Dumitrița Albu
About the author

Dumitrița Albu

24 de echipe de tineri din întreaga țară au prezentat rezultatele efortului depus în cele patru săptămâni UPSHIFT – proiectele sociale dezvoltate, fiecare având scopul de a aduce un impact pozitiv în comunitățile locale. Activitățile au avut loc în trei centre de instruire din țară – la Chișinău, Bălți și Cahul, cu participarea a peste …

144 de mii de lei câștigați pentru 8 proiecte gândite și scrise de tinerii din raionul Rîșcani. Inițiative în diferite domenii: procurarea echipamentelor sportive, amenajarea spațiului verde din ograda clădirii sau procurarea unui mobilier nou, care urmează a fi implementate în instituțiile de învățământ unde își fac studiile. La data de 14 iulie, în incinta …

Cărțile mereu au avut un rol important în formarea personalității umane. Cărți de psihologie, filozofie și romane de ficțiune/dragoste continuă, din fericire, să apară în fiecare zi. Anul 2022 a adus o listă nouă de cărți și autori care au ajuns să fie pe placul tinerilor, astfel încât au reușit să devină bestsellere pe întreaga …

Sistemul financiar reprezintă un set de instituții care facilitează circulația pe piețele financiare a instrumentelor financiare. Altfel spus, sistemul financiar intermediază circulația banilor de la cei care acumulează economii (creditori) către cei care fac cheltuieli (debitori) pentru realizarea unor proiecte și sunt gata să achite un anumit preț pentru aceasta. De cele mai multe ori, …

Cafeneaua Literară se va desfășura la data de 8 august 2022, ora 15:00. Evenimentul, destinat tuturor tinerilor pasionați de lectură, va avea loc la librăria Cartego, str. Vlaicu Pârcălab 2. Cititorii vor avea parte de o experiență literară de neuitat. În cadrul acestuia, vei afla preferințele altora în ceea ce privește cititul, vei vorbi despre …

Dacă vrei să creezi frumoase amintiri la sfârșitul verii, să cunoști oameni noi și să îți dezvolți abilitățile de cunoaștere a educației media, te invităm să participi la școala de vară pentru educația mediatică Media Jungle. Aceasta se va desfășura în trei intervale de timp: Școala Media Jungle 1 – 22-25 august;Școala Media Jungle 2 …

Oricât am încerca, este greu să ținem pasul cu toate modurile în care lumea și universul continuă să se schimbe în jurul nostru, dar noua informație este importantă și, în același timp, interesantă de asimilat. Iată de ce vă oferim 3 descoperiri ștințifice intrigante din anul 2022: MOTIVUL BRAȚELOR MICI ALE LUI T.REX T. rex este probabil cel …

Dacă ești un tânăr activ social, dornic de cunoaștere și implicare, atunci nu rata șansa și înscrie-te la tabăra de vară: ,,Achizițiile publice în vizorul tinerilor’’.  Tabăra se va desfășura în perioada: 4-6 august 2022 la Vadul lui Vodă . Aceasta are scopul de a încuraja tinerii/tinerele să devină promotorii transparenței în domeniul achizițiilor publice, …

„Este timpul să te gândești la corpul tău într-o lumină mai pozitivă. „Măcar o dată în viață ai fost nemulțumit(ă) de modul în care arăți? Acest lucru a fost și este influențat de companii, branduri și social-media cu un anumit scop… Oare merită să ne lipsim de anumite fericiri doar din această cauză? Mai jos …

Dacă ceva te preocupă, dacă ai o problemă și nu ai cu cine o discuta și tot întâlnești situații neplăcute la școală sau acasă, este momentul să acționezi. Ai nevoie să vorbești cu un profesionist. Iar linia fierbinte „Telefonul Copilului” te poate ajuta. Lasă un mesaj la adresa electronică sau intră pe site-ul oficial. Pe …