Festivalul Filmului European se desfășoară între 11 și 30 iunie la București, Râmnicu Vâlcea, Tîrgu-Mureș, Sibiu și, în premieră, la Chișinău. Cu peste 55 de filme din 23 de țări, în complicatul context actual european, Festivalul oferă o platformă de înțelegere a societății contemporane și care ne poate da răspunsuri la întrebarea „Încotro merge, de fapt, Europa?ˮ. Nnoua ediție a FFE are atât filme și documentare recente, cât și o importantă selecție de filme clasice.
Festivalul oferă publicului acces la o dezbatere multiculturală și propune o panoramare subiectivă, filtrată artistic, a temelor dominante pentru societatea contemporană. Este vorba despre subiectele care dau „pulsul Europei”, favorizând conversația pe teme fierbinți, precum granițele fizice și imateriale, construcția identitară și asimilarea diferențelor culturale, democrația și libertatea de exprimare, planul social versus cel intim, angajarea și izolarea.
Festivalul Filmului European din România – în premieră dincolo de granițele UE. Vino la Festival să iei pulsul Europei! Între 21 – 23 iunie: Festivalul Filmului European ajunge în premieră la Chișinău, Cinematograful „Odeon”. Vezi aici programul și mai multe informații despre eveniment.
Programul complet al proiecțiilor din cele 5 orașe este disponibil aici: http://ffe.ro/2019/
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, al Biroului de Informare al Parlamentului European și al Uniunii Cineaștilor din Romania, sub egida EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale ale ţărilor europene.
No Comment