[Interviu] Cunoaște-o pe Nadia Darie, editorul-șef al revistei EA.md și omul din spatele materialelor jurnalistice de succes


[Interviu] Ea e Nadia Darie, editor-șef al revistei pentru femei Ea.md. Află mai multe despre experienţa ei în domeniul jurnalistic în acest interviu.

Realizează interviuri, materiale jurnalistice, reportaje într-o manieră aparte și demnă de admirat, de aceea, am decis să îi luăm un interviu și să aflăm mai multe despre omul din spatele acestora.

Ce voiai să devii când erai mică?

Mi-am schimbat dorințele de câteva ori, odată cu vârsta. Inițial – educatoare la grădiniță, apoi am ajuns să vreau învățătoare de clasele primare, ca mai apoi să aleg jurnalismul.

Ironia sorții a fost să studiez limbile străine, îndemnată de o logică și analiză amănunțită a situației, de fapt, la acel moment, dar și de buna mea profesoară de franceză. Ironia continuă, cu nicio zi lucrată de mine în acest domeniu, dar cu o experiență de lucru adunată încă din anul întâi de facultate, de când lucram în jurnalism.

Iar timpul și oportunitățile profesiei m-au adus să practic în continuare jurnalismul, comunicarea studiată la master și să predau cunoștințele mele în cadrul Academiei de Jurnalism Participativ – o combinație între visele copilăriei, aptitudinile dezvoltate și marea pasiune pentru comunicare și interacțiunea cu oamenii.

Ce te caracterizează cel mai bine în profesia pe care o posezi?

Cred că comunicarea ar fi cuvântul cheie. Deschiderea față de oameni ar completa-o și dorința de a face mereu lucrurile să iasă frumos.

Cine te-a influențat să alegi calea jurnalismului?

Am început în 2003 prin a fi parte dintr-o echipa de Adolescenți la Radio Moldova. Doamna Zina Izbaș, mentora mea de atunci m-a îndemnat să fac și un curs de radio jurnalism, iar activitatea de scriere constantă din școală și participarea la foarte multe evenimente de cultură și declamare m-au făcut să înțeleg că aceasta e ceea ce pot face cel mai bine.

Ai avut un blog personal, nadiadarie.md. De unde pornea inspirația pentru a scrie?

L-am uitat un pic în ultima vreme, fiind tot mai mult prinsă cu tot ce se face la EA.md și Agora. Îl pornisem însă prin 2010, atunci când aveam deja ceva ani în radio și în domeniu în general, gata să mă împart cu detaliile ascunse ale profesiei. Trebuie să revin la el…

Ești editor-șef la EA.md. Crezi că facultatea de limbi străine pe care ai absolvit-o te-a ajutat să excelezi în domeniul în care activezi?

Revin să spun că nu am lucrat ca traducător nicio zi. Eu și practica de stat am făcut-o la un portal de știri unde traduceam și adaptam subiectele din presa internațională. M-a ajutat în tot ce fac perseverența și munca.

Continuu și constant, învățând din greșeli și din toate provocările, dar și mulțumind tuturor oportunităților care mi-au ieșit in cale. Cuvântul muncă înseamnă chiar muncă, zi de zi, fără concediu și fără week-end, fără pauze de maternitate (deși am născut și crescut, cu soțul meu, 2 copii), fără jumătăți de măsură.

Care este deviza după care te conduci?

Ceea ce nu trăim și nu facem la timp, nu mai trăim niciodată. Deci nu las pe mâine ce pot să fac azi și, în situația în care ne-am pomenit cu toții în acest an, e mai mult decât valabilă această frază.

Care este scopul tău de lungă durată pe plan profesional și ce așteptări ai de la viitor?

Nu mi-am setat „Everesturi” de atins sau „Pulitzer” de luat. Eu vreau să fac ceva cu rost, fie că fac în comunicare, scris, PR sau dezvoltare de produs media.

Eu știu că dacă mâine nu voi putea face nimic din ceea ce fac azi, voi găsi o altă ocupație, însă scopul meu va fi să o fac bine și să contribui la niște schimbări în societate, chiar dacă asta sună foarte „sus și tare”. Eu trăiesc prezentul și mă bucur de el, iar viitorul îl aștept cu brațele deschise.

Ce sfat le-ai oferi tinerilor care citesc acest interviu și doresc să se îndrepte pe calea jurnalismului?

Să scrie. Mult, foarte mult și pe orice temă. Să vorbească, să povestească și să antreneze debitul verbal în fața oglinzii, cu frații mai mici, cu animalul de companie sau cu bunica.

Să muncească mult în acest domeniu, fără să aștepte o confirmare, un examen sau o hârtie de absolvire. Și, nu știu cât de corectă voi fi, dar dacă aveți un talent în acest domeniu, nu este neapărat să-l duceți la facultatea de jurnalism. Puteți face mai rău.

În fine, munciți și nu lăsați sa treacă nicio zi fără să exersați, scrieți sau învățați ceva nou. Mult spor!

Interviu realizat de reporterul Youth.md: Geru Nicoleta

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Job // PH International Moldova angajează formatori pentru instruiri
Next Dezvoltă-ți gândirea critică la un curs de educație media pentru tinerii cu vârsta între 14 și 24 de ani
Mădălina Braghiş
About the author

Mădălina Braghiş

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − twelve =