Sculptori din Moldova – meșterii creatori ai tezaurului național


Moștenirea noastră culturală este o parte importantă a cine suntem și cu ce ne identificăm, ca indivizi și comunitate. Patrimoniul cultural poate oferi oamenilor o legătură cu anumite valori, credințe, religii, obiceiuri și  un sentiment automat de unitate și apartenență în cadrul poporului nostru, de aceea îți propun câteva nume de sculptori de seamă ai culturii noastre. Iar lucrările lor – un adevărat tezaur național ne permit să descoperim caracterul tradițional și istoria generațiilor anterioare.

1. Alexandru Plămădeală

Sculptorul, pictorul, graficianul Alexandru Plămădeală, recunoscut, pe bună dreptate, ca cel mai important plastician basarabean al secolului trecut, din fragedă copilărie a manifestat talentul de a modela și desena diferite chipuri. Fiind înzestrat cu mare har, dar și cu o capacitate enormă de muncă, a practicat și a lucra în toate genurile artei (portret, nud, compoziție de gen, plastică mică, bust funerar, sculptură monumentală).

Tot lui îi aparține ideea de a crea la Chișinău o Alee a Clasicilor literaturii române. Capodopera lui o constituie monumentul lui Ştefan cel Mare din Grădina Publică din Chişinău, fiind considerată apogeul creației sale, sculptorul fiind considerat pe bună dreptate „autor al unei capodopere şi al mai multor lucrări celebre”.

sculptori

2. Claudia Cobziev

Sculptorița Claudia Cobizev este una dintre cele mai proeminente figuri, care a activat în Moldova în domeniul portretului sculptural. Claudia Cobizev abordează portretul dintr-o perspectivă complexăm. În creația sa sunt prezente chipuri de copii și tineri, portrete ale contemporanilor, portrete de savanți, portrete de gală, portrete cu chipuri de moldoveni. Primul portret cunoscut executat de C. Cobizev este “Ana-Maria”. Chiar din start sculptoriţa a manifestat capacităţi neordinare în acest gen al artelor plastice, portretele de copii fiind atât de complicate, încât realizarea lor devine o dovadă a unei înalte măiestrii.

3. Lazăr Dubinovschi

Lazăr Dubinovschi este unul dintre artiștii care au conturat și impulsionat evoluția plasticii moldovenești. Profesând genuri diferite, apelând la personajul istorice și contemporane, sculptorul a rămas mereu fidel înaltei cote a profesionalismului. Una dintre cele mai importante sculpturi de pe Aleea Clasicilor din Chişinău, este anume Bustul lui Mihai Eminescu. Şi monumentul lui Grigore Kotovski este opera lui Dubinovschi. Calul pe care stă călare a fost inclus în top trei cele mai bune monumente ecvestre din secolul trecut din Europa.

4. Alexandra Picunov

Alexandra Picunov practica sculptura de postament și plastică mică. În structura de postament dezvolta tradiții ale artei românești (Hora, Fata cu cobiliță etc.), dar s-a impus și ca autoare de compoziții monumental-decorative (Pământ, Tutunăreasă etc.) A realizat expoziții republicane, unionale și internaționale în țări ca Bulgaria, Ungaria, Polonia, Canada, Italia. Are 2 lucrări de sculptură la muzeul „Tretiacov”. De asemenea este recunoscută pentru bustul lui Lucian Blaga din Aleea Clasicilor și monumentul lui Mihai Eminescu din orașul Leova.

5. Iurie Canașin

Sculptorul și graficianul Iurie Canașin, Artist al Poporului, profesor universitar, doctor în filosofie, Maestru Emerit în Artă, deținător al Ordinului Republicii este preocupat de arta populară românească și s-a aflat sub influența sculptorului iugoslav Ivan Meštrović și a lui Alexandru Plămădeală. Iurie Canașin a realizat mai multe chipuri ale lui Mihai Eminescu și de asemenea, prima sculptură din Moldova care o reprezintă pe Maica Domnului cu pruncul Iisus, precum și sculpturile ”Miorița”, Golgota Neamului”, ”Maica îndurerată” de la Complexul memorial ”Eternitate” și ciclul de lucrări ”Artistul și modelul”.

Sculptura este numele unei arte care crește, se schimbă și își extinde continuu gama de activități și evoluează noi tipuri de obiecte. Spiritul și valorile națiunii se regăsesc și se reflectă în sculptură, la fel ca caracterul distinctiv al culturii și tradiției.

Sper că sculptura s-a valorificat și mai mult în ochii tăi, împreună cu munca cosmică depusă de promotorii ei, enumerați mai sus. Pentru alte informații interesante din domenii vaste, accesează pagina noastră de Facebook sau Instagram.

Reporter Youth.md: Vașciuc Cristina

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Apel de constituire a echipei EFORT. Înscrie-te și tu!
Next Totul a început în garaj! Află depre istoriile și experiențele oamenilor de succes
Youth.md
About the author

Youth.md

No Comment

Leave a reply

Apreciază articolul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eight + 17 =