Concurs de selectare a Coordonatorilor Locali pentru desfășurarea campaniei “IEȘI la VOT!” în contextul Alegerilor Locale Noi din 19 noiembrie 2017 din com. Lăpușna (r. Hîncești), s. Fundurii Noi (r. Glodeni), com. Ștefănești (r. Florești), com. Plopi (r. Cantemir), com. Sărăteni (r. Leova), com. Ghiliceni (r. Telenești), or. Sîngera (mun. Chișinău), com. Berlinți (r. Briceni) și s. Căpriana (r. Strășeni).
Context
În cadrul Programului Democrație, Transparență și Responsabilitate și în contextul Alegerilor Locale Noi din 19 noiembrie 2017, Asociația Promo-LEX va implementa Campania “IEȘI la VOT”.
Scopul Campaniei este de a contribui la mobilizarea alegătorilor și promovarea votului informat și conștient în rândul cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot. Programul este finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare (USAID) în baza Contractului de Grant AID-117-A-16-00002.
Scopul Concursului
Selectarea și contractarea a 9 Coordonatori Locali de Campanie care vor desfășura Campania “IEȘI la VOT” în localitățile: com. Lăpușna (r. Hîncești), s. Fundurii Noi (r. Glodeni), com. Ștefănești (r. Florești), com. Plopi (r. Cantemir), com. Sărăteni (r. Leova), com. Ghiliceni (r. Telenești), or. Sîngera (mun. Chișinău), com. Berlinți (r. Briceni) și s. Căpriana (r. Strășeni).
Coordonatorii locali vor fi antrenați în activități de informare și mobilizare a alegătorilor.
Candidați eligibili
În cadrul concursului pot participa reprezentanți ai societății civile (ONG) sau persoane active la nivel local interesate de promovarea activismului și participării civice în general și de mobilizarea alegătorilor și promovarea votului informat și conștient în rândul cetățenilor Republicii Moldova.
Termen de contractare
Coordonatori Locali vor fi contractați în bază de Contracte de Prestări Servicii în perioada 23 octombrie – 10 decembrie 2017.
Gradul de implicare în proiect – 2 zile de activitate, 1 zi sesiunea de instruire și 1 zi sesiunea de evaluare (în total cca. 4 zile).
Astfel, persoanele interesate pot îmbina locul de muncă de bază cu funcția de Coordonator Local.
Atribuții Coordonatori locali
- Selectarea a 3-4 voluntari, în vederea realizării activităților de Campanie;
- Participarea la sesiunile de instruire și evaluare a activităților de campanie (Promo-LEX va acoperi toate cheltuielile aferente participării în cadrul sesiunilor);
- Distribuirea materialelor în cadrul activității ”din ușă în ușă” în 2 etape ( 1 săptămână înainte de ziua alegerilor; și, eventual 1 săptămână înainte de turul doi de scrutin).
- Organizarea unei dezbateri publice electorale (în cazul în care Beneficiarul va decide organizarea dezbaterii în localitatea în care Coordonatorul desfășoară campania).
Cerințe față de candidați
- experiență de lucru, voluntariat sau colaborare cu organizațiile neguvernamentale (va constitui un avantaj);
- experiență în desfășurarea campaniilor/proiectelor de educație civică și electorală (va constitui un avantaj);
- abilități de utilizare a internetului și a calculatorului;
- abilități excelente de interacțiune şi comunicare;
- abilitatea de a lucra în echipă;
- abilități organizatorice;
- neafiliere și non-partizanat politic (condiție obligatorie);
- domicilierea în sau în raza localităților: com. Lăpușna (r. Hîncești), s. Fundurii Noi (r. Glodeni), com. Ștefănești (r. Florești), com. Plopi (r. Cantemir), com. Sărăteni (r. Leova), com. Ghiliceni (r. Telenești), or. Sîngera (mun. Chișinău), com. Berlinți (r. Briceni) și s. Căpriana (r. Strășeni).
Pentru realizarea activităților de campanie, Coordonatorii locali vor beneficia de instruire, precum și de asistență logistică din partea Asociației Promo-LEX.
Lista documentelor necesare a fi prezentate de către candidați: Candidații vor prezenta Formularul de Participare completat – formularul poate fi descărcat aici.
Formularul de aplicare trebuie expediat prin e-mail la adresa: angajare@promolex.md cu mențiunea “Pentru poziția de Coordonator Local”.
Data limită pentru depunerea formularelor de participare: 20.09.2017, ora locală 18:00.
Evaluarea dosarelor se va efectua în 2 etape:
- La prima etapă, dosarele de aplicare vor fi analizate sub aspectul corespunderii candidaților cu cerințele stipulate mai sus.
- Candidații preselectați vor fi contactați pentru un interviu prin telefon, Skype sau vor fi invitați la sediul Asociației Promo-LEX. Doar candidații pre-selectați vor fi contactați.
Pentru informații suplimentare:
Irina Corobcenco, Manager de Grant
Asociația Promo-LEX
GSM: 069388065
e-mail: irina.corobcenco@promolex.md
www.promolex.md
No Comment