Participă la CreARTivity BR!DGE și învață să lupți împotriva radicalizării, extremismului și a discriminării de gen

CreARTivity BR!DGE, European Youth Foundation, ADVIT Moldova, egalitate de gen

Învață să lupți împotriva radicalizării, extremismului și  discriminării de gen, participând la proiectul CreARTivity BR!DGE, ce urmează a fi implementat în Moldova în perioada mai-noiembrie 2018.

CreARTivity BR!DGE are scopul de a lupa contra sexismului și a discriminării de gen, utilizând arta drept metodă. Proiectul va implica 25 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 16 și 40 ani, într-o serie de activități (curs de formare, 4 ateliere, creație de artă în public, concurs de cărți poștale și întâlnirea de evaluare) consacrate sensibilizării privind egalitatea de gen.

Proiectul va implica atât pe cei care au deja o experiență în crearea obiectelor de artă (tineri designeri, artiști, manageri de proiecte culturale), cât și pe acei tineri care nu și-au încercat niciodată forțele în domeniul creației, însă ar dori să învețe să-și implementeze ideile, folosind diverse tehnici – pictura, proiectarea, crearea obiectelor graffiti și a artelor sociale, organizarea flashmob-urilor și multe altele.

Structura proiectului se bazează pe 5 etape de învățare:

  • Faza 1 a proiectului CreACTivity BRIDGE este un curs de formare de 8 zile pentru 25 de tineri din Moldova, care va avea loc în perioada 23-20 iunie 2018;
  • Faza 2 a proiectului include 4 ateliere de lucru de câte o zi, organizate o dată pe lună cu sprijinul organizațiilor partenere;
  • Faza 3 – proiecte locale implementate de către participanți;
  • Faza 4 – concursul de cărți poștale;
  • Etapa 5: Întâlnire finală de evaluare cu durata de 4 zile desfășurată la Chișinău.

Dacă îți dorești să devii participant în acest proiect, completează acest formular de participare.

Acest proiect este finanțat de către European Youth Foundation și realizat de către ADVIT Moldova.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous 11 angajamente pentru un Chișinău mai incluziv imagini
Next Workshop de weekend, organizat de EcoVisio! Învață să conduci propriul proiect
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + thirteen =