Ediția a XV-a a concursului național ,,Antonina Lucinschi’’, dedicat tinerilor instrumentiști


Concursul se va desfășura în memoria Antoninei Lucinschi – inițiatoarea și sufletul Fundației  ,,Brîndușele Speranței’’, ce are drept obiectiv ,,lansarea și educarea copiilor în domeniul muzicii’’. Evenimentul se desfășoară anual, în ultima săptămână a lunii septembrie.

Concursul va avea loc în perioada 26-29 septembrie 2022. Acesta are drept scop descoperirea tinerilor talente.

Acesta are un gen academic și include următoarele compartimente:

  • Acordeon;
  • Instrumente aerofone și percuție;
  • Instrumente cu coarde, chitară și pian.

Limita de vîrstă este de 12 ani împliniți.

Concursul are două etape:

  1. Eliminatorie;
  2. Finala (unde vor fi stabiliți câștigătorii și se vor înmâna premiile.)

Reguli de participare

  1. Concurenții trebuie să fie elevi ai școlilor de muzică și arte din toată țara.
  2. Concursul nu presupune nicio taxă de participare.
  3. Toate cheltuielile ce țin de drum, cazare, masa pentru participanții din suburbie etc. se vor achita din contul concurentului.
  4. Programul muzical se stabilește conform cerințelor concursului, se indică în fişa de participare la concurs şi se interpretează din memorie.
  5. Concurenții trebuie să fie prezenți alături de corepetitorii săi sau să evolueze cu maestrul de concert propus de organizatorii concursului (în fișa de înregistrare se va scrie numele concertmaestrului sau solicitarea pentru un concertmaestru).
  6. Înscrierea la concurs se va face pe baza fișei de participare.
  7. Juriul va fi ales de către organizatori, care va fi competent în domeniul respectiv.
  8. Valoarea premiilor, diplomelor și alte dinstincții va fi stabilit de către organizatori.
  9. Dacă piesa obligatorie este concret stabilită, se pune la dispoziția concurentului gratuit, în urma adresării acestuia la organizatorii concursului.

Condițiile de participare

  1. Înscrierea se face în baza Fișei de Participare, după care se anexează la acest regulament (poate fi multiplicat) sau se poate găsi la organizatori.
  2. În fișa de participare trebuie indicat anul de studiu al copilului (se indică anii plini, nu clasa).
  3. Fișele de participare completate vor trebui transmise prin poștă sau transmise la organizatorii concursului : Sala cu Orgă; Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 81; Chişinău 2012; Pentru Concursul “ANTONINA LUCINSCHI”. Actele pot fi expediate prin poșta electronică la adresa Sălii cu Orgă: [email protected].
  4. Data-limită de expediere a fișei este la 5 septembrie.
  5. La fișa de participare va trebui anexată copia certificatului de naștere și o fotografie 3×4.
  6. Participanții vor fi așteptați pe 26 septembrie, începând cu orele 09:00, la Sala cu Orgă unde vor fi înregistrați în concurs.
  7. Deschiderea oficială și tragerea la sorț va avea loc pe data de 26 septembrie, ora 10:00 la Sala cu Orgă.

Programul concursului

  • Etapa eliminatorie – pe data de 27 septembrie, ora 10.
  • Etapa finală – pe data de 28 septembrie, ora 10:00.

Înmânarea premiilor și concertul de gală va avea loc pe data de 29 septembrie, la Sala cu Orgă.

În toate trei cazuri pot apărea modificări care vor fi anunțate la deschidere.

Sălile în care se vor defășura primele două etape

  • Școala de Arte ,,A.Stîrcea” – compartimentele Acordeon și Pian.
  • Liceul Republican de Muzică ,,S.Rahmaninov” – compartimentele aerofone și percuție.
  • Sala cu Orgă – compartimentul instrumente cu coarde și chitară.

Cerințe pentru programul muzical

Atenție! Nu se admit 2 creaţii de acelaşi compozitor!

1. ACORDEON  (baian):

Etapa I (limită – 12 minute):

1. Piesă polifonică (sau cantilenă).

2. Piesă de compozitor autohton  (la alegere).

Etapa II (limită – 12 minute):

1. Formă amplă – sonatină, temă cu variaţiuni, rondo. Studiu sau piesă de virtuozitate (se admite populară).

INSTRUMENTE  AEROFONE (inclusiv  percuție): Pentru începători – se admite un program la alegere liberă (fără formă amplă):

Etapa I  (limită – 12 minute):

1. Formă amplă – Sonată  (partea I sau II+III).

2. Piesă de compozitor autohton (la alegere).

Etapa II (limită – 12 minute):

1. O mişcare din Concert (cu cadenţă).

2. Piesă de virtuozitate.

INSTRUMENTE CU COARDE (inclusiv chitară):

Etapa I  (limită– 12 minute):

1. Studiu la alegere.

2. Piesă de compozitor autohton (la  alegere).

Etapa II (limită– 12 minute):

1. Formă amplă – Concert (partea I sau părţile  II+III).

2. Piesă de virtuozitate.

PIAN:

Etapa I  (limită– 12 minute):

1. Piesă polifonică.

2. Piesă de compozitor autohton (la alegere).

Etapa II (limită– 12 minute):

1. Formă amplă – Sonată (patrea I sau părţile II+III) sau Temă cu variaţiuni.

2. Studiu sau piesă de virtuozitate.

Distincții:

  • Concursul va presupune 3 premii bănești pentru fiecare compartiment, un premiu de aceeași valoare poate fi obținut de către interpreți la instrumente diferite, însă din același compartiment.
  • Concurenții care se vor plasa pe primele 3 locuri conform punctelor de punctaj, vor primi diplome cu titlul de ,,Laureat al Concursului Național’’ și, de asemenea, un premiu bănesc.
  • Concurenții care se vor plasa pe locul 4 vor primi diplome cu titlul de ,,Diplomat al Concursului Național’’ și premiul bănesc.
  • Concurenții ce vor fi trecuți în etapa a 2 a concursului, dar nu vor obține nici o distincție, se premiază cu diplomă de participare.
  • În dependență de interpretarea concurenților, juriul va avea dreptul să împartă premiul între doi sau între trei concurenți sau să nu acorde niciun premiul pentru un loc.
  • Pe parcursul concursului, sponsorii și organizatorii vor avea dreptul de a propune alte distincții suplimentare pentru anumite merite speciale, cum ar fi: premii bănești, cadouri, valoarea cărora vor fi stabilite de inițiatorii acestor premii.
  • În cazul în care sponsorii sau membrii juriului vor dori să decerneze mai mulți concurenți ai premiului special, aceștia vor primi și o diplomă cu titlul de ,,Laureat al Premiului Special”, în care se va indica meritul acelui premiu.

Mult Succes!

Sursa: organhall.md

Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Autor: Gîrla Cezara – Felicia

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Cuvinte pe care vorbitorii de limbă română le pronunță sau le scriu greșit
Next Participă la Forumul Internațional al Tinerilor “Youth for the democratic future” și fii vocea tinerilor din Moldova
Dumitrița Albu
About the author

Dumitrița Albu

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × three =