Despre muzică spunem că reprezintă arta combinării notelor în succesiune și simultan, într-o formă plăcută estetic, organizarea ritmică a acestor note și integrarea lor.
Muzica a devenit populară cu timpul, a întrat în rutina noastră zilnică. Pentru unii, în muzică găsesc relaxare, pentru alții – este o liniște sufletească, iar pentru alţii – un job. Uneori dintr-un hobby, poate deveni sursa ta de existenţă.
Am decis să luăm un scurt interviu de la un cântăreț începător, pasionat de muzică, care nu se opreşte să crească – Grumeza Victor-Flaviu.
- Ce doreai să fii când erai mai mic?
Nu-mi aduc aminte, sigur. Nu aveam un scop anumit, dar voiam să interacționez cu foarte mulți oameni şi să creez conexiuni puternice cu ei.
- De unde vine pasiunea pentru muzică?
Despre început şi cum a venit această pasiune pentru muzică, e destul de amuzant. Totul a fost rezultatul glumei unui prieten, am glumit şi am scris, compus muzică.
- Cine te-a influențat să intri în acest domeniu, lumea muzicii?
Consider că cei mai buni prieteni au o influenţă majoră în creşterea noastră ca personalităţi. M-a motivat să intru în domeniu un bun prieten, care s-a dedicat hip-hop-ului din copilărie.
- Descrie-ne despre cum e să fii cântăreț, ce emoţii te încolţesc?
E greu să explic în cuvinte acea senzație plăcută când mulți oameni sunt cu ochii și urechile la tine. Sunt emoţii de nedescris.
- După părerea ta, ce valori trebuie să posede un cântăreț începător?
Un cântăreţ începător întotdeauna trebuie să știe unde îi este locul și să nu permită ca influențele rele să-l afecteze. Să creadă în dorinţă şi scopul său.
- De unde vine inspirația când scrii un cântec? Ce simţi atunci când îl înregistrezi?
Inspiraţia vine deseori când citesc cărți, vizionez filme, ascult oameni inteligenţi şi care mă motivează. Când înregistrez, e un sentiment divin de liniște sufletească. Când intru în studio uit de toate problemele. E ca un remediu.
- Ce sfaturi ai dori să dai persoanelor care vor să înceapă să facă muzică?
Pentru toţi cei care simt că muzica îi reprezintă, le amintesc, de fapt, să nu confunde succesul cu fericirea.
Pentru mai multe interviuri cu oameni minunaţi, nu uita să urmăreşti platforma Youth.md pe pagina de Facebook și Instagram!
Reporter: Proțap Erica
No Comment