Concurs pentru adolescenți: Crează o hartă sau un video despre râurile din preajmă


concurs pentru adolescenți

Participă la un concurs pentru adolescenți și reflecța tema râurilor din preajma ta! „Fii un artist al Dunării!” încurajează copii și adolescenții să reflecteze asupra a ceea ce înseamnă mediul înconjurător și să creeze opere de artă originale pentru a sărbători regiunea Dunării.

Concursul este organizat în comun de către Parteneriatul Global pentru Apă din Europa Centrală și de Est (GWP CEE) și Comisia Internațională Pentru Protecția Dunării (ICPDR).

Pe lângă faptul că aduce laolaltă copii din regiunea Dunării, acest concurs îi educă cu privire la valoarea și importanța intrinsecă a râului și le o oferă o portavoce pentru a-și exprima părerea în privința viitorului Naturii.

Modificări datorate pandemiei de Covid-19

În contextul pandemiei de coronavirus și a situației excepționale din toate țările dunărene, secretariatul DAM anunță schimbări majore legate de desfășurarea în acest an a concursului. Mai exact, acesta se va desfășura în ultimul trimestru al anului 2020 și va avea un calendar modificat.

Așadar, în acest an concursul începe în lunile septembrie și octombrie. Selecția câștigătorilor la nivel național va avea loc la începutul lunii noiembrie, iar câștigătorii la nivel internațional vor fi desemnați în a doua jumătate a lunii noiembrie.

Detaliile acestui concurs pentru adolescenți:

  • În acest an motto-ul concursului este „Descoperă Dunărea
  • Participanții trebuie să fie cetățeni ai unei țări care face parte din bazinul Dunării (Germania, Austria, Cehia, Republica Slovacă, Ungaria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, România, Bulgaria, Moldova și Ucraina).
  • Sunt propuse două categorii de participanți: juniori (6-11 ani) și adolescenți (12-18 ani).
  • Participanții se pot înscrie fie în mod individual, fie în grup de maxim 4 persoane, fie la nivel de clasă.
  • Există trei categorii de concurs: lucrări de artă, videohărți (noutate)
  • Competiția se desfășoară la două niveluri: național și internațional. Juriul din R. Moldova va selecta şi premia câştigătorii la nivel naţional, iar lucrarea care va acumula cel mai mare punctaj va participa la etapa internațională a concursului.

Copiii care doresc să participe la concurs trebuie să meargă pe malul unui râu (în mod ideal Dunăre sau un afluent al Dunării; în cazul Republicii Moldova – fluviul Prut și afluenții săi) și să creeze o piesă de artă ecologică, să înregistreze un material video sau să creeze o hartă.

Această nouă categorie, anunțată în premieră, cere copiilor să exploreze malul râului și să creeze o hartă cu diferite puncte considerate interesante de către ei. Harta poate marca diverse locații de interes (de exemplu castel sau cetate), locuri semnificative care evidențiază biodiversitatea, locuri de recreere (plaje, parcuri, piste pentru biciclete etc.) și, de asemenea, locuri care ar putea avea nevoie de mai multă atenție (de exemplu, zone aflate în stare proastă sau care necesită curățare, zone inundate etc.). Harta poate dezvălui și câteva fapte curioase sau mai puțin cunoscute despre râu.

Condiții de participare:

Participanții la concurs trebuie să fotografieze lucrarea şi să o expedieze în adresa MEM. Fiecare lucrare trebuie să fie însoţită de titlu/nume autor/clasă/vârsta/ şcoala/profesorul coordonator şi trebuie expediată până pe 20 octombrie 2020 la adresa poştală: str. S.Lazo, 13, Chişinău, MD 2004 sau prin e-mail mem@mem.md, cu menţiunea „Concursul „Fii un Artist al Dunării””.

Descoperă mai multe oportunități și evenimente pentru tineri, urmărind canalul nostru de Telegram și pagina Youth.md!

Previous Eveniment pentru tineri. Participă la jocul de Societate ,,Mafia"!
Next Recomandări Youth.md // Între produse ecologice şi convenţionale, tu ce alegi?
Cebanu Marina
About the author

Cebanu Marina

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *