Ieși zilnic la alergat? Iată care sunt beneficiile


Un studiu american realizat timp de 15 ani, a analizat viața a 50 000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 100 de ani. Descoperirile realizate de specialiștii americani au fost uluitoare: persoanele care alergau în mod regulat, au avut cu 45% mai puține șanse de a muri de boli de inimă. 

De asemenea, au descoperit că, dacă alergăm aproximativ 5-10 minute în fiecare zi, creștem rata de viață cu peste 3 ani. Alergatul este un obicei foarte sănătos. El deține numeroase beneficii, cum ar fi : 

Scăderea în greutate – mersul, joggingul sau alergatul au un rol important în prevenția obezității. Totuși, studiile arată că scăderea în greutate este mai accelerată în rândul celor care aleargă, în comparație cu cei care merg;

Întărirea sistemului imunitar – activitatea fizică regulată este asociată cu o incidență scăzută a infecțiilor virale și bacteriene sau a afecțiunilor inflamatorii cronice; 

Eliminarea efectelor nocive cauzate de stres – atunci când facem exerciții, corpul eliberează endorfine, niște substanțe care acționează ca un calmant pentru orice durere și îți dau o stare de bine. De aceea, după ce alergăm ne simțim euforici, energizați și cu mai mult chef de viață; 

● Îmbunătățirea sistemului cardiovascular și respirator;

● Întărirea musculaturii; 

Scăderea riscului apariției cancerului – chiar dacă nu poate să vindece cancerul, există o mulțime de dovezi că alergarea ajută la prevenirea acestei boli. O analiză vastă a 170 de studii epidemiologice, publicată în Jurnalul American de Nutriție, a scos la iveală că exercițiile fizice regulate sunt asociate cu un risc mai scăzut de cancer. 

Prelungește viața – un studiu recent a arătat că persoanele care aleargă regulat au un risc redus de până la 40 la sută de moarte prematură, comparativ cu cei care nu aleargă. 

Nu ezita să ne urmăresti și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Reporter: Starii Loredana

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Află despre schimburile de tineret Erasmus+ din experiența Teodorei Drucec
Next Au rămas 5 zile pentru a te înscrie la tabăra de toamnă FINEDU Camp 2021
Nicoleta Geru
About the author

Nicoleta Geru

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

6 + four =