La 23 mai 2022, universitățile membre CIVIS vor găzdui o sesiune de informare menită să prezinte comunității CIVIS oportunitățile oferite în cadrul programului de burse postdoctorale Marie Sklodowska-Curie. Astfel, programul de burse postdoctorale MSCA acordă granturi individuale, transnaționale cercetătorilor cu rezultate excepționale care își doresc să acumuleze noi competențe prin intermediul unui sistem avansat de training și al …

Programul de burse Hubert Humphrey aduce în Statele Unite profesioniști tineri și la mijlocul carierei, cu potențial demonstrat de leadership, pentru un an universitar de studii la nivel de absolvent fără diplomă, dezvoltare a conducerii și colaborare profesională substanțială cu omologii din SUA. Oferind viitorilor lideri experiență în societatea, cultura și domeniile profesionale din SUA, …

Stimaţi studenţi, Hasso Plattner Institute – Universitatea din Potsdam, Germania oferă trei burse pentru studenții internaționali la noul program de master, în limba engleză, în inginerie de sisteme software.   Studenții inovatori şi motivaţi vor fi susținuți cu generozitate până la 24 de luni pentru a-și finanța studiile în inginerie de sisteme software.  Termenul limită aplicare pentru bursă …

A fost lansat un nou apel de burse EaP pentru societatea civilă. „Bursele de solidaritate” vor sprijini activiștii societății civile și femeile și bărbații cu mentalitate civică care demonstrează un angajament profund de a conduce un răspuns civil la războiul din Ucraina, ca parte a sprijinului de urgență sub tema #StandWithUkraine. Bursele de solidaritate sunt …

APSCF anunță concurs de burse pentru desfășurarea cercetărilor academice privind diverse aspecte ale fenomenului de bullying și cyberbullying în Republica Moldova Context Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) este o rețea de 62 de organizații non-guvernamentale locale, naționale și internaționale prezente pe întreg teritoriul țării, care acționează pentru crearea unui …

Guvernul Republicii Letonia anunță lansarea programului de burse de studii, inclusiv pentru școlile de vară, anul academic 2022-2023 pentru studenți, cadre didactice și cercetători. Doritorii pot aplica online, în perioada 1 februarie – 1 aprilie 2022, pe pagina web a Agenției de Stat pentru Dezvoltarea Educației din Republica Letonia. Informații suplimentare privind modul de aplicare …

Tinerii cercetători, beneficiari ai programului de burse pentru elaborarea proiectelor de cercetare individuale în domeniul electoral, lansat de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) pe lângă Comisia Electorală Centrală (CEC) sunt masteranzi și doctoranzi de la Universitatea de Stat din Moldova, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Studii Europene din Moldova, Universitatea …

CU SENS anunță concurs de selectare a șase persoane, pasionate de jurnalismul video, pentru un INTERNSHIP în cadrul redacției. Pe lângă experiența acumulată, lucrând cot la cot cu jurnaliștii, stagiarii vor primi și burse de 500 USD. Inițial, vor selectați 25 de tineri și tinere cu vârsta cuprinsă între 18-26 de ani, care vor participa …

Ministerul Afacerilor Externe al României anunță despre lansarea Programelor de studii (burse) pentru cetățenii statelor non-UE, inclusiv Republica Moldova. Candidații pot selecta orice Program de studii, în domeniul de interes, cu excepția Medicină, Medicină dentară și Farmacie. Candidații vor depune dosarul doar în format online, pe platforma:  https://scolarships.studyinromania.gov.ro/ Cererile pot fi depuse  până  la 15 martie …

Guvernul Republicii Letonia anunță lansarea programului de burse de studii, inclusiv pentru școlile de vară, anul academic 2022-2023 pentru studenți, cadre didactice și cercetători. Doritorii pot aplica online, în perioada 1 februarie – 1 aprilie 2022, pe pagina web a Agenției de Stat pentru Dezvoltarea Educației din Republica Letonia. Informații suplimentare privind modul de aplicare …