Instruiri în bază de gen, pentru tinerii din Drochia


În data de 4 septembrie, în format mixt, atât online cât și fizic, s-a desfășurat Conferința de Lansare a Proiectului “EGALitate de GEN pentru TINERii și TINERile din Drochia”.

La activitate au fost prezenți reprezentați ai Programului UPSHIFT, administrația publică locală, sectorul non-guvernamental, parteneri, coparteneri ai proiectului, cât și tineri ce susțin mișcarea pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați.

În faza primă a evenimentului, Cebotari Stanislav, coordonatorul local al proiectului, a venit cu un cuvânt de salut și mulțumire adresat participanților și autorității finanțatoare, partenerilor, pentru posibilitatea desfășurării acestui proiect, apreciind dorința inefabilă a tinerilor de a se implica: “Conferința de Lansare a Proiectului “EGALitate de GEN pentru TINERii și TINERile din Drochia” reprezintă o etapă constitutivă în derularea activităților proiectului, care urmăresc să dezvolte comunități echitabile, exacerbând egalitatea de șanse între femei și bărbați, pentru toate sferele vieții. Evenimentul mi-a oferit ocazia de a reitera actualitatea subiectului, de a aprecia motivația tinerilor spre a construi o comunitate liberă de stereotipuri și prejudecăți și de a mulțumi autorității finanțatoare : TEKEDU, MEC și UNICEF, partenerilor proiectului – Consiliului Raional Drochia, BPR ” Iulian Filip ” și ONG UNIVERS, alături de Ambasada SUA și CCTA ONU, pentru susținere. “

În cele ce au urmat, persoane care susțin inițiativa tinerilor, au intervenit.

Doamna Tatiana Pislaruc, coordonatoarea zonei Nord a Programului UPSHIFT Moldova, a salut motivația tinerilor, accentuând importanța subiectului și a proiectului pentru comunitate. Dna Mariana Bruma, reprezentant al ONG Univers, a venit cu un mesaj de salut pentru tinerii participanți, apreciind actualitatea subiectului tratat de proiect cât și interesul tinerilor pentru a dezvolta o societate lipsită de discriminare și prejudecăți..

Ulterior, a fost prezentat proiectul, tinerii având posibilitatea să și vizioneze două filmulețe educative, într-un cadru informal, pe baza cărora au discutat și conchis mai multe aspecte distinctive. În cele din urmă, fiecare tânăr și-a dezvoltat propriul simbol care creionează egalitatea și pe care îl va comenta în finele proiectului.

Mi-am dorit să iau parte la un proiect marca UPSHIFT Moldova, iar proiectul ,,EGALitate de GEN pentru TINERii și TINERile din Drochia”, desfășurat de o echipă bravo și responsabilă de tineri drochieni nu m-a lăsat indiferentă. Nu am ezitat să aplic, din considerentul că orice oportunitate de a interacționa, de a dobândi cunoștințe și abilități, de a-ți împărtăși viziunile și de a produce o schimbare în societate nu trebuie ratată,

Adriela Bejenari, aplicantă.

Acest proiect este implementat în cadrul programului UPSHIFT Moldova 2022, organizat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării cu susținerea financiară din partea UNICEF Moldova.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Autoare: Nicoleta Albot

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous 9/11 din perspectiva unui american nativ
Next 340 de mii de copii vor merge la școală: cu 3 mii mai mulți decât anul trecut
Dumitrița Albu
About the author

Dumitrița Albu

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 − 14 =