Descoperă cultura vinurilor din Moldova cu proiectul On The Map


Organizația studențească AIESEC în Chișinău continuă proiectul On the map cu cea de-a 5 săptămână – Wine Week. În cadrul acesteia, tinerii vor avea șansa să descopere cultura vinurilor din Republica Moldova, participând la 2 excursii tematice. 

Prima excursie va avea loc miercuri, 19 iulie, începând cu ora 10:00. Participanții vor vizita vinăria Chateau Vartely, acompaniați de un ghid, după care vor savura un Light Wine Tasting. Aceste activități vor fi urmate de un tur la vinăria Cricova, în care participanții vor afla istoria și cultura din spatele „orașului subteran”. Excursia se va încheia cu o vizită la mănăstirea Curchi. 

În cea de-a doua zi (joi, 20 iulie), tinerii vor explora vinăria Purcari, la fel alături de un ghid calificat și vor gusta unele dintre cele mai faimoase vinuri din Republica Moldova. Spre seară aceștia vor fi așteptați cu vin și plăcinte la Leuntea-Vin: o vinărie de familie. Vor afla povestea uimitoare a familiei fondatoare și cum aceștia au reușit să construiască una dintre cele mai de succes vinării din țară. Excursia se va încheia cu o vizită la mănăstirea Maria și Marta.

Mai sunt câteva locuri libere! Toți doritorii se pot înscrie completând acest formular.  

Urmează și alte săptămâni extrem de interesante în cadrul proiectului On The Map: 

# a șasea săptămână – Sweets Week (24-30 iulie);

# a șaptea săptămână – Nature Week (31 iulie-6 august);

# a opta săptămână – Traditions Week (7-13 august);

# a noua săptămână – Wine Week (14-20 august);

# a zecea săptămână – Aqua Week (21-27 august). 

Pentru a fi la curent cu toate noutățile despre proiect, locații și excursii, poți urmări pagina de Instagram a proiectului.


AIESEC este o organizație internațională, non-guvernamentală, independentă, non-profit, prezentă în peste 110 țări. Creată în anul 1948 și condusă de tineri, aceasta se axează pe dezvoltarea potențialului și abilităților de leadership.

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Academia de Vânzări acceptă înscrieri pentru program
Next Participă pe 27 iulie la Startup Grind Chișinău și discută live cu Eric Melchor, fondatorul celui mai interesant podcast despre startup-uri!
AIESEC in Chisinau
About the author

AIESEC in Chisinau

No Comment

Leave a reply