[Interviu] Discuții despre muzică cu Adriana Babin – „fata cu naiul”


naiul

Adrianei Babin i se mai zice fata cu naiul”. Ea este cea care a avut din totdeauna o pasiune aparte pentru muzică. Acum, arta face parte incontestabil din viața ei.

A reușit să strângă un public de 50.000 de spectatori în cadrul unui singur concert, dar nu se oprește aici, asta pentru că scenele din Sydney Opera House, Hollywood Bowl sau cea din Teatrul „Bolshoi” sunt visurile aparte care și le dorește trăite. 

Muzica, ca și alte domenii, necesită în egală măsură atât muncă, cât și talent. Chiar dacă am auzit de nenumărate ori că, de fapt, în fiecare om de succes talentul e 1% și munca 99%, consider că nu poți fi cel mai bun din simplul motiv că muncești zi și noapte fără pic de talent.

1. Aud în mintea mea doar la la la…. În mintea ta răsună doar notele muzicale?

În mintea mea, de obicei, răsună gânduri şi idei cu referire la următorul pas în legătură cu cariera mea de tânăr instrumentist. Uneori însă, în special înaintea concertelor importante, răsună doar note muzicale.

2. De unde și până unde pasiunea pentru instrumentul muzical – naiul?

Pentru muzică am avut o pasiune de când mă știu, încă de când eram la grădiniță, și pentru a păstra liniștea în grupă, le cântam copiilor. Pentru nai însă, pasiunea a venit odată cu ideea mamei de a încerca acest instrument.

3. Se zice că începuturile sunt grele, așa s-a întâmplat să fie și în cazul tău?

Nu neapărat, începutul meu a fost destul de ușor, însă, parcursul evoluției, care mi-a permis să ajung la ceea ce sunt astăzi, a fost adesea destul de complicat.

4. Muzica presupune mai multă muncă decât talent sau viceversa?

Cred că muzica ca și alte domenii necesită în egală măsură atât muncă, cât și talent. Chiar dacă am auzit de nenumărate ori că, de fapt, în fiecare om de succes talentul e 1% și munca 99%, consider că nu poți fi cel mai bun din simplul motiv că muncești zi și noapte fără pic de talent.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ke6dpQGUHHMct2ET4gSeRWJN88hluoklmEtt75JBRNT3bD9V2nXE4XeyQA2goFhV0y0pOoPshhN_2OXvdFJj39UBKeaNz53MXiQ-xzeRaWdRGVO1SE2a1Pcr4JujY3W1bQQ-Ieo

5. Pe o scară de la Do la Do, la ce notă muzicală te califici?

Cred că pe oricare dintre ele, în diferite circumstanțe.

7. Cu siguranță ai trecut prin momente mai grele, care a fost alinarea în acele clipe, muzica sau oamenii dragi? 

De obicei când îmi este greu, prefer să stau singură, iar apoi când îmi revin, să fiu înconjurată de oameni frumoși. Deşi, depinde foarte mult de circumstanțele în care mă aflu, pentru că am avut momente destul de complicate prin care am trecut numai cu ajutorul oamenilor potriviți. 

8. Povestește-ne despre cea mai mare reușită a ta de până acum și ce alte culmi îți propui să atingi.

Probabil cea mai mare reușită a mea de până acum a fost vara trecută, în Franța, la festivalul „Un Violon sur Le Sable”, cu un public de peste 50.000 de spectatori, unde am cântat acompaniată de orchestra simfonică a operei din Paris. Culmile care vreau să le ating sunt adesea poate inimaginabile pentru că vorbesc de scenele din Sydney Opera House, Hollywood Bowl sau cea din Teatrul „Bolshoi” din Moscova. 

9. Din propriile dificultăți și experiențe, ce ai dori să le transmiți tinerilor pasionați de muzică?

Tinerilor pasionați de muzică vreau să le doresc să cunoască adevărata frumusețe și măreție a muzicii clasice. Vreau să îi îndemn încă de la începuturi să fie conștienți de riscuri, dar și să fie convinși de aspirațiile lor legate de muzică!

Noi te îndemnăm să-ți asumi riscul și să urmărești Youth.md pe Telegram , Facebook și Instagram. Promitem că o să ai parte doar de ce-i mai bun!

Reporter: Cernea Victoria

Ți-a plăcut articolul? Susține inițiativele tinerilor cu o donație pe Patreon!
Previous Descoperă farmecul naturii pe tărâmurile din Norvegia
Next Spectacol de muzică și poezie de Ziua Limbii Române
Tomov Ana-Maria
About the author

Tomov Ana-Maria

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *