Lansarea Programului de Granturi Mici pentru Tineri 2022, ediția a IX-a


Programul de Granturi Mici pentru Tineri este o iniţiativă a Fondul pentru Tineri Cahul, creat în cadrul AO Perspectiva și are drept scop să sporească implicarea tinerilor din comunitate în rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă prin acordarea suportului financiar în cadrul unor proiecte care vor contribui în mod direct la îmbunătăţirea calităţii vieţii tinerilor.

Partenerii programului sunt Fundația Est-Europeană / East Europe Foundation – Moldova și Primăria Municipiului Cahul.

CRITERIILE DE ELIGIBILITATE:

Pentru beneficiari:

  • Să fie activi în domeniile indicate;
  • Să dispună de potenţial uman şi voluntari;
  • Să exprime dorinţă şi să posede potenţial pentru a soluţiona problemele cu care se confruntă tinerii din comunitate.

Pentru proiect:

  • Să vizeze scopuri realiste care pot fi realizate pe parcursul proiectului;
  • Să urmărească satisfacerea unor necesităţi acute şi reale a tinerilor la nivel local;
  • Să nu aibă o durată mai mare de 2 luni.

TOATE DETALIILE DESPRE PROIECT POT FI GESTIONATE PRIN:

  • Ghidul Solicitantului de Finanțare care poate fi accesat AICI;
  • Formularul de aplicare care poate fi accesat AICI;
  • Formularul de buget care poate fi accesta AICI.

Ideea de proiect se depune la sediul AO Perspectiva, Bd. Victoriei 18, of. 4, (Palatul de Cultură Nicolae Botgros, et. 3), sau pe adresa de email youthbankcahul@gmail.com constituită din: formularul de aplicare; formularul de buget, procesul verbal de constituire a grupului de inițiativă și scrisoare de susținere din partea partenerilor (agenți economici, APL).

Nu ezita să ne urmărești și pe paginile noastre de FacebookInstagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!

Text – Alexandra-Luiza Popov, redactor youth.md.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous O rubrică nouă, dedicată necesităților refugiaților ucraineni, disponibilă pe pagina web a Guvernului
Next JOB // Manager de proiect în cadrul Catholic Relief Services
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + nine =