Global Business Journalism (GBJ) de la Universitatea Tsinghua din Beijing este un program de masterat de elită, cu studenți de la facultatea de jurnalism remarcabili din China, dar și din întreaga lume. Programul GBJ, un parteneriat dintre Centrul Internațional pentru Jurnaliști, Universitatea Tsinghua și Bloomberg News a fost desemnat ca unul dintre cele mai prestigioase programe de jurnalism …
Pe 6 decembrie, Centrul Republican al Voluntarilor a găzduit cel mai important eveniment al anului 2020 – Ceremonia anuală „Voluntarul anului”. Acest an a fost destul de dificil pentru întreaga lume, dar voluntarii care au urcat pe scena Centrului Comunitar Evreiesc „KEDEM” s-au promovat în cel mai bun mod posibil. În ciuda circumstanțelor, au contribuit …
Ești o organizație necomercială sau o instituție de business care funcționează corect și transparent, Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova te invită să faci parte din Coaliția Anticorupție, inițiativă care vine să susțină comunitatea de afaceri oneste din țară. Pornind de la faptul că AIM reprezintă vocea întreprinderilor mici și mijlocii din Moldova, cu …
Job pentru tineri // PNUD angajează expert în design grafic în cadrul unui proiect. Mai multe detalii, vezi în articolul ce urmează. PNUD are un parteneriat de lungă durată cu Comisia Electorală Centrală (CEC) și Centrul de Formare Electorală Continuă (CCET), care vizează avansarea proceselor electorale democratice din Moldova prin consolidarea transparenței și eficienței gestionării …
Job // Centrul „Rezonanță” anunță deschiderea unui post vacant suplimentar pentru funcția de psiholog într-un centru social din Tiraspol. Responsabilități: Desfășurarea de consultații individuale, sesiuni de grup pentru clienți, ținând cont de starea lor psihologică;Descrierea consultărilor efectuate;Identificarea cauzelor psihologice ale conflictelor și a altor încălcări ale relațiilor matrimoniale și familiale. Cerințe pentru candidați: Învățământ superior …
Indiferent dacă sunteți un expert în bio sau nu știți absolut nimic este util să cunoașteți cel puțin elementele de bază despre biologia umană, deoarece funcționarea corpului nostru este un proces fascinant! Citiți mai departe pentru a descoperi curiozități despre biologia umană pe care toată lumea ar trebui să le cunoască. 1. Există mai multe …
În anul 2019, Biroul Național de Statistică a Republicii Moldova a înregistrat 1222 de tone de deșeuri de producție și consum. O cifră pe care o putem scădea, dacă facem câteva mici modificări în viața noastră de zi cu zi. Mai jos vă propunem 7 pași simpli pentru a reduce din deșeuri: Folosește o sticlă/cană …
Obține o diplomă în SUA cu comunitatea globală CEU din Viena! Organizația este formată din studenți și profesori din peste 100 de țări, care lucrează împreună pentru a sprijini societăți deschise și democratice care respectă drepturile omului și statul de drept. Programele de licență în limba engleză, acreditate în SUA și Austria, cultivă gânditori critici, …
Participă la o serie de instruiri gratuite din despre activismul artistic ca o practică de solidaritate cu artiști și speakeri din șase țări. Tema centrală abordată: cum creăm proiecte dedicate solidarității în contextul rezolvării provocărilor sociale și de mediu moderne. Seria de webinare va avea loc în perioada decembrie 2020 – februarie 2021. Sunt așteptați participanți …
Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC” anunţă casting pentru stagii în cadrul trupei de balet. Durata studiilor este de 18 luni. Stagierilor li se va oferi o bursă. Stagierii vor beneficia de o pregătire profesională a dansatorilor, cu angajarea ulterioară în trupa baletului. Care sunt condițiile pentru casting? Fete și băieți din mun. ChișinăuVârsta …