Noi, tinerii, CoNTăM


Anual, pe 12 August, Republica Moldova alături de celelalte 192 de state membre ale ONU, celebrează Ziua Internațională a Tineretului.

Felicitări dragi tineri, entuziasmul și puterile noastre sunt demne de a fi în fruntea schimbării globale și a inovării. Curajul nostru a spart stereotipuri și aduce progres, entuziasmul cu care noi dorim să schimbăm lucrurile în societate este mai puternic decât toate piedicile adunate. Împuterniciți, noi suntem agenții cheie pentru dezvoltare și pace, iar în contextul în care la hotar cu țara noastră este război, tinerii mai mult ca oricând promovează pacea.

În acest an, Consiliul Național a Tineretului din Moldova a organizat tradiționala Conferință Națională a Tineretului pe 11 august, iar ținând cont de faptul că, începând cu 24 februarie tinerii de la noi din țară, dar și din regiune au început a implementa proiecte care vin în susținerea persoanelor din Ucraina, care au fugit din calea războiului căutându-și refugiu în alte țări, CNTM a decis ca genericul Conferinței Naționale a Tineretului din acest an să fie dedicat tinerilor care s-au implicat în gestionarea crizei refugiaților și anume ,,Youth Peace Builders” și rolul sectorului de tineret în răspunsul Guvernului la criza refugiaților din Moldova.

În calitate de invitați speciali au fost prim-ministrul Republicii Moldova, dna. Natalia Gavrilița, Secretara de Stat de le Ministerul Educației și Cercetării, dna. Galina Rusu, dar și partenerii de dezvoltare, NRC – Norwegian Refugee, Council UNFPA Moldova, care ne-au vorbit despre acțiunile întreprinse, dar și prioritățile de viitor în gestionarea crizei refugiaților.

Odată cu începerea războiului actorii guvernamentali și nonguvernamentali de la nivel local, național și internațional, și-au consolidat toate eforturile pentru a gestiona cât mai eficient fluxul de persoane care a ajuns la noi în țară, pentru a răspunde necesităților refugiaților și pentru a elabora politici de integrare a acestora. 

Ca finalitate s-a reușit consolidarea și reuniunea tuturor actorilor în jurul unei idei comune, cea de promovare a drepturilor refugiaților în RM.

Cu toate acestea, tinerii refugiați precum și sectorul de tineret din țară care lucrează cu persoanele refugiate se confruntă cu o serie de provocări. Prin urmare, CNTM, împreună cu organizațiile membre, a elaborat o rezoluție prin care a descris problematica pentru fiecare sector și a venit cu recomandări. Rezoluția a fost discutată în grupuri de lucru unde cei prezenți au venit cu îmbunătățiri.

Prin adoptarea acestei rezoluții ne-am angajat ca împreună cu autoritățile, partenerii de dezvoltare, organizațiile de tineret și societățile să comasăm eforturile de gestionare a crizei refugiaților astfel încât ajutorul și susținerea de care vor beneficia ucrainenii să fie cât mai aproape de necesităților.

Implicarea tinerilor în gestionarea crizei refugiaților a fost apreciată și admirată la nivel internațional. Acum o lume întreagă știe că Moldova este o țară mică care în pofida bugetului limitat și a altor multe provocări este țara care în prezent are cel mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea tinerilor voluntari.

Moldova – țară mică, dar cu inimă mare!

Conferința Națională a Tineretului din Moldova 2022 a fost organizată în cadrul proiectului, „Sprijinirea și împuternicirea tinerilor refugiați din Ucraina”, susținut de către Consiliul Norvegian pentru Refugiați.

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md! 

Autoare: Derevenco Ana

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Curs de instruire pentru lucrătorii de tineret „Îmbunătățirea muncii tinerilor pe proiecte internaționale (I.Y.I. Youth Work)”, Turcia, 11-17 octombrie 2022
Next Grădinile Suspendate ale Babilonului
Dumitrița Albu
About the author

Dumitrița Albu

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − fourteen =