Olga Prepelița, în vârstă de 29 de ani este o meșteriță iscusită din Bălți ce se ocupă cu confecționarea broșelor și gentuțelor din lână. Astfel dând faptului că ar trebui să ne axăm mai mult pe producția autohtonă, am decis să-i oferim acesteia șansa de a ne povesti despre lucrările handmade, ținând cont că arta …
Se întâmplă ca mulți dintre noi să căutăm succesul, dar puțini să acționăm pentru a-l atinge. Ar putea părea banal, dar rutina corectă sau obiceiurile “sănătoase” asigură reușita lucrurilor. Cum? Simplu! Atunci când ai setate lucrurile pe care trebuie să le faci în mod constant; te ții de ele, respectiv devii responsabil. Iar, dacă le …
Dorești să te implici în dezvoltarea comunității în care trăiești? Dorești ca vocea ta și a tinerilor din comunitate să fie auzită? Atunci te invităm să devii Consilier Local de Tineret în cadrul comunei Ghidighici. Aici vei avea posibilitatea: Să te dezvolți multilateralSă cunoști oameni noi, care la fel își doresc o schimbare.Să fii parte …
1. Voluntariatul este munca murdară pe care nimeni nu vrea să o facă E adevărat, există posibilitatea ca uneori voluntarul să participe la activități solicitante; precum zugrăvirea pereților unei școli, strângerea gunoiului din parcul orașului, plantarea de copaci sau gătirea unor preparate pentru oamenii străzii. În alte ocazii însă voluntarul va face parte, de exemplu, …
Anul 2020 a însemnat pentru mulți o luptă pentru drepturile lor, indiferent de religie, naționalitate, etnie sau sexualitate. Mișcarea internațională #BlackLivesMatter pentru drepturile oamenilor de culoare a fost unul dintre evenimentele definitorii pentru mulți în anul 2020. Din păcate, chiar și cu atâtea provocări pe care le-am confruntat anul acesta; disprețul față de alte etnii …
De cele mai multe ori, fără a ne da seama, suntem influențați de persoanele pe care le urmărim în mediul online. Fie că au un impact pozitiv sau negativ asupra noastră, așa-zișii influenceri trăiesc o acută dramă în spatele acestei culturi ademenitoare și înșelătoare. Tot mai mulți tineri sunt atrași de această lume deoarece cred …
În zilele de astăzi, încercarea de a-ți stabili anumite obiceiuri relevante poate uneori să nu dea rezultate scontate. În majoritatea cazurilor, toate acțiunile pe care le întreprindem se transformă în obiceiurile noastre; acestea la rândul lor devenind valori, care într-un final ne vor determina destinul. Așadar, ținând cont de aceste lucruri, ne-am gândit să-ți prezentăm ce reprezintă un obicei, cât și o rutină, dar și care sunt diferențele dintre acestea.
Am descoperit azi în „bula mea” din online, că, un articol publicat pe Moldova.org a generat exaltarea unui grup de oameni, în general activi în spațiul public, interesați de chestiunea identității (sau identităților) noastre, a populației din spațiul „carpato-danubiano-pontic”, dar îndeosebi a celor din spațiul pruto-nistrean. Întrucât mă interesează atât identitățile naționale, cât și discuțiile …
Termenul “Influencer” este unul relativ nou, însă a revoluționat lumea modernă. Orice persoană s-a visat în locul unui influencer, dar te-ai întrebat vreodată cum a apărut și cum a fost popularizată activitatea acestora? Articolul de mai jos se va axa pe istoria apariției influencerilor și de ce au un impact atât de mare în societatea …
Cu siguranță anul 2020, cel pe care toată omenirea îl considera ca fiind unul ce va aduce prosperitate și bucurie în viața fiecăruia, s-a dovedit a fi unul plin de surprize și provocări. Între timp, fiecare dintre noi a reușit să recurgă la activități zilnice care să ne țină ocupați cu cu gândul departe de …