Dumitrița Albu
About the author

Dumitrița Albu

David Popovici a început să practice înotul pentru a remedia problemele de sănătate pe care le avea. Era mic, iar înotul era una dintre puținele alternative pentru a putea rezolva problemele de sănătate. De atunci până la momentul actual, David a petrecut mii de ore în bazin, care, într-un final, i-au adus titluri, lauri și …

Un nou studiu a ajuns la concluzia că angajatorii prioritizează setul de abilități, experiența și trăsăturile de caracter ale candidatului în dauna diplomei de studii. Astfel, piața de angajare în lumea tehnologică este în continuă dezvoltare și este accesibilă pentru un număr mai mare de persoane. La compania Google nu este necesar să ai studii în …

Știm unde sunt cele 7 minuni ale lumii antice, cu excepția uneia, Grădinile Suspendate ale Babilonului, care rămân cel mai misterios tezaur al lumii vechi. Babilonul era vestit pentru arhitectura maiestuoasă, grădinile suspendate şi piramidele în stil mesopotamian ce aveau un templu pe ultima platformă. Acesta a fost unul dintre cele mai impresionante oraşe din …

Anual, pe 12 August, Republica Moldova alături de celelalte 192 de state membre ale ONU, celebrează Ziua Internațională a Tineretului. Felicitări dragi tineri, entuziasmul și puterile noastre sunt demne de a fi în fruntea schimbării globale și a inovării. Curajul nostru a spart stereotipuri și aduce progres, entuziasmul cu care noi dorim să schimbăm lucrurile …

În perioada 9-11 august, 12 tinere din raionul Rîșcani au participat la atelierul: „Scrierea unei cereri de finanțare”, familiarizându-se cu exigențele moderne din acest domeniu. În cadrul atelierului, trainerul Nicolae Moscalu a dezvoltat abilitățile participanților de a opera cu toate componentele specifice unei cereri de finanțare și de realizare a conexiunilor eficiente între acestea. Această …

Alimentația incorectă este un factor esențial în dezvoltarea cancerului. Inconștient, consumăm zilnic produse ce conțin agenți cancerigeni și pe care ar trebui să le evităm. Carnea procesată Crenvurștii, salamurile și șunca sunt produse consumate de fiecare, despre care puțini știu că includ substanțe cancerigene. Potrivit unui studiu din 2019, carnea procesată este un factor de …

Conform Planului-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal, elaborat de Ministerul Educației și Cercetării, anul de învățământ 2022/2023  va începe în data de 01 septembrie 2022 și se va încheia la 31 mai 2023. În total elevii vor avea patru vacanțe pe parcursul anului școlar. Anul școlar 2022/2023 va avea următoarea structură: semestrul I: 01 …

Internetul este un loc vast. Dacă ești adolescent, poate fi greu să găsești site-uri după propriul interes. De aceea am venit în ajutor cu trei site-uri pentru tineri. Teen Vogue Teen Vogue este un site online a revistei Vogue. Sigur, Teen Vogue postează despre cele mai recente tendințe de modă și despre ce poartă celebritățile …

Asociația Obştească FINEDU este o asociație neguvernamentală, apolitică, nonprofit, constituită în vederea creşterii gradului de alfabetizare financiară a populației şi îmbunătățirea cunoştințelor societății în cadrul domeniului financiar.În perioada 25-30 iulie, aceştia au organizat FinEdu Camp 2022, în cadrul căruia peste 50 de participanți cu vârsta cuprinsă între 14-19 ani au descoperit amănunțit tainele financiare. Despre …

Minunile lumii antice încă frământă pasionații cu mii de întrebări, iar biblioteca din fosta capitală a Egiptului ,,Alexandria” a fost și va rămâne, cu siguranță, una din zonele de mare interes pentru oamenii de știință, istorici, cercetători și pentru toți cei care iubesc frumosul, arta și cultura antică. Deși nu face parte dintre cele 7 …