatoarea emisiunii Cooltura, de la TVR1.

Programul de vizitare a expoziției, vedeți pe pagina evenimentului.

Intrarea este liberă.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Află mai multe despre Universitatea Tehnică a Moldovei
Next Află ce este leucemia și care sunt tipurile acesteia
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20 − five =