La Muzeul Național de Istorie a Moldovei se organizează program educațional cu genericul “Altfel de școală la muzeu”, adresat elevilor și studenților. Obiectivul principal al programului este învățarea în și prin muzeu, în contextul valorificării patrimoniului cultural-istoric.
Participarea la proiectele educaționale ale muzeului este pe bază de programare, iar înscrierile se pot face de luni până joi, între orele 10.00 – 17.00, la tel. 022240426 sau adresa de e-mail (muzeuldeistorie@gmail.com).
Structura programului “Altfel de școală la muzeu”
Ciclu de lecții muzeale / vizite interactive
Vizita interactivă se desfășoară într-una din sălile expoziției permanente „Istorie și civilizație” și presupune o abordare interdisciplinară și interactivă a subiectului ales. Temele sunt tratate diferențiat, în funcție de vârstă și nivelul de cunoștințe al publicului tânăr.
Temele vizitelor active:
– Strămoșii noștri – istoria noastră;
– Civilizația daco-romană la Răsărit de Carpați. Columna lui Traian;
– Constituirea și consolidarea statului medieval moldovenesc;
– Şcoala, tiparul și gândirea științifică în evul mediu;
– Basarabia în cadrul Imperiului Rus, 1812-1917;
– Marea Unire și procesul de integrare a Basarabiei în România Mare;
– Cultura și învățământul în perioada interbelică;
– Represiunile și deportările staliniste.
Ciclul poate cuprinde și alte teme, care se stabilesc de comun acord cu profesorul.
Ateliere:
- Atelierul de arheologie experimentală cu tema “Obiectul arheologic – o enigmă” este o incursiune prin epocile de mult apuse, publicul tânăr fiind invitat să descopere tainele vieții comunităților umane preistorice. Programul este alcătuit dintr-o parte teoretică (vizită ghidată în expoziția de istorie veche și antică și vizionarea unui film documentar ce reconstituie o așezare umană de acum șase mii de ani) și una aplicativă în atelier (familiarizarea cu obiectul arheologic propriu-zis și oferirea posibilității de a-l utiliza, modelarea unor vase preistorice după piese originale). Atelierul este dotat cu unelte de muncă și ceramică preistorică, cu material ilustrativ, cu aparate electronice și de proiecție, cu o filmotecă care reconstituie evoluția societății umane. Coord.: Mârzac Galina.
- Atelierul „Tainele ceramicii preistorice” este un spațiu ce reînvie meșteșugul ceramicii strămoșilor noștri. Prin intermediul proiecțiilor audio-vizuale și al prezentărilor de obiecte originale din patrimoniul muzeal, precum și prin activități practice de modelaj în lut se vor descoperi rosturile practice, dar și virtuțile artistice ale vasului de ceramică recuperat din săpături arheologice. În cadrul atelierului se organizează și un concurs al celui mai iscusit „meșter olar preistoric”. Coord.: Mârzac Galina.
- Atelier de hârtie manuală. Programul face o incursiune în istoria hârtiei, dezvăluind importanța acesteia și impactul pe care l-a avut asupra omenirii. În cadrul atelierului elevii / studenții se familiarizează cu procedeul de realizare a hârtiei manuale, de legătorie și de imprimare a ei prin diverse metode; află care este diferența dintre hârtia manuală și cea industrială, folosită în zilele noastre. Atelierul cuprinde și o aplicație practică, prin care participanții se transformă în mici fabricanți de hârtie manuală. Coord.: Mârzac Galina.
- Atelierul „Istoria și arta scrisului” își propune să îi introducă pe elevi / studenți în lumea scrisului și a suporturilor de scris, a tiparului și a cărții. Cu ajutorul instrumentelor istorice de scris (bucățele de lemn sau os, pană, creion, toc cu peniță, stilou, călimară etc.) participanții la atelier vor scrie, pe plăcuțe de lut, pe hârtie manuală (realizată la atelierul muzeal) și pe hârtie industrială, diferite texte și acte vechi. Coord. Teleuca Ina.
- Atelierul „Mânuțe magice” cuprinde o vizită activă în expoziția muzeală și activități practice în tehnica origami. Copii vor afla o poveste despre obiectele din muzeu și vor lucra în atelier pe tema prezentată. În cadrul atelierului participanții învăța tehnica plierii hârtiei și modelează diverse obiecte care au fost văzute în expoziție. Grupul țintă pentru acest program îl reprezintă elevii cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani. Coord. Zaremba Tatiana.
Proiectul „Un film la muzeu”:
Reprezintă un program săptămânal de cinematecă, pentru toate categoriile de public. Proiectul promovează filmul istoric și documentar, ca mijloc de cunoaștere a istoriei, de cunoaștere interculturală. Cinemateca CLIO a muzeului asigură săptămânal proiecții de film istoric și documentar, precum și programe tematice (dezbateri, comentarii, întâlniri cu cineaști și istorici).
Arhiva cinematecii înglobează peste 40 de filme.
Pentru mai multe detalii, apelați la secția Relații cu Publicul, tel. 022240426.
No Comment