S-au deschis aplicările pentru participarea la Forumul ONG, ediţia a IX-a

Ong-uri, tineri , forum

Anual, în Moldova se organizează Forumul ONG, care este ca un mecanism democratic de participare a ONG-urilor în analiza, discutarea, formularea recomandărilor privind problemele importante cu care se confruntă societatea civilă din ţara noastră. Din 1997 și până acum, au avut loc opt ediții ale Forumului ONG.

Pentru a asigura prezența la Forum, precum și reprezentativitatea ONG-urilor, reprezentanții ONG-urilor sunt rugați să completeze un formular de participare.

Principalele criterii de selectare a participanților sunt:

  • echilibru de gen;
  • reprezentativitate geografică (se va acorda prioritate organizațiilor locale);
  • reprezentativitate pe domenii de interes;
  • implicare în activitățile Consiliului ONG, precum și alte criterii relevante.

Organizatorii încurajează desemnarea organizațiilor de coaliții, rețele sau adunări ale organizațiilor de la nivel național și/sau local. ONG-urile participante trebuie să fie organizații independente, care respectă valorile unui stat democratic, care au o activitate relevantă în promovarea rolului societății civile prin responsabilitate, transparență, integritate, reforme și dialog.

Termenul-limită pentru completarea formularului este 19 aprilie 2018 (joi), ora 23.59.

Formularele incomplete sau completate ulterior nu vor fi acceptate.

Persoanele / organizațiile selectate vor primi o notificare privind confirmarea participării până pe 23 aprilie 2018 (luni).

Mai multe  detalii despre eveniment găsiţi  aici.

Acest eveniment este organizat de Consiliul Național al ONG-urilor și este posibil datorită ajutorului poporului american, oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul programului „Parteneriate pentru o Societate Civilă Durabilă” implementat de FHI 360 și proiectului „Promovarea supremației legii prin monitorizare de către societatea civilă”, implementat de către Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM). Opiniile exprimate aparţin organizatorilor nu reflectă în mod necesar poziţia USAID sau a Guvernului SUA.

Previous Participă şi află cum să combaţi falsurile informaţionale la cursul Digital Tricks
Next Dacă ai peste 18 ani, fii consilier la „Școala de leadership pentru fete” 

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *