Mai multe personalități notorii din regiunea Cahul și-au scos „zestrea” la vedere în cadrul celui mai inspirațional eveniment al anului – „Ignite Cahul: iZestre”. Acesta s-a desfășurat, în premieră, la 30 septembrie curent, în incinta Palatului de Cultură „Nicolae Botgros” din Cahul. Evenimentul a fost special conceput pentru comunitatea de antreprenori și tineri cu interese …
Programul FLEX 2022-2023 oferă elevilor din Republica Moldova o bursă pentru a petrece un an academic în SUA. Concursul de burse FLEX este bazat pe merit și este deschis, fără costuri, pentru solicitanții care îndeplinesc cerițele menționate mai jos. Elevii cu dizabilități sunt, de asemenea, încurajați să participe la competiție. Solicitanții eligibili trebuie să întocmească …
Înainte de a-ți iniția călătoria mult așteptată în lumea dezvoltării personale și să-ți atingi potențialul maxim, în ceea ce privește dezvoltarea psihologică proprie, trebuie să-ți construiești o imagine de sine puternică și unică. Totodată, persoanele care nu-și valorifică valorile la justa valoare și cele care nu investesc în ele, au șanse mai scăzute să se …
În perioada 3 – 10 octombrie 2021 se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului în Chișinău (SNV). Cu această ocazie, Centrul Municipal de Tineret Chișinău propune un șir de evenimente pentru TINErii capitalei, printre care și Maratonul Voluntarilor. Maratonul Voluntarilor are drept scop promovarea voluntariatului. Tinerii sunt provocați să facă o acțiune de voluntariat în …
Fie că vorbim de filmele dramă, comedie, acțiune sau ficțiune, acestea își pun amprenta într-un mod puternic asupra noastră. Unele au o poveste atât de profundă, încât ne pot determina să ne schimbăm felul în care privim viața. Dacă sunteți în căutare de noi filme inedite, vă îndemnăm să citiți în continuare. Stand by Me …
Povestea unui adolescent cu nevoi locomotorii speciale, care visa să trăiască într-o lume fără scări, o lume în care ar putea și el să se deplaseze mai liber, a devenit și povestea ei de viață. „Vă mulțumesc pentru scaunul meu rulant pe care mi l-ați dăruit. Datorită lui, văd și copacii, nu doar frunzele de …
Unii nutriţionişti consideră adolescenţa al doilea mare moment cheie în ceea ce priveşte alimentaţia, după primul an de viaţă al copilului. De aceea, alimentația sănătoasă este esențială pentru adolescenți. Câteva principii de bază: ▪ Grăsimile trebuie să reprezinte mai puţin de o treime din alimentaţie. Aportul excesiv de grăsimi este un pericol care planează nu …
ONU lansează – Keeping the Promise, o campanie socială care are drept scop de a “păstra promisiunea” pentru realizarea ODD-urilor. Ce trebuie să faci ca să te alături? E suficient să alegi o promisiune din cele 12 de pe platforma campaniei, să adaugi fotografia ta și să faci share pe rețelele sociale. În 2015, toate statele membre …
Gala Studenților Originari din Republica Moldova (GSORM), fenomenul recunoașterii tinerilor studenți moldoveni cu rezultate academice remarcabile peste hotare, revine în plină forță și dă startul celei de-a IX-a ediții. Anul acesta, echipa organizatorică are drept scop să valorifice și să facă auzite istoriile și reușitele tinerilor moldoveni ambițioși; să promoveze talentul acestora și să fortifice …
Platforma Tineretului pentru Solidaritatea Interetnică vă invită să participați la Academia pentru Drepturile Omului. În cadrul Academiei, participanții vor primi o gamă largă de cunoștințe, atât teoretice, cât și practice, în domeniul protecției Drepturilor Omului și, în special, a Drepturilor Minorităților din Republica Moldova. Tinerii din Republica Moldova cu vârste cuprinse între 18-35 de ani …