David Popovici – de la tratament la Record Mondial


David Popovici a început să practice înotul pentru a remedia problemele de sănătate pe care le avea. Era mic, iar înotul era una dintre puținele alternative pentru a putea rezolva problemele de sănătate. De atunci până la momentul actual, David a petrecut mii de ore în bazin, care, într-un final, i-au adus titluri, lauri și recordori de invidiat.

David Popovici este noul Campion Mondial și viitorul idol al unei întregi generații de înotători. Și-a început activitatea de înotător după recomandarea medicului, având deformații la nivelul coloanei vertebrale. Acesta a fost impulsul ca micul David, la vârsta de 10 ani, să cucerească primul său titlu Național la înot. A fost momentul în care s-a decis să continue înotul de performanță.

Complexul Național Sportiv a devenit a doua casă a băiatului, după îndelungate antrenamente în prezența antrenorilor Bogdan Stroe, Bogdan Manea, Doina Potolea și tehnicianul Adrian Rădulescu.

În cele din urmă, visul a devenit realitate. În 2022 David a devenit campion Mondial la proba de 100m și 200m, specializat la stilul liber. Nu au fost doar trofee pentru David, înotătorul a stabilit și noile recorduri mondiale la juniori și seniori.

Din câte se pare, David abia se încălzește. Rămâne doar să așteptăm pentru a vedea ce va reuși în viitor!

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Autoare: Derevenco Ana

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Săptămâna Internațională a Tineretului la Chișinău. Ziua 6: Jocuri de societate, training și concert!
Next Cunoaște Țara care te găzduiește
Dumitrița Albu
About the author

Dumitrița Albu

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 − 3 =