Fundația Regina Pacis te invită la concursul de pictură „Vernisaj de primăvară”, ediția a IV-a. Evenimentul este organizat în scop caritabil, sub egidele Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova și Ambasadei Italiei la Chișinău, în parteneriat cu Centrul Comercial Shopping MallDova.
La concurs vor participa elevi din liceele și colegiile de artă plastică din Republica Moldova. La final, lucrările participanților vor fi jurizate, iar cîștigătorii vor fi premiați.
Evenimentul va avea loc pe 6 aprilie, or 10.00, la Shopping MallDova.
Picturile vor fi, ulterior, expuse în galeriile de artă din Moldova și Italia, iar banii din vânzarea tablourilor vor fi utilizați în susținerea Centrului de Plasament al Copiilor, o subdiviziune a Fundației Regina Pacis care asigură protecție temporară copiilor aflați în dificultate.
Fundația Regina Pacis este o organizație de binefacere care activează în Moldova de 18 ani și are misiunea de a crea un mediu protejat pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor în situație de risc, precum și creșterea calității vieții persoanelor în etate.
No Comment