Redescoperă frumusețea oraşului Chişinău alături de Youth.md!


Fiecare oraș deține frumusețea sa. Personalitatea acestuia este definită, în primul rând, de clădirile și monumentele istorice. De aceea, descoperă azi, alături de noi, Chişinău, şi anume Chişinăul uitat!

Aceste bijuterii arhitecturale ascund în ele grandoarea istoriei și a poveștilor care merită să fie cunoscute. Distrugerea și demolarea acestora este ceva imoral care dovedește natura nepăsătoare a omului.

Chișinăul se confruntă de mult timp cu această problemă care devine, pas cu pas, tot mai vizibilă. Deși capitală a țării, modernizarea și ignoranța de aici nu cruță clădirile istorice. Monumente grandioase, adevărate piese arhitecturale, sunt uitate și lăsate parțial distruse. Acestea devin în timp ruine dezolante și fantome ale trecutului negat.

Citește în continuare și descoperă 4 edificii istorice deteriorate care încă păstrează frumusețea Chișinăului de odinioară!   

Moara Roșie

Moara Roșie este clădirea fostei mori cu aburi de pe strada Moara Roșie 5A, B, și unul din cele mai frumoase edificii din Chișinăul din trecut. Aceasta a fost construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea — începutul secolului al XIX-lea. Făcea parte dintr-un complex industrial din care a rămas singura. 

Iniţial moara avea trei niveluri ridicate înainte de 1884, aparţinând negustorului Abram Levenzon. Ulterior, la sfârşitul secolului al XIX-lea, al treilea nivel a ars, iar la începutul secolului XX au fost adăugate două etaje şi o mansardă din piatră, căptuşite cu cărămidă roşie, de la care și provine denumirea de “Moara Roşie”.

Capela familiei Oganowici

Amplasată pe strada Valea Trandafirilor 11, capela era paraclisul cimitirului catolic polonez şi armenesc, construit încă în 1912. Este şi o construcţie memorială, sub aripa de vest găsindu-se cavoul familiei Oganowici. Acesta este la moment vandalizat și deteriorat aproape în întregime.

Fiind de proporţii modeste, capela aminteşte de clădirile de cult din perioada de înflorire a arhitecturii gotice din secolele XII-XIII din Europa Centrală. Aspectul acesteia a fost inspirat de construcțiile din Polonia şi Galiţia, de unde se trăgeau polonezii şi armenii catolici veniţi în Basarabia. Pe teritoriul cimitirului armenesc se află monumente funerare, ale unor personalităţi istorice eminente. Deși datează din secolele XVIII-XX, majoritatea din ele uitate sau chiar vandalizate. 

Hotelul Peterburg

Situat pe strada Alexandru cel Bun 47, Hotelul Peterburg este caracteristic pentru Chişinăul istoric din anii 30 ai secolului al XIX-lea. În 1907 aparţinea negustorului Durdufi.

Până în 1940 a aparţinut negustorului şi filantropului Moisei Kligman. În 1940 proprietar este Puterman Peisah. Clădirea a fost deteriorată în timpul celui de al doilea război mondial şi reconstruită în 1946. La primul etaj se afla o unitate comercială, cu intrarea în mijlocul faţadei şi cu vitralii alungite pe verticală. Sub partea dreaptă a clădirii se afla un subsol cu acces din partea străzii.

Fosta sinagogă cu azil pentru bătrâni

Această bijuterie arhitecturală se găsește la intersecția străzilor Alecsandri și Rabi Țirilson. Fosta sinagogă cu azil pentru bătrâni a fost construită în al doilea deceniu al secolului al XX-lea. Este un complex alcătuit din două clădiri — o sinagogă şi un azil pentru bătrâni, unite printr-o anexă.

Sala de rugăciuni este luminată prin ferestre aranjate în două planuri, cu încăperi ritualice etajate. Faţada are o compoziţie simetrică. În ea este reflectată structura clădirii, divizată în două jumătăți de golurile ferestrelor. Decorul faţadei conține detalii baroc.

Nu trebuie să uităm de simbolurile și fragmentele istoriei noastre. Păstrați intacte clădirile și monumentele de valoare ale orașului nostru!

Reporter Youth.md: Jangă Alexandru

Previous Plictisit acasă? Iată câteva idei ce le poți pune în practică
Next Vino în echipa Centrului de Tehnologii Informaționale în Finanțe
Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *