Lecție publică online pentru persoanele cu dizabilități, membrii de familie a persoanelor cu dizabilități și alte persoane interesate în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități. Asociația Obștească Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD) invită persoanele cu dizabilități, membrii de familie a persoanelor cu dizabilități și alte persoane interesate să participle la o lecție publică online …
Tinerii antreprenori, pot câștiga finanțare participând la etapa a 3-a a Programului „START pentru TINERI” lansat de ODIMM – „Concursul proiectelor investiționale și finanțarea nerambursabilă”. La Concursul proiectelor investiționale pot participa tinerii cu vârsta între 18-35 de ani, care au absolvit Etapa a II-a a Programului și dețin o companie nou-înregistrată pe piață mai puțin de 1 an, …
Până a-şi căpăta independenţa, acest teritoriu de pământ, numit astăzi Republica Moldova, a trecut prin 4 epoci. Aici a evoluat limba, cultura şi spiritul naţional, în pofida multiplelor cuceriri de către imperiile mari şi deznaţionalizare. Urmăreşte alături de noi, etapele acesteia: Moldova în antichitate: În antichitate, teritoriul Moldovei era locuit de daci, care mai apoi au fost …
Oportunități pentru tineri: Zece tineri pot beneficia de instruire în domeniul producției documentarelor și vor avea posibilitatea de a crea propriul produs! Înscrie-te la proiectul „Film Together” și realizează primul tău film documentar! Studioul de producție audiovizuală OWH Studio, cu suportul Ambasadei Statelor Unite, lansează proiectul „Film Together”- atelier de producție a filmelor documentare pe …
Centrul de Instruire și Dezvoltare Educațională lansează un apel pentru înscrierea la un curs online gratuit pentru toți tinerii/-ele alegători/-oare din Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18-25 ani, care doresc să fie inițiați în domeniul alegerilor, să conștientizeze importanța dreptului la vot și să-și dezvolte conştiinţa civică și cultura electorală. Sesiunile de informare sunt concepute …
Beneficiază de finanțare nerambursabilă, pentru antreprenoare! Organizația Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) un nou apel de granturi în cadrul Programului „Femei în afaceri”. Dosarele pot fi depuse timp de o lună, până pe 24 septembrie. Granturile ce se oferă sunt până la 165 de mii de lei, finanțare neramburasibilă pentru achiziționarea utilajelor, echipamentelor și a …
Training online pentru parajuriști și reprezentanții ONG-urilor „Drepturile persoanelor cu dizabilități” Asociația Obștească „Centrul pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități” (CDPD) invită avocați și avocați stagiari la training online în domeniul drepturilor persoanelor cu dizabilități, care va avea loc la data de 10 septembrie 2020, ora 14.00. Trainingul va dura 2 ore astronomice (120 minute). În cadrul …
Cursuri gratuite de Limbă Coreeană pentru anul de studii 2020-2021! Centrul de Cultură și Limbă Coreeană „Se Jong” anunță deschisă perioada de înregistrare pentru lecțiile online de limbă coreeană. În semestrul de toamnă (Septembrie-Decembrie) cursul se va desfășură doar în mediul online (ZOOM). Perioada de Înregistrare: 25 august 2020 – 03 septembrie 2020 Perioada de …
Încetinirea încălzirii globale, îmbunătățirea orașelor noastre, prevenirea foamei și secetei, combaterea cancerului.. Este doar parte a subiectelor pe care școlile, tinerii, cetățenii și părțile interesate le vor descoperi prin ScienceIsWonderful – expoziția științifică gratuită care aduce lumea științei pentru public. Expoziția Științifică ScienceIsWonderful! va prezenta o serie de activități online amuzante, educaționale, care îi introduc pe …
Pandemia a atins toate aspectele vieții noastre, Forumul global pentru democrație directă modernă nu este o excepție. Acesta este motivul pentru care Forumul global de la Berna va avea loc în mediul online, pentru a fi accesibil cât mai multor persoane! Deci, alătură-te Forumului Global online! Forumul global pentru democrația directă modernă este cea mai mare adunare dedicată …