Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor, a înaintat un demers către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării


Pe parcursul anilor se pot observa tot mai multe impedimente în sistemul educațional al Republicii Moldova, situații cu care se confruntă tot mai des elevii în anii de școală. Astfel, tânăra generație din Republica Moldova a devenit mai cointeresată în a se implica și a ajuta la soluționarea acestora, următorul pas fiind alcătuirea Curriculumului Național şi al  Planului-cadru, aprobat anual de către Ministerul Educaţiei.

În conformitate cu Ordinul nr.157 din 20 martie 2015, care asigură elevii cu nota 10 din oficiu la proba de limbă străină a examenului de absolvire a clasei a 12-a, elevii, în frunte cu Daniel Chitoroaga, au decis să deschidă o petiție unde se cere eliberarea candidaților care dețin certificate internaționale de cunoaștere a limbilor străine de la tezele semestriale şi preBAC-uri. Motivele acestei petiții sunt:

  • Profesorii sunt suprasolicitaţi la realizarea acestora şi la verificarea unei abundenţe de lucrări.
  • Tezele/preBACul la limba străină sunt doar un examen adăugător care îngreunează elevii, iar certificatele internaționale demonstrează nivelul corespunzător de cunoaştere al limbii.

 “Tinerii din Republica Moldova întâmpină impedimente când vine vorba de examenele de bacalaureat. Aceste examene ne asigură un viitor, pentru că în prezent cunoașterea unei limbi străine este un lucru necesar. Elevii aleg, respectiv, să își asigure o notă bună din timp, apelând la cursuri care oferă predarea limbilor străine la nivel internațional. Această petiție ajută elevii, care au posibilitatea, în acest mod, să își concentreze atenția pe celelalte două teze semestriale” , afirmă Cristian Vizir, Președintele Rețelei Naționale a Consiliilor Elevilor.

Pe data de 8 decembrie, Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor, a înaintat un demers către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Mai multe detalii despre acest pas important pentru elevi puteți găsi accesând linkul: www.instagram.com

Facem apel către toți elevii să contribuie cu o distribuire, să dea dovadă de spirit civic, și de solidaritate. Petiția poate fi găsită în descriere.

Din partea Asociația Obștească

Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor

Email: rnce.md@gmail.com

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous CNPAC: Republica Moldova, nepregătită să răspundă necesităților de reabilitare psihologică a copiilor victime
Next Concurs de desene: „Moldova – țară în care eu locuiesc”
Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor
About the author

Rețeaua Națională a Consiliilor Elevilor

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × five =