Institutul de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse (MGIMO) oferă cetățenilor Republicii Moldova 3 burse pentru studii superioare, anul academic 2018 – 2019.
Bursele de studii sunt oferite pentru studii superioare de licență după cum urmează: 2 burse la specialitatea Relații economice internaționale și 1 bursă la specialitatea Relații internaționale. Pentru bursele de studii la specialitatea Relații economice internaționale pot candida doar persoanele care au studiat în treapta liceală la profilul real, iar la specialitatea Relații internaționale doar persoanele care au studiat în treapta liceală la profilul umanist.
La concursul de burse au dreptul să se înscrie persoanele care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
- Sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, cu domiciliul stabil în Republica Moldova;
- Sunt elevi în cl. XII-a într-un liceu din Republica Moldova sau au absolvit învățământul secundar, ciclul II – treapta liceală într-un liceu din Republica Moldova și sunt posesori ai diplomei de bacalaureat;
- Au o medie academică pentru anii de studii de cel puțin 8,00 la profilul real şi 8,5 la profilul umanist.
- Cunosc limba rusă la nivel avansat.
- Nu au atins vârsta de 22 ani.
Dosarul candidatului va conține următoarele acte:
- Diploma de bacalaureat și/sau situația școlară care conține media pentru 3 ani de studii în liceu la fiecare dintre disciplinele din Planul-cadru și media generală pentru 3 ani de studii în liceu (traduse în limba rusă și legalizate notarial);
- Copii ale diplomelor de participare la olimpiadele republicane și internaționale;
- Copia buletinului de identitate și a pașaportului (traduse în limba rusă și autentificate notarial);
- 5 fotografii (3X4) alb-negru, suprafață mată;
- Certificat medical, inclusiv cu indicarea bolilor cronice, în cazul existenței acestora (inclusiv certificate de vaccinare, (Tetanos, Rujeolă, Difterie, Tuberculoză));
- Certificatul medical care confirmă lipsa bolilor infecțioase precum Sifilis și HIV/SIDA.
Depunerea dosarului se face personal sau printr-un reprezentat cu procură (pentru rudele de gr. I procura nu este obligatorie).
Setul de documente va fi depus la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Direcția Analiză, monitorizare și evaluare a politicilor, bir.437 A (tel. 0 22 23 80 61 și 0 22 23 24 15). Termenul – limită de depunere a actelor – 22 iunie 2018. (Dosarele primite după termenul limită nu vor fi evaluate).
Candidații urmează să susțină testele la limba rusă pe 6 iulie 2018 și la limba străină pe 10 iulie 2018 (la sediul MGIMO). Cunoașterea limbii ruse și a unei limbi de circulație internațională la nivelul cerințelor curriculei școlare este obligatorie. Cheltuielile aferente participării la probele de admitere (transport și cazare) vor fi suportate de către fiecare candidat în parte.
Selectarea prealabilă a candidaților va fi realizată în conformitate cu prevederileRegulamentului de organizare și desfășurare a concursului pentru bursele de studii oferite de Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moscova (MGIMO). Pentru informații suplimentare se va accesa site-ul www.mgimo.ru .
No Comment