AO a Părinților în Sprijinul Învățământului în cadrul proiectului ”Construim o societate fără adicții nocive” lansează consursul republican de desene, eseuri, poezii și videouri pentru elevi: „Mesajul meu antidrog „Spunem NU – drogurilor! Spunem DA – VIEȚII!”
Cine poate participa:
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 12- 19 ani din instituțiile de învățământ din Republica Moldova.
Categoria eseu:
Eseurile pot avea minimum 400 de cuvinte (1 pagină) – maximum 600 de cuvinte; tapat la calculator.
Criterii de evaluare a eseurilor:
1. Titlurile – să fie sugestive, originale și să promoveze modul de viață sănătos;
2. Să fie argumentate prin utilizarea mai multor exemple concrete;
4. Să fie prezentă creativitatea;
Format: Times New Roman 12.
Categoria desen:
1. Desenele trebuie să fie originale, fără a se folosi plagierea.
2. Lucrările nu trebuie să conţină afirmaţii, date, informaţii sau citate care să încurajeze persecutarea persoanelor pe considerente de rasă, opinie, naţionalitate, sex, profesie sau de altă natură.
3. Nu se acceptă în concurs desenele care conţin caractere sau elemente cenzurate, elemente defăimătoare, antisociale, rasiste sau care trimit la discriminări de orice fel şi pot ofensa persoane sau grupuri de persoane.
4. Lucrarea pentru concurs trebuie să fie de mărimea minimă este A4 şi maximă A3. Orice tehnică compoziţională este acceptată: ulei, acuarelă, creion, peniţă, colaj etc.
5. Lucrarea trebuie să conţină următoarele informaţii: titlul compoziţiei sau un comentariu de maximum 10 cuvinte, numele autorului, vârsta, şcoala, clasa, adresa poştală, adresa de e-mail, numărul de telefon al participantului.
7. Desenele primite vor fi validate, sortate şi arhivate de către organizator.
8. Lucrările trimise la concurs, indiferent dacă au fost respinse, admise şi/sau premiate, nu se înapoiază expeditorilor/autorilor. Ele rămân în proprietatea organizatorului. Din momentul trimiterii lor, organizatorul concursului are dreptul de a optimiza, adnota, dezvolta, modifica, reproduce în scopul promovării concursului.
9. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a descalifica o lucrare dacă aceasta a depăşit termenul stabilit pentru trimitere, fie parţial, fie în totalitate sau dacă aceasta încalcă acest regulament.
10. Organizatorul se obligă să menţioneze numele autorilor alături de desenele realizate de ei, pe tot parcursul expoziţiei.
Criteriile de evaluare a desenelor vor fi:
– Încadrarea în temă: relevanţă în ce priveşte tema concursului (mesajul principal pus în evidenţă şi exprimat prin elemente compoziţionale vizuale bine armonizate);
– Creativitatea şi originalitatea: idee originală ce transmite mesajul integrat într-o lucrare vizuală echilibrată în privinţa concepţiei, stilului, aşezării în pagină şi a design-ului grafic;
– Impactul vizual şi comunicativ: calitatea design-ului grafic, grija şi străduinţa pentru a transmite un mesaj clar şi relevant.
Categoria video:
Criteriile de evaluare a videourilor: fiecare participant, ori grup de participanți, va realiza un videou de 1-2 minute cu tematica „Mesajul meu antidrog”, având drept scop sensibilizarea, prevenirea și combaterea consumului drogurilor în rândul tinerilor și impactul asupra viitorului lor.
Informaţiile personale care trebuie incluse:
1. Numele şi prenumele;
2. Clasa (vârsta), instituţia de învățământ;
3. Adresa de contact completă;
4. Numărul de telefon şi adresa de email (dacă există).
Printre premii vor fi: diplome de mențiune, sticuri USB personalizate; calendare , chipiuri cu logo-uri; pixuri, carnete, etc.
Termen limită:
Eseurile/desenele/poeziile pot fi expediate până la data de 20 iulie 2022, pe adresa de email csuhari@mail.ru cu titlul „Concurs de eseu/desen/poezie și videouri” sau la adresa: r-nul Florești; or.Mărculești, str.M.Eminescu, nr.64.
Totalizarea rezultatelor concursului se va desfășura pe data de 22 iulie 2022, în incinta Gimnaziului ,,V.Alecsandri”, or.Mărculești și online prin intermediul ZOOM.us. Lista câștigătorilor va fi publicată pe pagina web – www.scoalamarculesti.info, dar și pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/ScoalaMarculesti/ , pentru a participa la ceremonia de premiere.
Detalii puteţi afla la:
- Tel. 060660238¸; 069461869; 025045218
- E-mail: csuhari@mail.ru
- Web: www.scoalamarculesti.info
Descoperă mai multe activități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md.
No Comment