În lume există o mulțime de așezări umane care au fost date uitării sau care încă reprezintă un mister pentru omenire. Unele dintre ele reprezintă adevărate spații misterioase și înfricoșătoare pentru umanitate.
Urmărește articolul de mai jos pentru a face cunoștință cu unele dintre cele mai înfricoșătoare așezări din lume.
Prîpeat, Ucraina
Unul dintre cele mai cunoscute orașe abandonate este Prîpiat. Aflat la doar 100 de kilometri de capitala Ucrainei, în apropiere de frontiera cu Belarus, oraşul a fost părăsit în grabă in anul 1986, în urma dezastrului nuclear de la centrala atomoelectrică de la Cernobîl, situată la doar 15 km depărtare de fostul oraș muncitoresc. Înainte de catastrofă, aproximativ 50.000 de oameni locuiau în oraș.
Oradour-sur-Glane, Franța
Satul francez Oradour-sur-Glane a fost distrus din temelii de către nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. In anul 1942, 642 de locuitori au fost ucişi de către trupele germane, ca pedeapsă pentru faptul că francezii se opunea ocupației naziste.
Masacrul reprezintă unul dintre cele mai întunecate episoade din istoria Franţei. Astăzi, turiștilor care vizitează „satul martir” li se cere să păstreze tăcerea în timp ce se plimba printre ruine.
Kayakoy, Turcia
Un alt exemplu îl reprezintă Kayakoy, o veche asezare situată în sud-vestul Turciei. La începutul secolului trecut, populaţia, majoritar greacă, era de circa 2.000 de locuitori. În urma războiul greco-turc dintre anii 1919 – 1922, supravieţuitorii au părăsit orașul care, între timp, a devenit muzeu.
Centralia, SUA
Un alt oraș abandonat se află pe teritoriul în Statelor Unite. Este vorba de Centralia, un mic orăşel minier situat în statul Pennsylvania.
În orașul rămas fără cod poştal şi o cale de acces mai locuiesc acum doar câțiva oameni. În anul 1962, un incendiu a izbucnit într-un depozit de deşeuri lângă cimitirul „Odd Fellows” din localitate.
Focul s-a extins rapid şi a cuprins întreaga mină de cărbune aflată sub oraş. Au trecut 50 de ani și focul continuă să ardă, cu toate că autoritățile au încercat, de nenumarate ori, să îl stingă.
Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Reporter Youth.md: Prodniuc Crina
No Comment