Pretura Ciocana organizează Târgul Agro Gastronomic al producătorilor de pomușoare „Summer Berry Fair”, ediția a IV-a. Acesta va avea loc pe 23 iunie – 18 august. Evenimentul are drept scop susținerea producătorilor locali și promovarea produselor autohtone. La târg vor participa: – Producătorii de pomușoare; – Membrii Asociației Obștești Pomuşoarele Moldovei; – Patiserie și bucătari; …
Festivalul Filmului European se desfășoară între 11 și 30 iunie la București, Râmnicu Vâlcea, Tîrgu-Mureș, Sibiu și, în premieră, la Chișinău. Cu peste 55 de filme din 23 de țări, în complicatul context actual european, Festivalul oferă o platformă de înțelegere a societății contemporane și care ne poate da răspunsuri la întrebarea „Încotro merge, de …
În perioada 1 – 5 iulie 2019, Clubul Ingineresc Microlab organizează Școala de vară, ediția a VI-a. Tematica acesteia este Internet of Things (IoT). Domeniul IoT joacă un rol-cheie în zilele noastre, de la gestionarea fluxului de pasageri al aeroporturilor și până la încălzirea clădirilor sau îngrijirea bătrânilor. IoT-ul este urmașul lui Big Data și …
Vineri, 21 IUNIE, în întreaga lume, se sărbătorește ZIUA INTERNAȚIONALĂ YOGA. Școala de Yoga Esoterică Integrală din Chișinău, împreună cu Federația ATMAN și alte școli internaționale, vor susține împreună un program spiritual special astfel încât forța spirituală creată prin acest Unison să contribuie la elevarea nivelului de conștiință planetar. Alătură-te în spiritul iubirii, al acceptării …
Solidarity Fund PL în Moldova din 2016 este implicată în facilitarea procesului de creare a Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) în cadrul implementării abordării LEADER în Republica Moldova – un instrument al Uniunii Europene de dezvoltare a zonelor rurale, scopul căruia este de a sprijini dezvoltarea locală, în special dezvoltarea economică în baza resurselor locale, …
La sfârșitul fiecărei săptămâni, elevi din satele și orașele Republicii Moldova sunt invitați la traininguri de educație media. De la nord spre sud, de la est spre vest, echipa de formatori de la Centrul Media pentru Tineri, călătoresc pentru a discuta cu tinerii despre informare și manipulare, despre puterea imaginilor și influnța rețelelor sociale. Ce …
CRONOGRAF Tur a ajuns la a 6-a ediţie şi revine în plină forţă şi în această vară. Înscrie-te până la data de 24 iunie şi organizează o seară de cinema în localitatea ta. OWH Studio lansează concursul de selectare a 20 de localități unde vor fi proiectate gratuit filme din cadrul Festivalului Internaţional de Film Documentar …
În prezent un designer bun este la mare căutare, iar designul grafic este un domeniu la care mulți visează. Dacă dorești să afli mai multe despre care sunt competențele-cheie pe care ar trebui să le posede un designer, despre instrumentele importante de lucru ale acestuia, tendințele actuale din designul grafic, pașii care trebuie urmați pentru …
Vino joi, 20 iunie, ora 10.00 în scuarul Primăriei Călărași să celebrezi împreună cu ceilalți ZIUA ENERGIEI în orașul Călărași. Vei putea face un tur gratuit la cea mai energo-eficientă grădiniță din Moldova – „DoReMicii”, îți vei putea lăsa bicicleta în siguranță la prima parcare pentru biciclete din Călărași, să vizitezi o expoziție inedită de lămpi la Muzeul de istorie și să fii premiat dacă ai participat la concursul de desene „Energia din jurul meu”. Eveniment organizat în cadrul proiectului „Eficientizarea …
Compania SEOlium te invită la stagiu plătit în domeniul optimizării și promovării site-urilor pe spațiul web, cu scopul angajării ulterioare în calitate de specialist SEO, SEM și Social Media. Dat fiind faptul că SEOlium este o agenție SEO care livrează servicii de cea mai bună calitate, perfecționismul și atenția la detalii sunt calitățile de bază pe care …