Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul financiar al Fundației Est-Europene, anunță extinderea grupului de advocacy în domeniul de tineret. Dacă vrei să faci o schimbare și să contribui la îmbunătățirea politicilor de tineret la nivel local sau național, fii parte a grupului de advocacy „Tineret”.
Scopurile grupului de advocacy sunt:
- Promovarea și apărarea drepturilor și priorităților tinerilor;
- Reprezentarea „vocii sectorului de tineret” la nivel local și național;
- Promovarea intereselor tinerilor în politicile sectoriale;
- Comunicarea cu autoritățile și personalitățile spre includerea și schimbarea strategiilor politice;
- Elaborarea și promovarea documentelor de politici publice în domeniul de tineret.
Membri ai grupului pot deveni organizațiile necomerciale de tineret, grupurile de inițiativă, angajate în promovarea priorităților tinerilor, prestarea de servicii prietenoase pentru tineri sau alte activități destinate acestora și care au drept misiune dezvoltarea sectorului de tineret.
Consiliul Național al Tinerilor din Moldova încurajează implicarea organizațiilor de tineret care activează în domeniul promovării drepturilor femeilor, reprezentanților diferitor etnii, a minorităților etnice și culturale, etc. și va încerca implicarea tinerilor, indiferent de situația financiară a acestora, statut social, dizabilitate, apartenență etnică și religioasă, etc.
Pentru a deveni membră a grupului, organizația urmează să expedieze, până la data de 21 Octombrie 2022, la adresa de email cntm.corespondenta@gmail.com, următoarele acte:
- Scrisoare de intenție, semnată de către președinte sau altă persoană autorizată conform prevederilor statutare, în cazul grupurilor de inițiativă semnează liderul grupului de inițiativă;
- copia Statutului Organizației;
- persoana și datele de contact ale acesteia, împuternicită să mențină comunicarea în cadrul grupului.
Grupul de advocacy ”Tineret” a fost creat în cadrul proiectului „Inițiativa Comună a Șanselor Egale pentru Tineri”, implementat de către Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Guvernul Suediei.
Nu ezita să ne urmărești și paginile noastre de Facebook, Instagram și Telegram pentru a fi la curent cu toate oportunitățile pentru tine!
Autoare: Laura Macari
No Comment